Alături de oameni ai străzii la masa festivă de Paști, la cantina socială

21.04.2025, Oradea (Catholica) - Episcopul greco-catolic de Oradea, Preasfinția Sa Virgil Bercea, a fost prezent luni, 21 aprilie, la cantina socială a Asociației Caritas Eparhial Oradea, unde a luat parte la masa festivă de Paști, alături de 40 de beneficiari – oameni ai străzii și persoane aflate în dificultate.
Masa a fost una cu adevărat de sărbătoare: ciorbă de perișoare, sarmale cu ciolan afumat, cozonac, ou roșu, cafea, vin și multă bucurie. Cei prezenți au cântat împreună „Cristos a Înviat!”, au primit binecuvântarea bucatelor, au ciocnit ouă roșii în spiritul Învierii Domnului și s-au bucurat de o clipă de normalitate, de gesturi de prețuire și apropiere. Au fost serviți la mese de voluntarii prezenți, dar și de președintele asociației, pr. Olimpiu Todorean, de Preasfinția Sa și de invitații cu care acesta a venit însoțit.
Prezența Preasfințitului Virgil în mijlocul celor mai vulnerabili și în momente de sărbătoare este devenită tradiție, un moment pe care îl așteptăm cu drag de fiecare dată când este posibil. La plecare, fiecare dintre cei prezenți la masa de prânz a primit un pachet cu conserve și pâine. Ne vom revedea marți cu beneficiarii acestui serviciu social și vom împărtăși impresii despre evenimentul nostru de azi. (Teodora Boda pentru CaritasEparhial.ro)