Parohia greco-catolică din Sighet și-a sărbătorit hramul

25.11.2024, Baia Mare (Catholica) - Ziua de 24 noiembrie 2024 a fost zi de sărbătoare în parohia greco-catolică „Cristos Regele Universului”, care și-a sărbătorit hramul. În acest an, Sfânta Liturghie a fost celebrată de părintele Florin Fodoruț, Vicar general, care a ținut și cuvântul de învățătură.
Pornind de la Evanghelia duminicii (a treizecea după Rusalii Lc 18,18-27 – dregătorul bogat), părintele vicar i-a îndemnat pe cei prezenți să mediteze cum pot trăi o viață creștină autentică. Aceasta se realizează cu adevărat dacă ascultăm îndemnul pe care Isus îl dă dregătorului la întrebarea acestuia: „Învățătorule bun ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” Răspunsul lui Isus face referire la trei verbe: „a vinde”, „a da”, „a urma”. Acestea constituie traseul spiritual al credinciosului. De asemenea referindu-se la hramul bisericii „Cristos Regele Universului”, părintele vicar a făcut o paralelă între regalitatea lumească, care înseamnă a aduna, și regalitatea divină, care înseamnă a dărui.
S-au alăturat celebrării preoți din protopopiatul Sighet, protopop Vasile Iusco, din parohiile românești din Ucraina și credincioșii care i-au însoțiți, precum și credincioșii parohiei Sighet. Dumnezeu să primească jertfa tuturor și să ne învrednicească să trăim căutând viața veșnică. (Pr. Vasile Florea pentru EpiscopiaMM.ro)