Iubirea milostivă a lui Dumnezeu pornește în căutarea tuturor celor care sunt pierduți

16.04.2025, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a declarat miercuri că Evanghelia este un „mesaj de speranță” fondat pe credința că Dumnezeu este un Tată milostiv și nu un stăpân de sclavi. Folosind pictura în ulei a lui Rembrandt „Întoarcerea fiului risipitor” ca sursă de inspirație pentru cateheza sa din 16 aprilie, Sfântul Părinte a spus că iubirea lui Dumnezeu este precum cea a unui tată care iese în căutarea copiilor săi pierduți. „În aceasta găsim inima Evangheliei lui Isus, și anume milostivirea lui Dumnezeu”, a spus Pontiful în reflecția sa scrisă asupra parabolei tatălui milostiv cu doi fii. „Evanghelia este menită să ne transmită un mesaj de speranță, pentru că ne spune că oriunde ne-am pierde și oricum ne-am pierde, Dumnezeu vine întotdeauna să ne caute!”, a adăugat el.
În cateheza sa, Sfântul Părinte a spus că fiul cel mare care „nu împărtășește bucuria tatălui său” în parabolă „îi reprezintă pe cei pentru care este spusă parabola” – cei care îi judecă pe alții și nu conștientizează că și ei sunt pierduți. „El este fiul care stătea mereu acasă cu tatăl său și totuși era distant de el, distant în inimă”, a spus el. „Poate că și acest fiu ar fi vrut să plece, dar din teamă sau din datorie a rămas acolo, în acea relație. Totuși, atunci când te adaptezi fără voia ta, începi să nutrești furie în tine și, mai devreme sau mai târziu, această furie explodează”, a adăugat el. „Paradoxal, tocmai fiul cel mare este cel care riscă în cele din urmă să fie lăsat pe dinafară.” Reflectând asupra situației fiului cel mic care „atinge fundul sacului” după ce și-a risipit moștenirea, Papa a spus că tatăl său nu a refuzat să îl primească înapoi acasă, chiar dacă fiul său „s-a săturat să fie într-o relație pe care o simțea prea solicitantă”.
În cateheza sa scrisă, Sfântul Părinte a adăugat că iubirea gratuită a tatălui milostiv a fost cea care l-a eliberat pe fiul său de „convingerea distorsionată” că trebuie să câștige înapoi respectul tatălui său sau să cerșească afecțiunea acestuia atunci când se întoarce acasă. „Doar cei care ne iubesc cu adevărat ne pot elibera de această viziune falsă a iubirii”, a spus Papa. „În relația cu Dumnezeu, avem tocmai această experiență”. „Capul tânărului este ras, precum cel al unui penitent, dar seamănă și cu capul unui copil, pentru că acest fiu se naște din nou”, a spus Sfântul Părinte, comentând pictura lui Rembrandt. Cerându-le cititorilor săi să „ia poziție” și să se întrebe „unde sunt eu în poveste?”, Papa s-a rugat: „Să îi cerem lui Dumnezeu Tatăl harul ca și noi să ne putem găsi drumul înapoi acasă”.