Întâlnirea anuală a Reuniunii Mariane din Eparhia de Oradea

13.10.2023, Oradea (Catholica) - Sâmbătă, 7 octombrie 2023, în biserica „Sfânta Treime” din Oradea, marianiști din întreaga Eparhie greco-catolică de Oradea s-au bucurat de darul rugăciunii împreună. Luna octombrie, lună dedicată rugăciunii Sfântului Rozariu, reunește în bisericile noastre credincioșii care, împreună cu preoții, oferă Preacuratei Fecioare Maria această binecuvântată coroniță de roze, cerându-i mijlocirea spre har și milostivire de la Bunul Dumnezeu.
În acest an, am avut șansa ca 7 octombrie să cuprindă o dublă devoțiune dedicată Mamei noastre cerești: prima sâmbătă din lună, când cinstim Inima Neprihănită a Mariei și, prin Spovadă, Împărtășanie, meditație și rugăciune, oferim reparație pentru toate ofensele și blasfemiile aduse Mariei, Mama lui Dumnezeu și Inimii Ei Neprihănite; tot pe 7 octombrie, în Biserica Catolică avem sărbătoarea liturgică a Preasfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului. Așadar, ni s-a oferit prilejul să organizăm noi, copiii și „garda ei de onoare”, ceva deosebit. Nu singular, adică fiecare grup de Reuniune Mariană acasă, în propria parohie, ci toți împreună, marianiștii din întreaga Eparhie de Oradea: o după-amiază de Adorație a Preasfântului Sacrament prin meditație, rugăciunea Rozariului de bucurie, cuvinte de învățătură, cântece, schimb de idei și agapă frățească.
Am avut bucuria să petrecem împreună clipe de har și binecuvântare numeroși membri ai Reuniunilor Mariane din: Șimleul Silvaniei – conduși de președinta Florica Pop, Beiuș – însoțiți de pr. spiritual Zima Zorel și președinta Aneta Sabou, Ștei – cu pr. spiritual Emil Ghiurcă și președinta Liliana Țig, Sântandrei – însoțiți de pr. Ionuț Oprea și președinta Mariana Ștef, Marghita și cele trei Reuniuni Mariane din Oradea, „Neprihănita Zămislire” de la Catedrala „Sfântul Nicolae”, „Bunavestire” de la Sanctuarul Eparhial Mănăstirea Maica Domnului și „Regina Păcii” din parohia „Sfânta Treime”. Cu toții am beneficiat de calda primire a gazdelor: pr. paroh Marius Obreja și preoteasa și marianista Dorina Obreja, pr. spiritual eparhial Traian Dobrată, și nu în ultimul rând, de președinta eparhială Maria-Mirela Filimon.
Sărbătoarea noastră a fost pregătită de fiecare marianist prin Novena la Fecioara Maria Regina Rozariului de la Fatima, iar răspunsul Preacuratei nu a întârziat. Întâlnirea a fost așa cum ne-am dorit-o, plină de binecuvântări! Am început cu invocarea Spiritului Sfânt, reculegere pe sunet de măiastră vioară ce intona Ave Maria, avându-l ca oaspete pe violonistul Lucian Malița. A urmat salutul, prezentarea oaspeților, a gazdelor, prezentarea broșurii cu programul întâlnirii, care cuprinde și devoțiunea Primelor Sâmbete din lună și alocuțiunea pr. spiritual Traian Dobrată – Rozariul-Rugăciunea cu inima – care a pregătit momentul de dăruire.
Lanțul de rugăciune prin care fiecare grup, conducând o meditație, a oferit o rugăciune de ispășire la ofensele aduse Inimii Neprihănite a Fecioarei Maria și o decadă de Rozar, ne-a unit într-o armonie de pietate, de dăruire din adâncul inimii prin rostire, cântece marianiste și tăcere reculeasă pe cântec de vioară. Totul în fața Lui Isus Cristos Euharisticul. Adorația la Preasfântul Sacrament, începută prin meditația susținută de pr. Marius Obreja, apoi rugăciunea de consacrare la Inima Neprihănită a Mariei și mesajul Preacuratei Fecioare Maria de la Medjugorje, s-a împlinit prin lanțul de rugăciune a Rozariului. Am avut bucuria să primim binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament de la oaspetele nostru special, pr. Antonio Chifor, Vicar cu preoții, care ne-a adresat tuturor un salut, prin cuvinte pline de înțelepciune și iubire.
Momentul de marianism împărtășit care ne solicită să medităm „Cum reușim să menținem vie Reuniunea Mariană azi în Biserică și spiritul marianist în viața de zi cu zi”, a fost minunat rezumat de pr. Iosif Fechetă, cel care ne-a amintit cât de frumos, de benefic, de simplu și curat este să ne înțelegem menirea de marianiști și să o trăim. Moment de caldă și împărtășită bucurie a fost prezența PS Virgil Bercea, Păstorul Eparhiei de Oradea, care ne-a adus un oaspete deosebit, pe Mons. Tuomo T. Vimpari, de la Nunțiatura Apostolică din București. Preasfințitul Virgil, „cel dintâi dintre marianiști”, ne-a dăruit binecuvântarea sa și ne-a adresat cuvinte de încurajare, de susținere, apreciere și iubire părintească. Împreună cu oaspetele Preasfinției Sale ne-au arătat prin zâmbet cald și vorbe părintești că nu suntem singuri în misiunea noastră desfășurată în Biserică.
Mulțumim Preacuratei Fecioare Maria, Regina Rozariului, care și-a făcut simțită prezența de Mamă, și tuturor celor care au înțeles cât este de important să fim și să ne rugăm împreună, tuturor celor care au răspuns atât de frumos chemării noastre și au venit la Întâlnirea Eparhială a Reuniunii Mariane, pentru că bine ne este nouă a sta frații împreună și a simți iubirea! (Maria-Mirela Filimon, președintă a Reuniunii Mariane din Eparhia de Oradea)