Vizită pastorală a PS Ioan în parohia Ineu

16.08.2023, Lugoj (Catholica) - În Duminica a X-a după Rusalii, la 13 august 2023, Preasfințitul Ioan, Episcop de Lugoj, a efectuat o vizită pastorală în parohia „Sfântul Dumitru” Ineu, protopopiatul de Chișineu-Criș. Motivul vizitei a fost celebrarea Sfintei Liturghii de mulțumire la împlinirea celor 10 ani de la înființarea parohiei cât și sfințirea iconostasului.
La sosirea în parohie ierarhul a fost întâmpinat în fața bisericii cu Sfânta Cruce și Sfânta Evanghelie de către pr. Dănuț Ciuban, protopop de Chișineu-Criș, și de pr. Mirel Lazie, parohul locului. În cuvântul de învățătură, Episcopul a vorbit pe tema Evangheliei duminicii a X-a, a vindecării lunaticului. A împărtășit credincioșilor câteva gânduri legate de pericolul răului, de încercarea de a ne îndepărta cât mai curând de răul care se apropie de noi și care uneori ne atinge.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Episcopul a oferit preotului paroh, în semn de apreciere și recunoștință, o cruce de binecuvântare, iar preotul paroh a oferit în dar Preasfințitului o icoană cu Sf. Ioan Evanghelistul. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă. (Raimondo-Mario Rupp pentru EpiscopiaLugoj.ro)