Evanghelizatori îndrăzneţi: valoarea curajului în activitatea misionară
03.10.2012, Paris (Catholica) - „Vestirea Evangheliei nu este niciodată un lucru simplu. În unele ţări, pentru a vesti Evanghelia este nevoie de o adevărată îndrăzneală misionară”. Cu această reflecţie, Cardinalul Fernando Filoni, prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, şi-a început conferinţa despre importanţa misiunilor, ţinută sâmbătă, 29 septembrie 2012, în Franţa, la Societatea pentru Misiuni Externe din Paris. Cardinalul a inaugurat cu această ocazie şi o expoziţie despre misionarii din Tibet, afirmând că istoria evanghelizării din Tibet sugerează „necesitatea de a trimite în misiuni oameni de credinţă şi cu caracter temperat, însufleţiţi de un arzător zel apostolic şi entuziasmaţi de propria vocaţie”, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican.
Cardinalul Filoni a prezentat succint primele misiuni în Tibet, oferind o viziune de ansamblu care începe cu secolul al XVI-lea şi ajunge la 1846, când Vicariatul Apostolic de Tibet a fost încredinţat Societăţii pentru Misiuni Externe din Paris. În acel timp, a observat prelatul, în Societatea situată pe Rue du Bac nu lipseau oameni îndrăzneţi, chiar eroici, precum primii trei misionari martirizaţi la Seul, în cadrul misiunii din Coreea. Mai mult, primii vicari apostolici de Tibet „au trebuit de multe ori să modereze zelul şi îndrăzneala misionarilor. Viaţa acestora a fost marcată, cum arată cercetătorii, de expulzări, distrugeri, reconstrucţie, moarte prin violenţă şi cruzime. (…) Nu se poate trece cu vederea peste faptul că martiriul şi mărturia eroică a atâtor misionari au fost roadele unei misiuni ‘imposibile’, realizată de oameni care simţeau că inima, sufletul şi trupul sunt răpite de Evanghelie”. „Astăzi însă”, a reluat Cardinalul Filoni, „mai putem vorbi de îndrăzneală misionară?” Desigur, a observat el, Bisericile care s-au născut din faptele lor îndrăzneţe au cunoscut o dezvoltare de neimaginat.
Cu toate acestea, „se pare că asistăm la o scădere rapidă a numărului de misionari din ţările de veche creştinătate, la criza de vocaţii, la abandonarea tradiţiilor în Africa, Asia şi Oceania”. Cardinalul a continuat: „Acest context mă face să mă gândesc, în aceste momente, la o epuizare istorică a acestei îndrăzneli, dar în acelaşi timp, la naşterea unor noi forme de prezenţă misionară legată, de exemplu, de un laicat mai conştient de propria răspundere misionară, cu o sensibilizare la nivel de tineri, familii, profesionişti şi, de ce nu, de oameni în vârstă dispuşi să dăruiască o parte din anii lor de viaţă activităţii misionare”. În partea finală a comunicării sale, prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor a îndemnat auditoriul să se întrebe cu privire la „noile frontiere ale misiunii” în timpurile noastre şi la noile forme de „îndrăzneală” de care trebuie să vorbim astăzi. În orice caz, a subliniat el, doi factori sunt esenţiali în orice misiune făcută în numele lui Cristos: mesajul Său şi omul de lângă noi, destinatarul necondiţionat al iubirii lui Dumnezeu.
