Mons. Ambăruș: Procesele în Biserică sunt demarate, trebuie numai urmate
25.04.2025, Roma (Catholica) - „Aș vrea o Biserică săracă pentru săraci” – aceste cuvinte ale Papei Francisc care răsună în mintea tuturor și care au trasat o linie foarte precisă a pontificatului său. Explicată în mai multe rânduri de Pontiful însuși venit de la „capătul lumii” și care a ales numele „sărăcuțului din Assisi”. O direcție indicată și pe care Biserica acum trebuie doar să o urmeze. Asta este ceea ce repetă Mons. Benoni Ambăruș, Episcop auxiliar al Diecezei de Roma și responsabil al Domeniului diaconiei carității, care reflectează asupra gândirii bergogliene.
– Ce ne puteți spune despre pontificatul Papei Francisc, despre predilecția sa față de o Biserică săracă printr-o adevărată pastorație a săracilor?
– Mie personal mi s-a părut că faptul de a pune în centru sacramentul săracilor și al celor fragili a fost o alegere de sacrament. Săracii reprezintă un loc unde este întâlnit Dumnezeu, un exercițiu constant al tuturor pentru a recunoaște că toți suntem săraci. O persoană care este sigură de sine, cu greu se deschide la strigătul de mântuire al lui Dumnezeu. Este important a nu confunda mesajul Papei Francisc, pentru că nu este referință simplă la dimensiunea socială, ci înseamnă realmente a-l recunoaște pe Dumnezeu rănit în cei săraci și în persoanele nevoiașe. Oricare ar fi sărăciile femeilor și bărbaților pe care îi întâlnim, este important a-l recunoaște în ei pe Cristos. Tocmai prin raportul cu săracii suntem facilitați în raportul cu credința noastră. Întâlnirea cu săracii reprezintă o recunoaștere de credință. Eu sunt primul sărac, contactul cu ei folosește pentru a înțelege că avem nevoie de Dumnezeu.
– Reflectând asupra cuvintelor repetate de mai multe ori de Bergoglio, ultima dată ieșind din închisoarea „Regina Coeli” din Roma în Joia Sfântă, cu glasul slăbit de boală a subliniat din nou: „De fiecare dată când intru în aceste locuri mă întreb: De ce ei și nu eu?” Afirmații care lasă să se înțeleagă cum sărăcia, disperarea, nevoia, nu sunt alegeri, ci situații în care s-ar putea afla oricine.
– Îmi repet adesea că dacă ar fi trebuit să înfrunt 20% dintre dificultățile pe care săracii trebuie să le înfrunte zilnic, probabil că aș fi devenit un delincvent. Îmi repet aceasta de fiecare dată când întâlnesc persoane aflate în dificultate. Când le întâlnesc repet: Doamne, cât de bun ai fost cu mine! Mă gândesc de fiecare dată la Sfântul Augustin și la cuvintele sale de recunoștință pentru darurile primite de la Domnul, dar eu îi mulțumesc și pentru că m-a făcut să evit dificultățile pe care trebuie să le înfrunte și care pun la încercare persoanele pe care le întâlnesc.
– Cât de mult a încolțit în Biserică linia Papei argentinian?
– Chiar Papa repeta adesea că nu trebuie rezolvate lucrurile, ci trebuie pornite procese. Sunt convins și mângâiat de aceasta și de faptul că aceste procese sunt demarate. Este vorba de un proces de reformă, dar deja numai gândul unei Biserici în ieșire, o Biserică spital de campanie, o Biserică ce valorizează diferențele, sunt numai exemple ale modului în care procesul este demarat și că, prin urmare, strada este deja trasată. Liniile conducătoare sunt încardinate în Biserică și sunt convins că vor fi duse înainte. Și sinodalitatea și participarea sunt la începuturi, dar se înregistrează un consens unanim în Biserică referitor la acestea și la toate celelalte linii conducătoare ale Papei Francisc. Pentru acest motiv cred că nu pot decât să meargă în direcția corectă. Schema este pregătită pentru următorii ani, trebuie doar urmată.
– Care este amintirea dumneavoastră personală despre Papa Francisc?
– Aș putea să o descriu cu 1000 de cuvinte sau cu o anecdotă. De atâtea ori am mers la el să îi cer bani. Ultima dată a fost la 2 ianuarie, când el glumind mi-a spus: „Da, să ne vedem. Îmi face plăcere să te întâlnesc. Dar de data aceasta nu îmi cere bani, pentru că nu am, i-am terminat pe toți. Glumea în privința mea și cu alte persoane prietene în comun, repetându-le «Don Benoni are o boală», în timp ce făcea gestul cu mâna agitată ca un cerșetor, pentru a da de înțeles că eu mereu cer bani. Numai o glumă, un mod pentru a zâmbi împreună așa cum era în caracterul său, apoi și pentru că nu m-a lăsat niciodată să plec cu mâna goală și a satisfăcut mereu oricum cererile mele pentru săraci.
– Știind că avea să moară, ce anume ați fi voit să îi spuneți Papei Francisc?
– Ca fiu către tatăl, aș fi voit să îi spun atâtea lucruri. Drept colaborator, pur și simplu mulțumesc. (material al Agenției SIR, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
