Sfințirea bisericii Înălțarea Sfintei Cruci din parohia Petea
16.09.2015, Cluj (Catholica) - Duminică, 13 septembrie 2015, Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a resfințit biserica cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci din parohia Petea, protopopiatul Someș. Biserica, zidită de pr. Dumitru Coțe, de vie amintire, între anii 2002 și 2007, sfințită la 28 octombrie 2007, a fost recent renovată și înfrumusețată, prin efortul credincioșilor din Petea și al actualului paroh, pr. Bogdan Doboș. În sfântul locaș a fost adus un nou altar, în care s-au așezat moaștele Sfintei Marta, fiind realizat și un nou iconostas. Ca urmare a acestor lucrări, în apropierea serbării hramului din Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, a fost organizat un program festiv.
La sărbătoarea parohiei Petea, alături de Episcopul eparhial au participat în jur de 20 de preoți, între care: Mons. Mihai Todea, Vicar General; pr. Daniel Avram și pr. Marius Cerghizan, consilieri; pr. Florin Soboslai, responsabil cu pastorația spitalelor; pr. Cristian Goia împreună cu credincioși din Someșeni; doi preoți din Arhieparhia de Făgăraș și Alba Iulia, pr. Alin Morcotan de la Cătina și pr. Lucian Gheletuș de la Ghirișu Român, Suatu și Mociu. Totodată, au răspuns invitației de a fi în comuniune cu bucuria comunității parohiale din Petea un grup de surori din Congregația Maicii Domnului din Cluj-Napoca. Au fost prezenți și preoții ortodocși pr. Șerban de la Cătina și pr. Vasile Bugna din Petea, împreună cu credincioși ortodocși, și de asemenea invitați oficiali și reprezentanți ai autorităților locale.
La ora 9, PS Florentin a fost primit tradițional, cu pâine și sare, de păstorul și credincioșii parohiei Petea, la casa parohială. A urmat o procesiune până la biserică unde s-a celebrat ceremonia sfințirii și Sfânta Liturghie. În predică, PS Florentin a reluat firul istoriei acestei parohii, cu șirul păstorilor ei până la 1948 – parohia fiind întemeiată în 1733 – și după aceea, când credința nu s-a stins și comuniunea cu Biserica Romei a fost păstrată în taină, urmând ca, „în 1992, pr. Dumitru Suciu să fie cel care celebrează prima Sfântă Liturghie, aici, în parohia Petea, pentru micuța comunitate greco-catolică aflată atunci într-o casă a familiei Vereșezan. Mai târziu, celebrările s-au mutat într-o altă casă, până în anul 2007, când s-a sfințit această biserică. Au urmat, pentru diferite perioade de timp, diferiți preoți, între care pr. Gavril Pop de pie amintire, pr. Gheorghe Florea și pr. Dumitru Coțe, cel care a și început zidirea acestei biserici”.
PS Florentin a subliniat: „Biserica vie aici la Petea a rămas neclintită în credință. Credința este marele și prețiosul tezaur pe care trebuie să îl primim și să îl păstrăm în sufletele noastre, pentru că el este și garanția mântuirii noastre. Evanghelia de astăzi ne vorbește tocmai despre importanța credinței – este discuția dintre Isus și Nicodim, cel care vine noaptea la Isus să îl întrebe asupra adevăratei credințe. Isus îi spune că trebuie să se nască din nou și îi explică despre noul Botez, acela din apă și din Spirit Sfânt”.
„Fiul Omului, Isus Cristos, Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru, a venit pe lume pentru noi, pentru mântuirea noastră, s-a lăsat înălțat pe lemnul Crucii pentru ca aceia care cred în El să primească marele dar al răscumpărării păcatelor lor. Așa cum poporul lui Israel, privind la șarpele înălțat în deșert, cu credință, s-a vindecat de rana mușcăturii veninoase a șerpilor, în mod asemănător, acum, aceia care vor privi cu credință la Cel înălțat pe lemnul Crucii, vor fi vindecați de rana mortală a păcatului strămoșesc și vor primi marele dar al iubirii veșnice, al mântuirii.”
După celebrarea liturgică, luând cuvântul, pr. Bogdan a mulțumit tuturor celor care și-au adus contribuția la înnoirea bisericii, prin muncă, donații și rugăciune. „Am celebrat la masa sfântului altar bucuria resfințirii bisericii noastre. Ne reînnoim spiritual odată cu reînnoirea și înfrumusețarea bisericii… Mulțumirea și bucuria vederii unui ideal împlinit întrece pe deplin jertfa și osteneala depusă, de aceea comunitatea parohială Petea își îndreaptă ochii credinței spre Bunul Dumnezeu, căruia i se cuvin toată lauda și mulțumirea, și spre Maica Preacurată, a cărei ocrotire am simțit-o”. Din partea parohiei Petea, PS Florentin a primit un crucifix împreună cu un buchet de flori, pentru aniversarea recentă a celor 25 de ani de preoție.
PS Florentin și-a exprimat bucuria pentru frumoasa realizare, mulțumind pr. Bogdan Doboș și mulțumind totodată pr. Marius Cerghizan, „fiindcă în anii în care pr. Dumitru Coțe purta crucea suferinței, ei au acceptat misiunea de a-i fi alături, de a-l însoți și ajuta, continuând lucrarea începută de pr. Coțe, preluând apoi pe deplin misiunea lui și ducând-o la împlinire, pr. Marius în Corpadea și pr. Bogdan în Petea”. „Îi dorim în continuare pr. Bogdan o păstorire sfântă și Bunul Dumnezeu să-i răsplătească această muncă văzută și nevăzută”. Preasfinția Sa a dăruit pr. Bogdan un crucifix și o carte de rugăciune, mulțumind și doamnei preotese, Elena Iuliana, care îi stă alături preotului paroh. A urmat un frumos program artistic prezentat de copilașii din Petea, pregătiți de doamna preoteasă, și apoi agapa fraternă.