Întâlnire ecumenică la Sanctuarul Arhiepiscopal Major „Sfânta Cruce” de la Stânceni

22.01.2024, Blaj (Catholica) - Sâmbătă, 20 ianuarie 2024, la Sanctuarul Arhiepiscopal Major „Sfânta Cruce” de la Stânceni (Mureș), a fost organizat un program de rugăciune și meditații, cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. La acest moment a participat, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș.
Programul a început cu Ora a VI-a canonică, care a fost urmată de Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, la care au asistat credincioși de diferite confesiuni. Lectura evanghelică a fost cea aleasă în acest an spre meditație de către Consiliul Ecumenic al Bisericilor, mai precis de către un comitet ecumenic al creștinilor din Burkina Faso – Pilda samarineanului milostiv (Lc 10, 25-37). Cuvântul de învățătură la această lectură a fost rostit de pr. dr. Hans Bruno Fröhlich, protopop de Sighișoara al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană (Biserica Luterană).
A urmat masa de prânz, în trapeza schitului, iar în a doua parte a zilei au fost prezentate o serie de expuneri cu tematică ecumenică și inter-religioasă. Gazda evenimentului, Maica Eliane, întemeietoarea și Superioara Sanctuarului Arhiepiscopal Major de la Stânceni, a făcut o introducere a programului de meditații. Prima expunere a fost a cea a Preasfinției Sale Cristian. După ce a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Episcopul a prezentat modul în care s-a reflectat preocuparea ecumenică în lucrările recentului Sinod despre sinodalitate, desfășurat în luna octombrie 2023, în Cetatea Vaticanului.
A urmat președintele comunității evreiești din județul Mureș, dr. Vasile Dub, care a vorbit despre unele paradoxuri ale identității evreiești, domnia sa amintind și despre recentele evenimente din Israel. Dr. Marius Crișan, teolog ortodox, cercetător în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, în calitate de traducător, a prezentat o carte a unui teolog catolic italian, Piergiorgio Taneburgo, din Ordinul Fraților Minori Capucini. Volumul „Ecumenismul rădăcinilor. Orizontul cultural și spiritual al dialogului ortodox-iudaic, văzut prin ochii unui autor catolic”, urmează să apară în curând la Editura Presa Universitară Clujeană.
Părintele dr. Mihai Ștefănescu, în ultima prezentare a zilei, a vorbit despre o impresionantă lucrare, în 7 volume, care are ca temă centrală Imaculata Concepțiune a Sfintei Fecioare Maria, înțeleasă ca o nouă creație. După o pauză de gustare, întâlnirea s-a încheiat, în biserica schitului, cu slujba Vecerniei Mari, la care cuvântul învățătură a fost împărtășit de pr. Zoltan David, parohul romano-catolic din comuna Stânceni. La evenimentul de la Stânceni a fost prezent și primarul comunei Stânceni, Ștefan Bicăjan. (Pr. Cornel Dîrle, pentru Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș)