Inteligența autentică se găsește în iubirea care se dăruiește pe sine
18.04.2025, Vatican (Catholica) - Mai degrabă decât o inteligență „artificială”, moartea lui Cristos ne învață „inteligența crucii” autentice, care este libertatea de a alege iubirea dăruită în relația cu Dumnezeu și cu ceilalți, a spus predicatorul papal la Vatican în Vinerea Mare. Predicând în timpul unei Liturghii de două ore a Pătimirii Domnului în Bazilica San Pietro, pr. Roberto Pasolini OFMCap a subliniat cum, „într-un timp ca al nostru, atât de bogat în noi inteligențe – artificiale, computaționale, predictive – misterul pătimirii și morții lui Cristos ne propune un alt tip de inteligență: inteligența crucii, care nu calculează, ci iubește; care nu optimizează, ci se dăruiește”.
Inteligența crucii, a continuat el, nu este artificială „ci profund relațională, deoarece este în întregime deschisă față de Dumnezeu și față de ceilalți. Într-o lume în care se pare că algoritmii sunt cei care ne sugerează ce să dorim, ce să gândim și chiar cine să fim, crucea ne redă libertatea alegerii autentice, bazată nu pe eficiență, ci pe iubire dăruitoare”. Conform obiceiului, predicatorul casei papale scrie și rostește omilia la liturgia din Vinerea Mare din Vatican. În acest an, Cardinalul Claudio Gugerotti, prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale, a celebrat în locul Papei Francisc, în timp ce Pontiful în vârstă de 88 de ani își continuă recuperarea lentă după o dublă pneumonie și alte infecții respiratorii. Pr. Pasolini, în omilia sa, a subliniat importanța dăruirii de sine în detrimentul încrederii în sine și asupra predării propriei vieți și suferințe lui Dumnezeu.
„Expresia «renunțare totală», cu care Scrisoarea către Evrei descrie comportamentul lui Cristos, ar putea fi tradusă și ca abilitatea de a accepta cu încredere ceea ce se întâmplă, de a lua bine chiar și ceea ce inițial pare ostil sau de neînțeles”, a spus el. „În pătimirea Sa, de fapt, Cristos nu s-a limitat să sufere evenimentele, ci le-a primit cu o asemenea libertate încât le-a transformat într-o cale de mântuire. O cale care rămâne deschisă oricui este dispus să aibă încredere deplină în Tatăl, lăsându-se călăuzit de voința Sa chiar și în momentele cele mai întunecate”.
„Isus ne dezvăluie că nu forța este cea care salvează lumea, ci slăbiciunea unei iubiri care nu refuză nimic”, a adăugat predicatorul. „Timpul în care trăim, marcat de mitul performanței și sedus de idolul individualismului, se luptă să recunoască momentele de înfrângere sau pasivitate ca posibile locuri de împlinire”. De fapt, atunci când suferința ne lovește, a continuat el, avem tendința de a ne simți inadecvați și nelalocul nostru. Încercăm să rezistăm, strângând din dinți, dar „ultimele cuvinte ale lui Isus răstignit ne oferă o altă interpretare: ele ne arată cât de multă viață poate curge din acele momente când, neavând nimic de făcut, rămâne de fapt cel mai frumos lucru de făcut – să ne dăruim în sfârșit pe noi înșine”.
Liturgia Pătimirii Domnului din 18 aprilie a început în tăcere, iar Mons. Gugerotti s-a îndreptat spre altar pentru a rămâne un minut prosternat în fața crucifixului. Celebrarea a continuat cu lecturi din Scriptură, inclusiv proclamarea cântată a relatării Pătimirii din Evanghelia Sfântului Ioan. În timpul venerării sfintei cruci, mai întâi un crucifix a fost purtat pe culoarul principal al Bazilicii Vaticanului, în timp ce corul a cântat de trei ori în latină: „Ecce lignum Crucis, in quo sales Mundi pependit”, ceea ce înseamnă: „Acesta este lemnul crucii, pe care a atârnat Mântuitorul lumii”. Împreună, corul și adunarea a răspuns în latină: „Veniți, să ne închinăm”.
Apoi, câteva persoane prezente la liturgie s-au apropiat de cruce pentru a face un semn de venerare, care a fost urmat de un imn. A treia, și ultima, parte a celebrării de două ore a fost primirea Sfintei Împărtășanii. În omilia sa, rostită după Evanghelie, pr. Pasolini a atras atenția și asupra celor trei fraze rostite de Cristos în timpul Pătimirii Sale – „Eu sunt”, „Mi-e sete” și „S-a sfârșit” – și asupra a ce ne pot învăța acestea despre abandonarea în fața lui Dumnezeu. Subliniind libertatea cu care Isus s-a oferit în momentul arestării Sale, identificându-se în fața soldaților, predicatorul a spus că această predare încrezătoare în Dumnezeu poate fi un exemplu pentru noi „în momentele în care viața noastră suferă unele eșecuri – un eșec dureros, o boală gravă, o criză în relații”.
„Cum este posibil să facem acest lucru? Făcând un pas înainte. Prezentându-ne primii la întâlnirea cu realitatea”, a spus predicatorul. „Această atitudine nu schimbă aproape niciodată cursul evenimentelor – de fapt, Isus este arestat la scurt timp după aceea -, dar dacă este trăită cu credință în Dumnezeu și încredere în istoria pe care o conduce, ne permite să rămânem lăuntric liberi și fermi. Numai atunci povara vieții devine mai ușoară, iar suferința, deși rămâne reală, încetează să mai fie inutilă și începe să genereze viață.” Atunci când Isus a strigat de pe cruce: „Mi-e sete”, El și-a demonstrat nevoia umană, a spus pr. Pasolini, observând că „atunci când durerea, oboseala, singurătatea sau frica ne dezgolesc, suntem tentați să ne închidem în noi înșine, să ne rigidizăm, să simulăm autosuficiența. … A cere ceea ce avem nevoie și a le permite celorlalți să ni-l ofere este poate una dintre cele mai înalte și mai umile forme de iubire”.
Încrederea deplină și abandonarea în Dumnezeu, așa cum a exemplificat Cristos în ultimele Sale cuvinte, „s-a sfârșit”, fac parte, de asemenea, din tema anului jubiliar, a spus pr. Pasolini. Papa Francisc a dorit să ne reamintească, a spus el, „că Cristos este ancora speranței noastre, de care putem rămâne ferm uniți, strângând funia credinței care ne leagă de El începând de la Botezul nostru”. Dar acest lucru nu este ușor, a subliniat predicatorul, mai ales atunci când experimentăm răul, suferința sau singurătatea. De aceea este important „să acceptăm invitația din Scrisoarea către Evrei: să ne apropiem de cruce cu deplină încredere, recunoscând în ea «tronul harului ca să primim îndurare și să găsim ca ajutor harul Său la timpul potrivit»”.
