Editorial Andrea Tornielli: Papa milostivirii
21.04.2025, Vatican (Catholica) - „Milostivirea lui Dumnezeu este eliberarea noastră și fericirea noastră. Trăim pentru milostivire și nu ne putem permite să fim fără milostivire. Este aerul pe care îl respirăm. Suntem prea săraci pentru a pune condiții. Trebuie să iertăm, pentru că avem nevoie să fim iertați.” Dacă există un mesaj care a caracterizat cel mai mult pontificatul Papei Francisc și care este destinat să rămână, acesta este cel al milostivirii. Papa a decedat subit în dimineața zilei de luni de Paști, după ce a dat ultima sa binecuvântare „Urbi et Orbi” în ziua de Paști din loggia centrală a Bazilicii San Pietro, urmând ultimul său tur prin mulțime pentru a o binecuvânta și saluta.
Primul Papă argentinian din istoria Bisericii a abordat multe teme, în special grija pentru săraci, fraternitatea, preocuparea pentru casa noastră comună și „nu”-ul ferm și necondiționat spus războiului. Dar inima mesajului său, care, fără îndoială, a avut cel mai mare impact, a fost apelul său evanghelic la milostivire, care este tocmai apropierea și tandrețea lui Dumnezeu față de cei care își recunosc nevoia de ajutorul Său. Milostivirea, a spus el, este „aerul pe care îl respirăm”, ceea ce înseamnă că este ceea ce avem nevoie cel mai mult, fără de care ar fi imposibil să trăim. Întregul pontificat al lui Jorge Mario Bergoglio s-a desfășurat sub semnul acestui mesaj, care este inima creștinismului.
Încă de la primul său Angelus din 17 martie 2013, de la fereastra apartamentului papal în care nu a locuit vreodată, regretatul Papă Francisc a vorbit despre centralitatea milostivirii, amintind cuvintele unei femei în vârstă care a venit să se spovedească la el când era proaspăt numit Episcop auxiliar de Buenos Aires: „Domnul iartă totul… Dacă Domnul nu ar ierta totul, lumea nu ar exista.” Papa care a venit „de la marginile pământului” nu a schimbat învățăturile tradiției creștine vechi de două mii de ani, ci pur și simplu a pus milostivirea în centrul magisteriului într-un mod nou, schimbând astfel percepția pe care mulți oameni o aveau despre Biserica Catolică.
El a dat mărturie despre fața maternă a unei Biserici care se înclină în fața celor care suferă, în special a celor răniți de păcat. A indicat o Biserică ce face primul pas către păcătos, la fel cum a făcut Isus în Ierihon, invitându-se în casa disprețuitului și evitatului Zaheu, fără să ceară nimic, fără condiții prealabile. Și pentru că Zaheu a simțit pentru prima dată că este văzut și iubit în acest fel, și-a recunoscut propria păcătoșenie, găsind în privirea Nazarineanului motivația pentru a se converti. Acum 2000 de ani, mulți oameni au fost scandalizați să îl vadă pe Învățător intrând în casa vameșului din Ierihon.
Mulți oameni au fost scandalizați de-a lungul anilor de gesturile de primire și apropiere ale Papei argentinian față de toate categoriile de oameni, în special față de „indezirabili” și păcătoși. Într-o omilie pe care a ținut-o în timpul uneia dintre Liturghiile sale de dimineață, în aprilie 2014, Sfântul Părinte a spus: „Câți dintre noi merităm poate o condamnare! Și ar fi drept. Dar El iartă! Cum? Cu milostivirea care nu șterge păcatul: doar iertarea lui Dumnezeu îl șterge, în timp ce milostivirea merge dincolo de aceasta. Este ca cerul: ne uităm la cer, atâtea stele, dar când soarele vine dimineața cu atâta lumină, stelele nu se mai văd. Așa este și cu milostivirea lui Dumnezeu: o mare lumină de iubire, de tandrețe, pentru că Dumnezeu iartă nu cu un decret, ci cu o mângâiere.”
