Patriarhul Sako: Creștinii din Orientul Mijlociu nu sunt cetățeni din seria B
22.04.2023, Roma (Catholica) - Creștinii din Orientul Mijlociu trebuie să fie ajutați să rămână în țările lor și să trăiască acolo ca niște cetățeni cu drepturile și obligațiile tuturor. Din Cipru, de la Simpozionul „Înrădăcinați în speranță”, organizat de ROACO cu ocazia aniversării exortației apostolice Ecclesia in Medio Oriente, Patriarhul de Bagdad al caldeenilor, Cardinalul Louis Raphael Sako, prezent la Nicosia, se exprimă cu durere și îngrijorare că viitorul din regiune poate să fie definitiv fără prezența creștinilor. De la Sinodul pentru Orientul Mijlociu au trecut aproape 13 ani, era octombrie 2010, de la exortația apostolică post-sinodală au trecut puțin peste 10 ani, era septembrie 2012. În aceste zile în Cipru, Bisericile din Orientul Mijlociu mărturisesc schimbările înregistrate în ultimii ani și prezintă o realitate diferită, dramatică, făcută din noi probleme și provocări grave, una dintre toate prezența și contribuția creștinilor în țările lor. Pentru Vatican News – Radio Vatican răspunde Cardinalul Sako.
– Eminență, cum pot fi ajutați creștinii să rămână în țara lor, să spere și să mărturisească credința lor?
– Nu este o întâmplare dacă noi creștinii suntem în acele locuri, avem o vocație, dar avem nevoie să fim ajutați, ascultați, însoțiți și de Biserica Mamă. Trebuie sprijiniți creștinii ca să nu plece, trebuie ajutați să nu emigreze. Va fi cu adevărat grav dacă Orientul Mijlociu se va goli de creștini și dacă rădăcinile creștinismului nu vor mai exista. Prezența Bisericilor orientale este amenințată și nu văd un viitor în Irak, în Siria, în Liban, în Palestina, din cauza provocărilor politice, economice, culturale și nu numai. În Occident, lipsesc valorile religioase și umane, există secularizarea, iar viața se golește de orice sacralitate. În schimb, în Orient, există fundamentalismul, care se transformă în teroare și terorism, iar noi suntem amenințați, suntem marginalizați. Casele noastre, proprietățile noastre, satele noastre sunt ocupate, și apoi este problema demografică.
– Ce s-a întâmplat în acești ani care au trecut de la Sinod și de la exortație?
– În 2009, am mers eu la Papa pentru a cere să se facă un Sinod pentru Orientul Mijlociu, pentru noi, mici Biserici cu viitorul în pericol, pentru a le da lor speranță. Dar astăzi, totul s-a schimbat, exortația este foarte frumoasă, dar noi trăim într-o altă lume. Vizita Papei în Irak, discursurile sale, apropierea sa și prietenia sa cu musulmanii au generat documentul despre fraternitate de la Abu Dhabi și întâlnirea cu Al Sistani (conducătorul suprem șiit – Najaf, martie 2001 n.r.) când ayatollahul a spus că suntem frați. Iată, trebuie exploatate toate acestea pentru a trăi ca frați și cetățeni, precum și pentru a schimba mentalitatea celui care consideră că musulmanii sunt superiori față de ceilalți, față de creștini, care sunt tratați după aceea ca niște cetățeni din seria B. Dar aceasta nu poate să fie! Creștinii erau în Irak înaintea musulmanilor, dar suntem o minoritate, așadar, avem nevoie de ceilalți.
– Așadar, aceasta înseamnă că atât Documentul despre Fraternitate de la Abu Dhabi, cât și Fratelli tutti nu aduc roadele sperate în dialog?
– Există dialog cu autoritățile musulmane, dar trebuie implementat. În plus, dau speranță creștinilor din Orientul Mijlociu vizitele delegațiilor de Episcopi și Cardinali din Occident. Pentru că, deși în Orient sistemul este tribal, noi suntem și rămânem o Biserică ce are nevoie de apropiere și de prietenie, cu acțiuni, nu numai în cuvinte.
– Și care ar putea fi aceste acțiuni concrete care ar putea ajuta cu adevărat Bisericile orientale și credincioșii lor să rămână și să aibă un rol public?
– Toți vorbesc despre drepturile omului, dar noi nu suntem tratați în aceeași manieră cu musulmanii, cu aceleași drepturi și obligații. În loc de a crea state democratice și civile, au ridicat barierele. Este nevoie de a separa religia de stat. Toate acestea cer un sprijin diplomatic și politic, și extern, în privința creștinilor, față de care acum există o persecuție, deși discretă, nu publică, ce se traduce cu imposibilitatea pentru un creștin să fie ministru, sau îl vede constrâns să îndure ocuparea propriei case, sau amenințări pentru a nu fi răpit. Persecuția nu este numai a ucide pe cineva. Să luăm Libanul, creștinii erau majoritatea, ei sunt originea Libanului. Câți creștini rămân acolo acum? Toți se gândesc să părăsească acest Orient Mijlociu care este însă țara lor, identitatea lor. Istoria ne spune că creștinii au dat mult țărilor lor, dar acum lumea s-a schimbat, iar noi plătim o politică occidentală greșită. Biserica trebuie să aibă vocea profetică a lui Isus. Suntem mai puțin de o jumătate de milion, mâine probabil vom fi 300 de mii, chiar mai puțin. Familiile sunt divizate între Irak și Occident și se ajută persoanele să plece, nu să rămână. Noi suntem astăzi pierduți, suntem dezamăgiți și nu avem forță. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
