Scrisoare deschisă a Episcopului Botean
28.03.2002, Canton, Ohio (Catholica) - Scrisoare deschisă cu privire la recentele evenimente de la Ocna Mureş, România, a Preasfinţitului John Michael Botean, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice Române Sf Gheorghe, din Canton, Ohio, SUA
Cu profundă tristeţe mă adresez public în legătură cu o situaţie ce a eşuat în a fi rezolvată mai mult de doisprezece ani. Ca şi co-sponsor episcopal, împreună cu episcopul Ortodox Ucrainian Vsevolod de Scopelos, al secţiunii Americane a Societăţii Sfântului Ioan Gură de Aur, organizaţie dedicată căutării unităţii creştine între Bisericile Ortodoxe şi Catolice, puţine lucruri mi-au fost mai dragi în activitatea mea de preot şi episcop, decât această căutare. În acest context, am fost în deplin acord cu sentimentele Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul II şi de asemenea cu cele ale Preafericitului Patriarh Teoctist, că disputele, în mod special cele legate de problema proprietăţilor, să fie preferabil rezolvate prin dialog şi înţelegere, înainte de recurgerea la instanţele juridice civile.
Există însă unele lucruri la care ţin mai mult decât la această căutare a unităţii Bisericilor. Printre aceste lucruri se află Evanghelia lui Christos şi adevărul, ambele obligându-mă să aduc în atenţia publicului american îngrozitorul eşec al justiţiei ce are loc în România. Este deja bine cunoscut tuturor observatorilor scenei Româneşti, incluzând membrii Congresului Statelor Unite, Comisiei Helsinki Pentru Drepturile Omului, şi Departamentului de Stat al Statelor Unite, pentru a numi doar câteva, că Biserica Greco-Catolică din România a încercat, cu un succes infim, să primească înapoi unele din bisericile şi proprietăţile confiscate ca urmare a suprimării ei violente în 1948, de către regimul comunist. Scopul acestei scrisori deschise nu permite o descriere detaliată a evenimentelor ce au avut loc de la eliberarea Bisericii mele din catacombe; totuşi, evenimentele recente din Ocna Mureş sunt suficiente în a descrie întreaga situaţie, în modul cel mai concis.
Aceste evenimente, împreună cu scrisoarea Patriarhului Teoctist adresată în februarie a.c. Ministerului Justiţiei, reprezintă cea mai clară indicaţie a faptului că Biserica Greco-Catolică nu este tolerată, sau cel puţin nu este luată în serios, ca o reprezentantă a unei adevarate expresii a vieţii religioase pentru români. Privind prin aceeaşi prismă, activitatea ecumenică, şi chiar inviataţia istorică a Papei Ioan Paul II în 1999, ar părea că reprezintă pentru România numai o unealtă a disimulării, reminiscenţa epocii Ceauşescu, avansată doar pentru impresionarea Vestului, în timp ce în realitate mecanismele statului şi ale sistemului juridic sunt manipulate, pentru menţinerea unui status quo şi pentru păstrarea privilegiilor unui grup în detrimentul altora.
În mod consistent şi repetat, ritmul rigid al dialogului interconfesional destinat rezolvării problemelor proprietăţilor bisericeşti şi ezitările instanţelor juridice în determinarea proprietarului de drept în conformitate cu legea, au demonstrat că nici justiţia nici înţelegerea nu îşi spun aici cuvântul. Oricine este îndreptăţit să se întrebe deci, ce alte dimensiuni ale societăţii româneşti sunt îmbolnăvite de aceeaşi lipsă de sinceritate, de acelaşi egoism, de aceeaşi răutate şi abuz al legii ce caracterizează trista istorie religioasă a României ultimilor doisprezece ani. Oare atmosfera acestui conflict, în acelaşi timp orwellian şi medieval, caracterizează această societate în general?
Aceste lucruri nu ar fi demne de un popor liber, iar Comunitatea Europeana împreună cu NATO vor examina cu multă atenţie dacă această colapsare a spiritului legii este, pentru România, cu adevărat o excepţie sau propriul ei mod de viaţă. Din păcate constat că doisprezece ani de insuccese vorbesc de la sine. Eparhia noastră şi episcopul ei nu pot sprijini în acest caz aspiraţiile României de a se alătura Uniunii Europene şi nici Alianţei Nordatlantice până când cel puţin justiţia, dacă nu dragostea creştina nu-şi vor spune cuvântul.
PS John Michael Botean
Episcopul Eparhiei Sf. Gheorghe
A Românilor Greco-Catolici din SUA
Dată în Canton, OH. la 28 Martie 2002
Pentru mai multe informaţii:
Preot Mihai Moisin
Office for Aid for the Church in Romania
Tel.: 617-566-4345
Email: mmoisin1@aol.com