Pr. Vasile Tofană: trei comori din Joia Mare – iubirea, smerenia și ascultarea
17.04.2025, Cluj (Catholica) - Celebrările din Joia Mare, 17 aprilie 2025, în Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, au cuprins, în prima parte a zilei, Vecernia cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. La masa Altarului au slujit mai mulți preoți – în această zi a aniversării lor în Biserică. Răspunsurile liturgice le-au oferit studenți ai Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul”. Sfânta și Marea Joi din Săptămâna Patimilor Domnului este dedicată, prin tradiție, Euharistiei și Preoției și, totodată, slujirii după exemplul Mântuitorului care a spălat picioarele ucenicilor Săi.
În cuvântul de învățătură, pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general – care l-a reprezentat pe Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul eparhial de Cluj-Gherla -, a invitat credincioșii, în această „sfântă și binecuvântată Joi din Săptămâna Mare”, să se așeze cu emoție la picioarele lui Isus, pătrunși de taina iubirii și milostivirii Sale. I-a condus apoi, în mod spiritual, spre o trăire mai profundă a celor trei momente esențiale ale zilei: „Iubirea care se dăruiește până la capăt în Sfânta Euharistie, smerenia care slujește prin spălarea picioarelor și suprema unire a rugăciunii cu ascultarea în Ghetsimani.”
Instituirea Sfintei Euharistii: „Atunci când Cristos rostește: «Luați mâncați, acesta este Trupul Meu», și apoi: «Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor», El nu ne vestește doar patima Sa, ci ne arată măreția iubirii lui Dumnezeu față de omenire. În aceste cuvinte Cristos se oferă pe Sine ca hrană pentru sufletele noastre, dorind să fie în noi și cu noi pentru totdeauna.”
Pr. Vasile Tofană a revelat, apoi, puterea transformatoare a iubirii pe care Domnul „o revarsă în Sfânta Euharistie”, iubire care, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, devine „legătură vie cu El”, unire cu „Mântuitorul care își dăruiește Trupul și Sângele pentru mântuirea noastră”. A spus: „Vă îndemn să priviți și să primiți această Taină ca un izvor nesecat de har care ne hrănește și ne vindecă rănile trupului (…). Apoi să ducem această iubire pe care o primim în Preasfânta Euharistie în casele noastre, ca ele să devină locuri ale prezenței vii a lui Cristos și ale unei conviețuiri pline de pace și înțelegere”.
Spălarea picioarelor, reprezintă momentul în care Isus, Domnul și Dumnezeu, se face slujitor, spălând picioarele ucenicilor. Vicarul general a evidențiat: „Cristos a făcut-o pentru ei și o face pentru fiecare dintre noi. Cel care este Dumnezeu adevărat, cel în fața căruia cerul și pământul se pleacă, se coboară acum devenind slujitorul celor pe care i-a creat. Acesta nu este doar un simplu gest, ci o descoperire profundă a Inimii lui Dumnezeu care ne arată cine este El cu adevărat și cât de mult ne iubește.”
De asemenea, gestul spălării picioarelor ucenicilor a fost asemănat construirii „unei punții vii între măreția divină și fragilitatea omenească”, iar apa cu care Isus spală picioarele ucenicilor „devine simbolul harului divin, lacrima Cerului care curge cu blândețe și vindecă rănile, durerile și oboseala din viețile noastre. El ne arată că adevărată măreție nu stă în putere, ci în iubirea care se smerește, slujește și vindecă.” A descris apoi gestul smereniei lui Cristos: cel de a șterge, cu un prosop, picioarele ucenicilor. „În gestul său vedem cum Dumnezeu însuși îngenunchează în fața noastră pentru a ne reda demnitatea”, acest gest simbolizând, totodată, „calea prin care Dumnezeu alege să ne mântuiască. Nu de sus, prin putere, ci de jos, prin slujire. Această plecare a Domnului ne permite să vedem cum ar trebui să arate smerenia autentică.”
Dar, pentru a fi smeriți cu adevărat, este nevoie de „iubire concretă, activă și vindecătoare. Prin acest gest profund și personal, Cristos ne adresează astăzi o întrebare vie, mereu actuală. «Înțelegeți ce am făcut Eu pentru voi? Așa cum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi unii altora».” Și, privind în actualitate, a întrebat: „Ce înseamnă aceasta pentru noi, astăzi, în viețile noastre? Înseamnă că suntem chemați să imităm în familiile noastre, în comunitățile și în viața zilnică, gestul făcut de Cristos. Să iertăm fără rezerve, să slujim fără orgolii, să vindecăm relații prin răbdare și înțelegere. Înseamnă să fim gata să coborâm și noi, asemenea lui Cristos, până la rănile aproapelui și să ridicăm pe cel căzut. Să primim astăzi acest gest ca pe o chemare vie și personală. Spălați de har, Cristos ne invită să ne ridicăm și noi și să fim purtători ai smereniei, ai iubirii și ai slujirii Sale în lumea de astăzi. Misiunea de a duce pe Cristos acestei lumi nu ne revine doar nouă, preoților, călugărilor sau călugărițelor, vă revine și dumneavoastră și o puteți face în fiecare zi.”
Rugăciunea din Grădina Ghetsimani, este momentul în care, în agonie, Isus acceptă voința Tatălui, oferindu-ne un exemplu de ascultare și abandon total în fața suferinței – „Isus își exprimă durerea și, în același timp, ne dă puterea de a ne recunoaște propriile slăbiciuni și frici.” Agonia lui Isus în Grădina Ghetsimani ne inspiră să ne încredem în Dumnezeu – „acesta este momentul în care se naște ascultarea deplină față de voința Tatălui printr-o rugăciune de o intensitate cutremurătoare, pecetluită ulterior cu sacrificiul Său pe Cruce”. Atitudinea lui Isus din acest moment ne dă tărie în credință, chiar și când crucea vieții noastre pare prea grea. Pentru că, atunci când „ne rugăm ca Isus în Ghetsimani, când spunem din inimă: «Facă-se voia Ta, Doamne», El vine în ajutorul nostru, aducând mângâiere și forță interioară.”
Pr. Vasile Tofană a accentuat faptul că aceste trei comori – iubirea, smerenia și ascultarea – sunt daruri pe care trebuie să le primim și să le trăim zilnic, și, întâlnirea cu Cristos să ne dea puterea și harul de a duce iubirea Sa în familiile noastre, de a sluji cu umilință și a ne încrede în voia Tatălui în încercările vieții. A încheiat invitând: „Să păstrăm mereu în inimă cuvintele Mântuitorului care a spus: «V-am dat vouă pildă, ca precum v-am făcut Eu vouă, așa să faceți și voi». Trăind cu bucurie după exemplul lui Cristos, vom găsi adevărata împlinire sufletească și vom deveni martori vii ai luminii și ai iubirii Sale în lume.”
După Împărtășanie s-a celebrat, conform tradiției, ceremonia Spălării picioarelor. Ucenici ai lui Isus au fost 12 tineri, clerici și laici, iar pr. Vasile Tofană, în rolul Mântuitorului, a imitat gestul Domnului de a spăla picioarele ucenicilor Săi, cărora le-a spus: „Căci dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteți datori să ca să spălați picioarele unii altora” (Ioan 13,14).
