Sesiunea de încheiere a fazei eparhiale a Cauzei de beatificare a ierom. Leon Manu OSBM

17.02.2025, Cluj (Catholica) - Catedrala episcopală „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca a găzduit, în 16 februarie 2025, a doua Duminică a perioadei Triodului, Sfânta Liturghie arhierească urmată de Sesiunea de încheiere a Cauzei de beatificare și declarare a martiriului Slujitorului lui Dumnezeu Leon Iulian Manu OSBM, în faza eparhială. Sfânta Liturghie a fost celebrată de către Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, având alături de pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general, preoți din rândul călugărilor bazilieni, preoții implicați Cauză, preoți ai catedralei. Au fost de față pr. Traian-Radu Coste-Deak, Vicar judecătoresc al Eparhiei de Cluj-Gherla, postulatorul Cauzei în faza eparhială; pr. Liviu Ursu, Vicar judecătoresc al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș, delegat episcopal al Cauzei; preacuv. ierom. Ioan Albu, Protoegumen al Ordinului Sfântului Vasile cel Mare din România, Provincia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – actorul Cauzei; pr. Marius-Alin Cîmpean, notarul Cauzei; clericii și laicii implicați în desfășurarea procesului de beatificare și declarare a martiriului – cu prof. dr. Marius Bucur, care a condus Comisia istorică.
La acest moment solemn au participat în număr mare, împreună cu sute de credincioși prezenți în catedrală, și persoane consacrate, cu Pc. Maică Teodorina, Superioara generală a Congregației Surorilor Maicii Domnului și cu Pc. Maică Andreea, Superioara provincială a Ordinului Surorilor Sfântului Vasile cel Mare. Răspunsurile liturgice și frumoase cântări în timpul celebrării au fost date de Corul „Angeli” al catedralei, dirijat de prof. Angela David. Au diaconat dc. Lucian Ovidiu Marișca, cancelar eparhial, și dc. Mihai Șona, notar eparhial. Studenți ai Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” au slujit la Altar și în strană.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Claudiu și-a exprimat bucuria pentru încheierea acestei Cauze, la nivel eparhial, acest „moment excepțional al Bisericii în general și în mod cu totul particular al Eparhiei de Cluj-Gherla, fiindcă un alt fiu al Bisericii parcurge o etapă care atestă felul în care trăiește în mod eroic învățătura lui Cristos”. Remarcând importanța faptului că Biserica recunoaște trăirea în sfințenie a unor oameni nu doar de acum multe secole, ci și a unora aproape de vremea noastră, și că pe Servul lui Dumnezeu Leon Manu „sperăm în curând să îl vedem ridicat la cinstea altarelor”, Episcopul a spus: „Atunci înțelegem că și noi, cei de aici, suntem invitați în mod tainic să urcăm spiritual înspre altarul, înspre iconostasul pe care îl vedem”.
Preasfinția Sa Claudiu a continuat cu meditarea lecturilor duminicii, care transmit același mesaj, sunt o invitație la încredere și încredințare sub scutul iubirii milostive a Tatălui ceresc, Dumnezeu. A arătat că, asemenea fiului risipitor, și noi „suntem chemați să ne întoarcem la iubirea dintru început. Cu toții am avut o poveste de iubire cu Dumnezeu, de aceea suntem aici”. „Așa crește și prietenia: întâlnindu-ne, vorbind, ținând legătura, rămânând în comunie. Așa este și cu Dumnezeu. Și aceasta este logica Bisericii atunci când ne propune ca această perioadă să fie o perioadă de convertire, o perioadă de trăire mult mai profundă a credinței. Nu doar să bifăm cât mai multe acțiuni, ci tot ceea ce facem… post, rugăciune ș.a., să aibă o logică de iubire. Să creștem în încrederea față de Dumnezeu. Să știm că El ne scapă, indiferent în ce situație suntem”.
La încheierea Sfintei Liturghii au fost duse în fața iconostasului Biblia, Crucea și cele patru cutii cu documentele întocmite în timpul desfășurării fazei eparhiale a Cauzei. Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit tuturor celor care au participat la Cauză, „părinților care s-au implicat, părinților Vicari judecătorești – din Eparhia de Cluj-Gherla, din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș”, și în primul rând a mulțumit Domnului „pentru darul pe care l-a făcut prin Ordinul Sfântului Vasile cel Mare în Biserica noastră de-a lungul vremurilor”. Ierarhul a mulțumit și profesorilor de față, „care au asigurat partea tehnico-istorică”, precizând faptul că „o Cauză de beatificare este un proces extrem de riguros, care cuprinde, bineînțeles, partea spirituală, pe care o punem în lumină, dar are la bază o muncă științifică, academică, și documentul care rezultă trebuie să respecte toate normele metodologice și doar în felul acesta faza eparhială a Cauzei poate ajunge la faza romană”.
Pr. Traian-Radu Coste-Deak a precizat că faza eparhială a acestei Cauze de beatificare „se încheie în această zi în mod solemn, în comuniune de rugăciune, prin depunerea jurământului de încheiere de către oficialii anchetei, cei care au participat la ancheta locală cu privire la viața și faima de martiriu a Slujitorului lui Dumnezeu Leon Iulian Manu, egumenul Mănăstirii Nicula”. În continuare, cei implicați în anchetă au depus jurământul de încheiere, momentul fiind moderat de pr. Marius-Alin Cîmpean, notarul Cauzei, cel care a dat citire Procesului verbal de încheiere a Sesiunii și a invitat la depunerea jurământului de către: Preasfinția Sa Claudiu Pop, Episcop de Cluj-Gherla; pr. Ioan M. Albu, protoegumen OSBM; pr. Liviu Ursu din Blaj, delegatul episcopal; pr. Ilie Arieșan, promotorul dreptății; notarii și postulatorul Cauzei.
Rostind, în acest cadru, „cuvântul Episcopului”, Preasfinția Sa Claudiu a spus: „Orice încheiere este de fapt o împlinire – așa cum și în Sfânta Scriptură se vorbește despre împlinirea timpurilor și nu de încheierea anilor. Așadar, este adevărat că se încheie o etapă acum, dar, de fapt, se împlinește un plan al lui Dumnezeu cu Servul lui Dumnezeu pr. Leon Iulian Manu. Și același plan pe care îl vedem aici în mod magistral ne privește și pe noi – Dumnezeu împlinește profeția pe care o are cu fiecare dintre noi”. A îndemnat la însoțirea cu rugăciune a acestui moment, la credință și încredere în Dumnezeu, Cel care își împlinește planul, și a subliniat: „Aceleași minuni pe care le contemplăm în viața pr. Iulian Manu le împlinește și pentru noi”.
A fost invitat să își rostească cuvântul, în calitatea de actor al Cauzei, ierom. Ioan Albu, Protoegumen OSBM, care a înălțat mai întâi mulțumire la Dumnezeu în numele Ordinului Sfântului Vasile cel Mare din România, Provincia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a călugărilor bazilieni, „pentru ajutorul în desfășurarea Cauzei de beatificare și declarare a martiriului Slujitorului lui Dumnezeu Leon Iulian Manu OSBM, în faza eparhială”. A mulțumit Preasfințitului Claudiu și tuturor celor implicați în desfășurarea Cauzei, precum și tuturor celor care au dat mărturie, orală sau scrisă, despre ieromonahul Leon Iulian Manu.
A urmat sigilarea cutiilor ce conțin documentația cu privire la viața, activitatea și presupusul martiriu – care va trebui să fie certificat și autentificat de către Dicasterul pentru Cauzele Sfinților, prin Decretul Pontifului Roman. Aceste cutii sigilate cu sigiliul episcopal vor fi duse la Roma. Întreaga ceremonie a fost încununată prin intonarea, de către toți cei prezenți, a Imnului Maicii Sfinte de la Nicula, mănăstire încredințată în 1936 pr. ierom. Leon Iulian Manu și călugărilor bazilieni de către marele Arhiereu Iuliu Hossu, și, de asemenea, prin rostirea de către Preasfinția Sa Claudiu a rugăciunii oficiale pentru beatificare și declarare a martiriului Slujitorului lui Dumnezeu Leon Iulian Manu OSBM.