Michael Hesemann: Paul din Tars. Arheologi pe urmele Apostolului neamurilor

11.01.2025, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea: „Paul din Tars. Arheologi pe urmele Apostolului neamurilor”, scrisă de Michael Hesemann și tradusă în limba română de pr. Liviu Narcis Matieș. Cartea apare în colecția „Viețile sfinților”, în formatul 14×20, are 336 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei. Iată o prezentare din cuvintele autorului cărții.

Opiniile sunt împărțite asupra lui Paul. Pentru unii, este cel mai mare dintre toți apostolii; pentru alții, este un falsificator al mesajului lui Cristos. Performanța sa istorică fără pereche este de necontestat. Unii au văzut în ea o „procesiune a lui Alexandru răsturnată”. Dacă armata macedoneană a dus cultura greacă până la Indus, lumina lui Cristos a venit prin Paul din Răsărit până la Roma, poate chiar în Spania. A început cu misiunea către neamuri; prin el, o sectă evreiască a devenit cea mai mare dintre toate religiile lumii. Așadar, este absolut legitim să îl numim al doilea fondator al creștinismului. A muncit fără încetare pentru atingerea acestui obiectiv. El a parcurs peste 30.000 de kilometri – parțial pe rețeaua bine dezvoltată de drumuri romane, parțial pe scândurile clătinându-se ale navelor antice, o alternativă mai riscantă: de patru ori, după cum știm din scrisorile sale și din Faptele Apostolilor, a suferit naufragiul. Nimic însă nu l-a împiedicat să continue să vestească evanghelia: nici diverse șederi în închisoare, nici biciuirile, persecuția constantă și chiar o lapidare căreia i-a supraviețuit, nici măcar boala lui, probabil malarie. Astfel, bărbatul din Tars este o minune a puterii voinței și a tăriei credinței.

Însuși Paul, în Scrisoarea către Romani, s-a intitulat „slujitor al lui Cristos Isus, chemat [să fie] apostol, ales [ca să vestească] evanghelia lui Dumnezeu” (Rom 1,1). Dar evanghelia despre moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu Isus, pe care el a proclamat-o, a fost oare într-adevăr învățătura autentică a Nazarineanului? Creștinătatea dispută în acest sens de aproape 2000 de ani. Pentru ebioniții iudeo-creștini, el era deja Anticristul, deoarece a dus evanghelia la neamuri și, pe deasupra, s-a abținut să îi facă circumciși. Ereticul Marcion (85-160) a respins la rândul său fiecare element evreiesc al credinței: din cele patru Evanghelii, a considerat-o valabilă doar pe cea după sfântul Luca, iar din scrisorile apostolilor, doar scrisorile lui Paul, desigur, într-o versiune „dez-iudaizată” de el. Sfântul Augustin (354-430) s-a convertit când l-a citit pe Paul, în timp ce Martin Luther (1483-1546) s-a referit la Scrisoarea către Romani în revolta sa împotriva Bisericii. Teologii de astăzi îl acuză că a gândit anacronic și că l-a înțeles greșit pe Apostolul neamurilor. Când Paul a scris că numai credința duce la mântuire, el a respins reglementările stricte ale purității Legii mozaice, însă nu operele de binefacere și eforturile de a sfinți viața de zi cu zi, așa cum învață Biserica Catolică.

Filosoful Friedrich Nietzsche (1844-1900) l-a făcut pe Paul ținta polemicii sale antisemite și anticreștine. Tocmai pe vestitorul iubirii lui Dumnezeu, el l-a numit un „geniu al urii”; prin el, evreii s-ar fi răzbunat pe romani și civilizația antică s-ar fi supus unei „morale a sclavilor”. Adolf Hitler, care îl considera pe Isus un „arian” și creștinismul primar drept o „mișcare de protest față de iudaism”, a fost de acord cu el din toată inima. Astăzi, pe de altă parte, este la modă să îi imputăm lui Paul că ar fi fost un agent al romanilor care l-a interpretat pe revoluționarul evreu Isus ca „fiu al lui Dumnezeu după modelul elenistic” pentru a dezamorsa o mișcare mesianică explozivă. Cel puțin așa se spune în bestsellerele populiste, precum operele britanicilor falsificatori de istorie Michael Baigent și Richard Leigh (The Jesus Papers: Exposing the Greatest Cover-Up in History), americanul care s-a împotrivit descoperirilor de la Qumran Robert Eisenman (James the Brother of Jesus) și compatriotul său nu mai puțin aventuros James Tabor (The Jesus Dynasty), care susține că ar fi găsit mormântul tatălui lui Isus, un legionar roman, la Bingen, pe Rin.

În realitate, Paul nu era nimic din toate acestea. Dacă primii creștini ar fi fost activi politic, cu greu ar fi fugit din Ierusalim când a izbucnit răscoala iudaică. Dacă Paul l-ar fi interpretat pe Isus, cu siguranță nu ar fi fost susținut de discipolii Nazarineanului. De fapt, în primele sale călătorii misionare, el a fost însoțit de membri ai comunității primare de la Ierusalim, care cu siguranță trebuiau să-l controleze totodată în predicarea sa. De la Qumran, de la descoperirea sulurilor de la Marea Moartă, știm despre cristologia paulină că își trage rădăcinile în idei evreiești străvechi despre Mesia (care nu erau în niciun fel omogene). Cel puțin Evanghelia a patra, care prezintă filiațiunea divină a lui în cel mai impresionant mod, a fost scrisă după scrisorile lui Paul. Autorul ei este Ioan, ucenicul iubit și cel mai de încredere discipol al lui Isus, care, după plecarea Sfântului Paul, a preluat conducerea comunității creștine din Efes. Paul nu a văzut niciodată unul dintre cele mai importante centre ale Bisericii primare, Alexandria; cu toate acestea, acolo nu a luat naștere nici o teologie de trend independentă de el. Dacă Paul ar fi fost într-adevăr în slujba Romei, cu greu ar fi fost încarcerat timp de patru ani de oficialitățile romane și executat ulterior din porunca împăratului. […]

Timp de opt ani am mers pe urmele Apostolului neamurilor, călătorind în Grecia și Turcia, în Israel și Cipru, Spania, Malta, sudul Italiei și din nou la Roma, până când am reușit să scriu această carte. Când a fost publicată prima ediție în limba germană, în Roma se plănuia deschiderea sarcofagului său, redescoperit cu doar câțiva ani în urmă în locul venerat în mod tradițional. Odată cu descoperirea oaselor Apostolului, o tradiție creștină a fost încă o dată confirmată în mod impresionant. Ulterioare investigații sunt rezervate generațiilor viitoare. Până atunci, însă, este important să rezumăm ceea ce știm despre omul din Tars, care își așteaptă învierea acolo, poate cu mai multă certitudine decât oricine altcineva.