Prof. dr. Ștefan Florian: Oamenii să fie îngeri unii pentru alții
13.02.2023, Cluj (Catholica) - La încheierea Sfintei Liturghii din Catedrală, în Ziua Mondială a Bolnavilor, Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit pentru prezență tuturor invitaților, medici și cadre medicale: „A fost o adevărată bucurie și un har să îi avem în mijlocul nostru pe cei care ocrotesc viața și au grijă de semenii lor”. La invitația Episcopului de Cluj-Gherla, a luat apoi cuvântul prof. dr. Ștefan Florian, care a reamintit emoția întâlnirilor de la edițiile precedente ale Zilei Bolnavului: „Am clipit doar și a trecut un an, căci ce este un an în comparație cu veșnicia lui Dumnezeu? O clipă… O clipă în care ni s-au întâmplat atâtea, unele rele, altele mai bune, dar astăzi, când ne-am reîntâlnit sub această cupolă a împăcării cu noi și cu lumea, timpul pare că s-a oprit în loc pentru a ne aminti din nou de Ziua Bolnavului. Nu aniversăm, deși îi spunem Ziua Bolnavului, pentru că nu e motiv de bucurie să fii bolnav, ci omagiem deopotrivă pe cei aflați în suferință și pe cei care încearcă să le aline din povară.”
Reprezentantul Medicilor catolici a amintit și câteva dintre „plăgile” timpului prezent, subliniind, de aceea, nevoia majoră de a conștientiza prezența lui Dumnezeu: „Acum când «adevărul» are atâtea fațete, când albul ne este prezentat în prea multe nuanțe iar negrul este descris ca luminos, când curcubeul nu este doar o minune a naturii, iar pacea și liniștea au ca fundal zăngănitul armelor, când ruga de căpătâi a oricărui creștin, «Tatăl nostru», se vrea înlocuită cu ceva mai neutru, avem nevoie poate mai mult decât oricând de Adevărul ce sălășluiește în Iubirea lui Dumnezeu, care este mai mare decât toate problemele și frământările noastre. Avem nevoie să ne reamintim că Isus nu încetează niciodată să stea cu noi, în pofida defectelor, îndoielilor, slăbiciunilor noastre, în pofida tristeții și pesimismului nostru.”
A mărturisit: „Auzeam deunăzi la clinică o fetiță întrebându-și mămica: «Mergem la biserica lui Dumnezeu?» «Mergem la biserica lui Dumnezeu?» Ce poate fi mai frumos decât această întrebare rostită cu inocența unui copil? Ce poate fi mai dătător de speranță pentru viitor, mai sublim, mai înălțător decât aceste vorbe simple spuse cu bucuria copilăriei? Pentru că ce altceva este biserica lui Dumnezeu dacă nu locul în care cel mai definitoriu sentiment uman de sorginte divină, Iubirea, se întâlnește cu Speranța!” A amintit apoi „poate cea mai frumoasă rugă a copilăriei, «Înger, Îngerașul meu… »„, evocând privirea plină de inocență a copilăriei spre o lume populată cu îngeri, și a arătat, cu emoția propriei experiențe din tărâmul medical, cum se poate ca oamenii să fie îngeri unii pentru alții. „Cum altfel poate privi un om bolnav pe cel care îi poartă de grijă, pe cel care îl ajută să treacă peste durere, suferință, foame, disperare, decât ca pe un înger? Ce reprezintă în zilele acestea oamenii care îndepărtează dărâmăturile zbuciumului pământului pentru cei care, după nesfârșite zile petrecute în întuneric, văd în prima rază de lumină un chip de om care le zâmbește încurajator? Nu sunt aceștia îngeri?”
„Suntem oare pregătiți să facem această schimbare a relației dintre medic și pacientul său? Nici o altă profesie nu oferă șansa relației cu un om în ochii căruia speranța și disperarea, frica și încrederea se îngemănează… Rugămintea cea mai profundă iți este adresată nu atât cu vorbe cât din privire… Vom avea puterea să renunțăm și la empatie, compasiune, dăruire, sacrificiu de dragul unei ipotetice precizii? Vom putea oare să îi spunem unei mașinării «Îngerul meu»? Depinde doar de noi să păstrăm Iubirea și să reclădim încrederea, dar pentru aceasta avem nevoie de credință”. Medicul a încheiat îndemnând: „Să aducem prinosul nostru de recunoștință celor care, uitând de sine, rupând din sine, aduc alinare și curmă durerea… să le mulțumim, să îi privim cu dragostea ce o merită și cu respectul ce li se cuvine, pentru că au ales să facă din grija față de aproapele nu numai o simplă meserie, ci o profesiune de credință… Și vă mai rog ca, odată ce părăsiți acest sfânt locaș, să vă purtați ca și cum ați fi unii pentru alții Îngeri Păzitori! Amin!”
