Vizită pastorală a PS Ioan în parohia Arad-Șega

03.12.2024, Lugoj (Catholica) - În Duminica a XXX-a după Rusalii, 24 noiembrie 2024, Preasfințitul Ioan a celebrat Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din parohia Arad-Șega, protopopiatul Arad-Chișineu Criș. Evenimentul a marcat împlinirea a zece ani de la reluarea sfintelor slujbe în cultul greco-catolic, celebrate în acest sfânt lăcaș. La invitația pr. paroh Sorin Seviciu au participat diferite personalități locale, prieteni ai parohiei printre care prof. univ. dr. Lizica Mihuț, preotul reformat Emeric Czege și Mihai Kovacs.
În cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul a rostit un cuvânt de învățătură cu tema: „De unde vin, ce sunt și cum să ne raportăm la cele Zece Porunci?” Ierarhul a explicat că, prin revelarea poruncilor dumnezeiești pe Muntele Sinai, Dumnezeu ne așază în față o „tainică oglindă” prin care omul își poate privi sufletul și înțelege planul divin al Creatorului, după care a fost creat, pentru a trăi în plinătate. Totodată, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că Isus Cristos a sintetizat aceste porunci în porunca iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele, chemând pe fiecare credincios să trăiască în lumina lor.
După încheierea Sfintei Liturghii, bucuria zilei a continuat cu un program artistic dedicat perioadei de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Solistul Victor Aciocârlănoaie, acompaniat la orgă de Iancu Magdău, a interpretat colinde tradiționale românești iar corul Liceului de Muzică „Sabin Drăgoi”, dirijat de Cristina Cameniță, a oferit un recital de înaltă ținută. La finalul programului, Episcopul a felicitat muzicienii și a adresat cuvinte de apreciere atât acestora, cât și organizatorilor.
Pr. paroh Sorin Seviciu a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizită, exprimând recunoștința întregii comunități pentru acest eveniment care reprezintă: „un moment memorabil, menit să ne aducă aminte că o biserică nu înseamnă doar pietre supuse timpului și intemperiilor, ci o zidire din pietre vii pe temelia apostolilor și proorocilor, cimentată de dragostea în Cel care se află în căpătâiul unghiului, a cărui Naștere așteptăm să o prăznuim cu drag”. (Raimondo-Mario Rupp pentru EpiscopiaLugoj.ro)