Pr. Gabriel-Iulian Robu: Cristos ca dar

21.07.2023, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea: „Cristos ca dar. Fragmente de fenomenologie și cristologie în scrierile lui Jean-Luc Marion”, scrisă de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu, coord. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 14×20, are 260 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei. În prefața semnată de Giuseppe Lorizio citim:

Cât de neclare și imperceptibile sunt frontierele dintre teologie și filosofie pare acum un fapt extrem de evident, nu atât dacă citim și studiem publicațiile teologice de pe piață, cu câteva rare excepții – având în vedere că teologia contemporană se confruntă cu un deficit filosofic tulburător -, dar mai ales dacă se citesc și se studiază principalele producții filosofice sau cel puțin cele mai relevante din punct de vedere calitativ. Așadar, încercarea de a marca granițele și de a construi ziduri pentru a delimita ariile epistemologice și a justifica sistemele academice mi se pare înșelătoare și, mai presus de toate, deplasată. […] De această „con-fuziune” fructuoasă are parte și cititorul operei fenomenologice a lui Jean-Luc Marion, căreia tânărul Iulian Robu îi dedică aceste pagini, cu o perspectivă speculativă și o documentare riguroasă. Norocul său, comparativ cu al meu, cel care scrie această prefață, constă în faptul că s-a întâlnit cu acest gânditor în primii pași ai parcursului său teologic. […]

D. Janicaud are dreptate: „punctul de cotitură” teologic (Kehre) al unei anumite fenomenologii franceze contemporane nu poate fi negat. Problema se referă mai degrabă la legitimitatea ei, mai ales că în ochii celor care consideră laïcité ca un sinonim al unei neutralități fundamentale, chiar și pentru gândire, frecventarea problemelor teologice de către cei care încă intenționează să urmeze stindardul rigurozității fenomenologice ar constitui un fel de trădare. Vom observa, dimpotrivă, că, la fel ca în pariul lui Pascal, o fenomenologie care îndrăznește să locuiască nu atât în teologie, cât mai ales în credință are de câștigat totul și nimic de pierdut. În opinia mea, este dificil, ba chiar imposibil, să separăm scrierile confesionale, cum ar fi lecturile talmudice, de conținutul și achizițiile atestate în marile opere ale lui E. Lévinas, căruia îi suntem cu toții datori. Pe scurt, filosofia nu pierde nimic dacă își permite să fie interpelată, provocată și uneori chiar desfirată de credință. […]

La rândul său, teologia nu se poate simți fraudată în ceea ce privește conținutul și statutul său epistemologic dacă laicitatea filosofică se angajează să le ia în considerare și să le trateze critic și speculativ. Aici, vreau să spun că în lucrarea lui Marion, ca și în cea a multor alți mari gânditori, este dezvăluită valoarea speculativă a evenimentului cristologic, ceea ce îmi place să numesc caracterul său „metafizic”, conștientizând totuși faptul că gânditorul francez ar prefera să evite un astfel de adjectiv, optând pentru termenul „filosofia primă”, care se potrivește mai bine contextului său cultural. Fapt este că critica lui Marion la adresa ontoteologiei, ca și a multor altora, a ratat în mare măsură ținta teologică, deoarece, dată fiind natura radicală prin care o exprimă (în ciuda acelei retractatio, care se referă mai presus de toate la Toma de Aquino, și nu la teza de bază), luând-o în mod serios ar însemna abandonarea nu a ontoteologiei, ci a ontologiei tout court, sau mai degrabă a identificării sic et simpliciter a metafizicii cu filosofia ființei. […]

Dincolo de aceste perspective hermeneutice sintetice, gândirea lui Marion are cu siguranță meritul de a lua în serios chestiunea nihilismului într-un mod totodată non-apodictic și dialectic. În recenta sa cărticică Scurtă apologie pentru un moment catolic, gânditorul francez scrie: „Nietzsche a explicat-o: «Ce dezvăluie nihilismul? Că valorile cele mai mari se devalorizează.» Dar nu trebuie să ne lăsăm înșelați: cele mai înalte valori nu și-ar pierde valabilitatea din cauza unei magii rele, ci pentru că, dintr-odată, ne-am da seama că ele ar consta doar în aceasta […]. De exemplu, a vorbi despre adevărat, bun și frumos ca valori echivalează cu descalificarea lor ca atare. A vorbi, printre altele, despre ființă, despre om și despre adevăr ca despre valori le-ar reduce la nevrednicia unor simple cuvinte nesemnificative. În sfârșit, vorbirea despre Dumnezeu ca valoare concretizează o blasfemie incomensurabilă.

Dincolo de contingențele momentului, s-a aflat întotdeauna o apologie pentru o Denkform catolică în scrierile lui Marion, în special în insistența lui asupra temei „sacramentalității”. „Locul euharistic” al teologiei, prezent, printre altele, tocmai în Dumnezeu fără a fi, este o expresie a acestei atenții față de sacrament, care hrănește o gândire ce se descoperă a fi în mod autentic liberă: În teologie avem o libertate infinită: descoperim că totul ni s-a dat, că totul este dobândit și disponibil. Trebuie doar să înțelegem, să exprimăm și să celebrăm. Și atâta libertate ne sperie, pe bună dreptate. Lectura contribuției interpretative a lui Iulian Robu, dar mai presus de toate, aceea a scrierilor gânditorilor care au curajul să-și exprime cercetările în contextul unei credințe nedisimulate, să îi ajute pe toți în exercitarea acelei libertăți dificile și riscante pe care o cere crearea de teologie.