Fabris despre Papa Francisc: Un stil direct capabil să facă punți
24.04.2025, Roma (Catholica) - Războiul mondial pe bucăți, păstorii cu mirosul oilor, Biserică în ieșire, globalizarea indiferenței, cultura rebutului, Biserica spital de campanie, creștini de salon: sunt câteva din expresiile Papei Francisc, intrate în imaginarul colectiv. Un Papă care cu cuvintele, întărite de gesturi și cu stilul său a revoluționat comunicarea. Vorbim despre aceasta cu Adriano Fabris, profesor de filozofie morală și de etică a comunicării la Universitatea din Pisa.
– Profesore, care a fost revoluția pe care a făcut-o Francisc în comunicare?
– Aș distinge trei aspecte cu privire la modul în care Papa Francisc s-a relaționat cu lumea comunicării. Primul aspect este modul în care însuși Papa Francisc comunica. Al doilea aspect legat cu acesta este modul în care gestiona mass-media. Al treilea aspect este modul în care a reflectat în documentele sale cu privire la mass-media și la dezvoltările comunicative.
– Să pornim de la primul aspect…
– Papa Francisc avea o comunicare extrem de directă. Putem spune imediat, în bine și în rău. Pentru că uneori chiar acest caracter direct al comunicării sale i-a creat unele dureri de cap. Era în orice caz un avantaj foarte mare, pentru că această comunicare directă reușea să creeze imediat o legătură, să facă o punte cu persoanele. Directă înseamnă o comunicare care transmitea parresia, transmitea faptul că ceea ce spunea unul o gândea și ceea ce gândea unul o spunea. Această veridicitate era în mod clar un element atractiv, în sensul că ea crea imediat încredere, dădea credibilitate. Acest stil comunicativ al Papei Francisc era stilul celui care dădea mărturie adevărului și făcea aceasta în manieră directă, apoi cu caracterul său, cu stilul său, așadar, cu cuvinte simple pe care toți le puteau înțelege. Sunt importante și tăcerile.
Pentru că se comunică și cu tăcerea și Papa Francisc a comunicat în multe cazuri chiar cu concentrarea, reflecția, tăcerea, prezența sa, faptul de a lua asupra sa, în tăcere, durerea sa personală și durerea lumii. Tot în acest domeniu de comunicare directă este comunicarea prin gesturi. Este o întreagă dimensiune de non-proces verbal pe care Papa Francisc a practicat-o în comunicarea sa, care găurea și care implica. Avem în minte atâtea exemple, pe mine ceea ce m-a impresionat foarte recent este tocmai faptul că în pofida trudei, a oboselii, a recomandărilor medicilor, la Paște Papa a făcut turul Pieței „Sfântul Petru”, a luat copii, i-a sărutat, i-a binecuvântat. Sunt gesturi care vorbesc și care dau semnul unei credințe, al unei angajări și al unei carități până la capăt.
– Pentru al doilea aspect ce ne puteți spune?
– Nu putem fi naivi, astăzi: atunci când comunicăm, știm foarte bine aceasta, riscăm să fim fărâmițați de mecanismele comunicării. Cu atât mai mult dacă nu avem stăpânirea mijlocului. Ei bine, Papa Francisc a reușit să facă să treacă mesajul creștin prin intermediul mijlocului, fără a se lăsa absorbit de mijloc. Să ne gândim de exemplu la folosirea mijlocului televizat. Nu numai că a participat la transmisiunile de la A Sua immagine, ci a mers acolo direct. A folosit și cuvântul în manieră desigur conștientă, puternică. Și l-a folosit cu atât mai mult în ultima perioadă, chiar atunci când nu avea voce pentru a putea spune lucrurile cele mai esențiale. Aceeași stăpânire a mijlocului a demonstrat-o în folosirea tehnologiilor comunicării. Chiar dacă era cu siguranță un Papa social, chiar dacă aceasta era un pic în afară față de orizontul său, el însă a fost prezent.
– Cu privire la al treilea aspect, cum a reflectat Papa Francisc asupra comunicării?
– Aici avem întreaga serie de Mesaje pentru Zilele Mondiale ale Comunicațiilor Sociale. Inițial se concentrează asupra comunicării jurnalistice, mai ales asupra necesității unei comunicări adevărate, o comunicare credibilă, o comunicare demnă de încredere, o comunicare căreia nu îi este frică să spună adevărul. Apoi, progresiv a devenit tot mai mult o reflecție asupra noilor tehnologii în domeniul comunicării, unde aceste teme ale adevărului, ale credibilității, ale mărturiei au fost aplicate în manieră cu adevărat foarte utilă și inteligentă la domeniu și la social, mai ales, și a inteligenței artificiale. Acestea sunt cele trei aspecte după părerea mea importante pentru care Papa Francisc a dat efectiv un curs dezvoltărilor comunicative cu indicații foarte precise, demonstrând conștiință față de ceea ce se întâmplă astăzi.
– A adus o revoluție comunicativă cu stilul său?
– Cu siguranță. Însă o revoluție care aduce cu sine și conștiința că nu se poate arunca ceea ce a fost dobândit și experimentat în trecut: vreau să spun tradiția creștină este o tradiție care se folosește dintotdeauna de modalități comunicative pentru vestire. Tot ceea ce a fost dobândit bun în cadrul acestei tradiții nu poate să fie abandonat: capacitatea unui cuvânt care face punți, capacitatea unei scrieri care rămâne și care spune lucruri care trebuie să rămână, capacitatea de a gestiona imaginile, chiar și de a utiliza rețelele sociale. Revoluția Papei Francisc este o revoluție adevărată, nu este revoluția tehnologiilor care caută mereu un aspect nou, o noutate comercializabilă care să înlocuiască domeniul precedent. Există o revoluție care ține cont de aceste dezvoltări și care încearcă să le facă integrate și integrabile cu lucrurile bune pe care ni le-a transmis tradiția comunicativă.
– Folosirea atâtor expresii care reconectează la o imagine fac și mai simplu a înțelege conceptul din partea tuturor?
– Cu siguranță. Este un alt aspect al comunicării sale directe. Expresii ca „păstori cu mirosul oilor” impresionează imaginația, rămân în minte și pătrund profund în memorie și în conștiință. Din acest punct de vedere, capacitatea comunicativă a Papei Francisc era categoric competentă. Ceea ce aș vrea să subliniez este capacitatea sa de a produce din nou imagini semnificative care să poată fi împărtășite de toți. Noi venim dintr-o perioadă în care părea că ne era frică să utilizăm imaginile mai ales în relație cu tematicile religioase, se vorbea despre demitizare. Trebuia să se ajungă la esență, să se elimine învelișul mitic, imaginar, față de ceea ce este adevărul vestirii. O abordare de acest gen a mers apoi în mod absolut în contra-tendință și a fost înfrântă de această abundență de imagini pe care o găsim în contextul nostru comunicativ de astăzi și, prin urmare, Papa Francisc și-a dat seama că era necesară o adevărată „remitizare”. Că imaginile nu erau ceva situat și comprehensibil din punct de vedere cultural numai în locuri circumscrise, ci că vorbeau tuturor ființelor umane pentru că erau imagini ale omenirii, pe de altă parte, în Evanghelii câte imagini care nu sunt circumscrise la domeniul timpului său și la cultura din epoca sa folosește Isus? Pe această linia a mers și Papa Francisc, remitizând discursul, relansând imagini care puteau într-adevăr să vorbească tuturor: persoanelor din diferite culturi și tradiții care în orice caz reușeau să le înțeleagă.
– A folosit și cuvinte spaniole italienizate.
– Da, desigur, Francisc susținea că pentru a încultura credința trebuie să fim în măsură să o transmitem în dialect. Ceea ce contează, și acesta este un element al abordării sale și al stilului său comunicativ și în ceea ce privește vestirea creștină, este că nu trebuie să fie într-o limbă universală, aseptică, globală sau globalizată, pentru că după aceea această limbă universală, aseptică, globală sau globalizată nimeni nu o recunoștea ca limbă proprie, părea ceva abstract și ceva căzut de sus. Mărturia pornește mereu de la cel care este inserat într-un context, are picioarele pe pământ, în noroiul locului în care ajunge să acționeze și, prin urmare, vorbește și limba acelui loc și această limbă este înțeleasă, este miracolul Rusaliilor. Este înțeleasă de toți și toți recunosc că această limbă, deși înrădăcinată în particularitatea experienței celui care o vorbește, este o limbă adevărată, pentru că este limba în care se exprimă în mod credibil cel care vorbește. (material al Agenției SIR, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
