Sfințirea pietrei de temelie a noii biserici din Gilău

06.02.2023, Cluj (Catholica) - Duminică, 5 februarie 2023 – Duminica Vameșului și a Fariseului, începutul perioadei Triodului -, Preasfinția Sa Claudiu a celebrat Sfânta Liturghie arhierească în parohia greco-catolică Gilău, cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”, parohie păstorită de pr. Daniel Tintelecan. Programul liturgic al acestei parohii se desfășoară într-o capelă, situată pe str. Principală, nr. 723, și prin vizita pastorală a Episcopului de Cluj-Gherla, visul credincioșilor de aici de a avea din nou o biserică începe să devină realitate prin binecuvântarea, cu acest prilej, a pietrei de temelie și a locului zidirii noii biserici.
Ierarhul a fost primit cu pâine și sare la locul viitoarei biserici parohiale – str. Republicii, zona „Între blocuri” – și a fost salutat de pr. Daniel Tintelecan, de preoții participanți la acest nou început de drum, precum și de primarul comunei Gilău, Gelu Vasile Topan. Episcopul de Cluj-Gherla a venit împreună cu pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general. S-a trecut la ceremonia sfințirii pietrei de temelie, oficiată în frigul iernii, pe locul acoperit cu zăpadă, dar care va deveni izvor de căldură spirituală – de raze de iubire ale Spiritului Sfânt, odată cu ridicarea aici a unei Case lui Dumnezeu. Au luat parte la ceremonia sfințirii și la Sfânta Liturghie ce a urmat și preoții: pr. Traian Cîmpean, pr. Ioan Ureche și pr. Vasile Sabo, din corpul didactic al Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca, unde pr. Daniel Tintelecan a fost timp de mulți ani director și în prezent este profesor; pr. Marius Cîmpean, pr. Ilie Arieșan, pr. Călin Sechelea.
A diaconat dc. Lucian Ovidiu Marișca, cancelar eparhial. Au fost de față, de asemenea, ipod. Ovidiu Legean și studenți seminariști din Cluj-Napoca, precum și credincioși, între care oficialități ale comunei Gilău, profesori, surori din Congregația Maicii Domnului. După momentul de rugăciune și binecuvântare, toți cei prezenți, în procesiune și cu cântări de preamărire a lui Dumnezeu, pe un drum de aproximativ 10 minute, trecând și pe lângă biserica veche, care a fost binecuvântată, în urmă cu 102 ani, de Mitropolitul Vasile Suciu – aflată acum în administrarea Bisericii Ortodoxe – s-au îndreptat spre punctul liturgic în care parohia greco-catolică își desfășoară în prezent programul.
În capela devenită neîncăpătoare de mulțimea credincioșilor, a fost celebrată Sfânta Liturghie arhierească. Fiind începutul Triodului, Preasfinția Sa Claudiu și-a început cuvântul de învățătură din cadrul celebrării referindu-se la acest timp: „Astăzi începe o perioadă specială în calendarul liturgic, Perioada Triodului, care ne invită întotdeauna la convertire, fiindcă peste câteva săptămâni începe Postul Mare. Este o perioadă de convertire, de pocăință, un timp de schimbare, în care Dumnezeu ne cere să devenim mai buni. Și, sigur, depinde de fiecare felul în care înțelege să petreacă acest timp și ce are nevoie cu adevărat să schimbe”.
Privind la momentul de binecuvântare ce a precedat Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa Claudiu a spus: „Sfințirea locului unde se va ridica o biserică este un bun început pentru fiecare dintre noi. Locul pe care l-am binecuvântat, l-am consacrat, este un loc ca orice alt loc, din argilă. Dar din momentul în care Dumnezeu și-a revărsat binecuvântarea Lui prin rugăciunea noastră a tuturor, locul acela a fost consacrat lui Dumnezeu. Și așa cum locul acela a fost consacrat și pe el nu se va ridica orice fel de clădire, ci o biserică, un templu al lui Dumnezeu, la fel se întâmplă cu viețile noastre și cu trupurile noastre. De aceea, gândindu-ne la acest moment special, rar, să ne aducem aminte de momentul în care noi am fost botezați, în acel moment și noi am fost sfințiți, am fost consacrați și am devenit nu doar oameni ca toți ceilalți și care continuăm să trăim în mijlocul oamenilor și în această lume, ci am devenit, ne spune Sfântul Pavel, fiecare dintre noi, biserici ale lui Dumnezeu.”
„De aceea, momentul de astăzi și, de fapt, fiecare Sfântă Liturghie, ne aduce aminte de acest lucru. Fiindcă, în sine, nu este foarte greu să ridici o biserică, chiar dacă implică eforturi considerabile. Dar este mult mai greu să ridicăm biserica din inima noastră. Și, de aceea, v-aș invita pe toți cei prezenți, pe cei care aparțineți acestei parohii, pe toți cei care locuiți aici ca, pe măsură ce veți vedea ridicându-se biserica greco-catolică de aici, să încercați să construiți biserica din sufletele voastre. Pe măsură ce veți înfrumuseța biserica de aici, să vă gândiți la înfrumusețarea bisericii din inimile voastre. Și la aceasta, de fapt, folosește o biserică. Dacă rămâne doar o biserică de piatră, este frumos, este important, dar nu schimbă lucrurile cu adevărat. Dacă biserica de piatră nu ne aduce aminte de bisericile care suntem noi, fiecare dintre noi, lucrurile nu se schimbă cu adevărat. Acel loc, acea biserică, trebuie să fie un loc al lui Dumnezeu, un loc de pace, un loc de iubire.”
Pr. Daniel Tintelecan a rostit la încheierea Sfintei Liturghii un cuvânt de mulțumire, adresat în mod special Episcopului eparhial, pentru prezență, binecuvântare și susținere, „atât din punct de vedere material, cât și din punct de vedere sufletesc”, oferindu-i și un dar din partea credincioșilor, a Consiliului parohial, care a inclus o cruce de binecuvântare, „să ne puteți aduce de fiecare dată binecuvântările cerești”. Părintele a încheiat invitând pe toți participanții la această zi de sărbătoare la agapa fraternă ce a urmat.