Vizită pastorală a PS Ioan în parohia Totești

05.04.2024, Lugoj (Catholica) - La invitația părintelui paroh Paul Frațilă, de sărbătoarea „Bunei Vestiri”, 25 martie 2024, preasfințitul Ioan a fost într-o vizită pastorală în parohia greco-catolică „Pogorârea Sfântului Spirit” Totești, din protopopiatul Hațeg. Alături de Ierarh, la Sfânta Liturghie au slujit: pr. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, pr. Doinel Preda, protopop de Hațeg, pr. Flavius-Manuel Jurcă, protopop de Sarmisegetuza, pr. Paul Frățilă, parohul locului, pr. Silviu Stroia, paroh la Silvașu de Jos, pr. Daniel Solomon, paroh la Tuștea și preoții Nicolae Oltean și Ioan Corniș din Arhieparhia de Alba Iulia si Făgăraș.
În cuvântul de învățătură, Episcopul a vorbit despre episodul Bunei Vestiri, împărtășind câteva aspecte ale chemării Mariei. Din textul Evangheliei după Luca reiese clar că Maria este chemată la: bucurie, credință, receptivitate și la a fi mamă. Maria este chemată la bucurie. „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!” (Luca 1,28). Această chemare la bucurie este fundamentul celorlalte aspecte ale chemării Sale. Este o bucurie care pregătește „terenul” sufletului și al corpului pentru rodnicie. Maria este, de asemenea, chemată să aibă încredere și curaj, să depășească frica: „Îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu” (Luca 1,30). Maria este chemată la a crede privind lucrarea lui Dumnezeu în viețile altora, privind la lucrarea minunată a lui Dumnezeu în viața Elisabetei, rudenia sa. (cf. Luca 1,45).
O altă dimensiune a chemării sale este aceea de a permite Spiritului Sfânt să îi plăsmuiască viața: „Cum va fi aceasta? … Spiritul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri” (Luca, 1.35). Dar poate cel mai profund aspect al chemării sale este acela de a fi mamă: „Vei lua în pântece și vei naște fiu.” A fi mamă înseamnă a primi și a da viață, multiplicând-o și hrănind-o din sine. Așa cum Maria a fost chemată să dea naștere lui Isus și să îi pună numele „Emanuel” – Dumnezeu cu noi, și omul, păstrându-și originalitatea, este chemat la o astfel de bucurie care să îl deschidă în fața lucrării lui Dumnezeu, în fața a ceea ce este nou, a ceea ce este încă necunoscut.
„Suntem chemați la a trăi o credință înțeleaptă și curajoasă; la a-i permite lui Dumnezeu să lucreze în viețile noastre așa cum știe și voiește El. Nu în ultimul rând, suntem chemați la o misiune concretă care ni se potrivește”, a subliniat Episcopul. „Prin harul lui Dumnezeu, să fim în stare să răspundem cu bucurie și credință chemării pe care o primim în fiecare zi a vieții noastre!”, a concluzionat Ierarhul. În cadrul Sfintei Liturghii, artista Mariana Anghel a interpretat câteva pricesne. La final, Episcopul și-a exprimat aprecierea pentru comunitatea credincioșilor greco-catolici din Totești precum și pentru călugării iezuiți, predecesorii acestei parohii, amintind de munca depusă în această parohie și de greutățile suportate în timpul regimului comunist. Prezent în mijlocul comunității greco-catolice a fost și viceprimarul comunei Totești, Vasile Gherasimoaie.
Preotul paroh Paul a explicat motivul acestei vizite pastorale fiind recunoscător pentru disponibilitatea episcopului de a se ruga împreună și de a participa activ în viața credincioșilor. A mulțumit enoriașilor prezenți, viceprimarului, colegilor preoți și părintelui protopop pentru susținere. După Sfânta Liturghie, Episcopul a binecuvântat noua troiță, aflată în curtea parohiei, care a fost ridicată în memoria Fericitului Episcop martir Ioan Bălan și a comunității preoților iezuiți care au păstorit această parohie înainte de anul 1948. Actuala capelă și casă parohială a fost donată de către iezuiți, Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj. Bucuria sărbătorii a continuat cu o agapă fraternă. (Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj)