Administrarea Mirului la Răcăciuni

15.06.2023, Iași (Catholica) - Cei 30 de candidați, tineri și adolescenți ai parohiei Răcăciuni, s-au pregătit temeinic pentru primirea Sacramentului Mirului. Timp de patru luni aceștia au aprofundat învățătura creștină din catehism alături de părintele paroh, astfel fiind pregătiți pentru ziua cea mare din 10 iunie 2023, când aveau să îl primească pe Duhul Sfânt.
În jurul orei 10:00, candidații de la Mir erau pregătiți să îl întâmpine pe Preasfințitul Petru Sescu, care împreună cu ceilalți preoți a început Liturghia solemnă a tainei Sfântului Mir la ora 10:30. Au participat credincioși din comunitate, dar și din aproprierea comunității care au susținut prin rugăciunile și bucurie candidații. Liturghia a fost acompaniată de corul format din candidați de la Mir alături de instrumente care au creat o atmosferă plină de iubire.
Predica a fost un foarte frumoasă cu multe cuvinte pline de iubire, de înțelepciune și devotament prin care Preasfințitul a explicat importanța darurilor și a sacramentului Mirului. După aceea Preasfințitul a oferit Sacramentul mult așteptat. La final, printr-o poezie, trei candidați și-au exprimat mulțumirea față de toată lumea care le-a făcut sărbătoarea frumoasă. Dar și pr. paroh Gabriel Bîrnat a împărțit cuvinte de mulțumire pline de iubire tuturor. A fost o sărbătoare foarte frumoasă care nu se putea realiza fără acești tineri frumoși care au cântat, s-au pregătit și de-aceea îi felicităm pe fiecare în parte. (Victor Teodor Ciciu pentru Ercis.ro)