Pentru a face jurnalism bun, trebuie să fie bărbați buni sau femei bune
25.01.2023, Roma (Catholica) - Prin mesajul său, Papa Francisc ne invită să privim în interiorul inimilor noastre și ne îndeamnă să ne întoarcem la rădăcina vocației jurnalistului și a comunicatorului: să căutăm adevărul cu înțelepciunea unei inimi curate, fără prejudecăți; să facem socoteală cu propria conștiință, pentru a fi capabili să discernem în confuzie, în contradicții, în pălăvrăgeală, adevărul dincolo de aparențe. Și să o împărtășim, să o facem să crească în dialog, în relație.
Există o fericire pe care o explică bine mesajul Papei Francisc pentru această Zi Mondială a Comunicațiilor, care ne spune – folosind cuvintele lui Isus – pentru ce nu este suficient a merge, nu este suficient a vedea, nu este suficient a asculta; dacă nu facem asta cu inima în mână. „Fericiți cei curați cu inima pentru că îl vor vedea pe Dumnezeu.” Într-un timp viclean, care exaltă duritatea ca mijloc pentru a scrijeli adevărul, Papa ne spune că alta este calea; dacă într-adevăr vrem să înțelegem. Și este o cale simplă. Că în societatea tehnicii nu are nimic de-a face cu tehnica. Că în societatea aparenței nu are nimic de-a face cu forma, pentru că are de-a face cu substanța. Numai cei curați pot vedea adevărul în iubirea în care subzistă totul.
Numai cel care iubește bine poate să spună bine. Ar părea o cale care nu îi privește pe profesioniști. Ar părea… dacă nu ar fi faptul că patronul jurnaliștilor, Sfântul Francisc de Sales, a fost convins că „este suficient a iubi bine pentru a spune bine”. Și dacă nu ar fi ca unul dintre marii jurnaliști din timpurile recente, recomanda și el același lucru: empatia, acea simțire comună care se naște din sintonia inimilor, din empatie, fără de care este imposibil a simți cu adevărat. Pentru a face jurnalism bun – spunea acest extraordinar reporter – trebuie să fie înainte de toate bărbați buni, sau femei bune: ființe umane bune. „Persoanele rele nu pot să fie buni jurnaliști. Numai dacă este o persoană bună poate încerca să îi înțeleagă pe alții, intențiile lor, credința lor, interesele lor, dificultățile lor, tragediile lor. Și să devină imediat, încă din primul moment, parte din destinul lor”. Am citat adesea această reflecție a lui Kapucinscki, pentru că dezminte foarte clar adevărul fals conform căruia un jurnalist bun pentru a-și face bine meseria nu ar trebui să privească în față pe nimeni. Pentru că ne spune fără jumătăți de măsură că neprivind în față pe nimeni, riscăm să rămânem prizonieri ai propriilor teoreme, ai propriilor prejudecăți, ai propriei inimi bolnave; scăpăm de propriile responsabilități, pierdem însăși posibilitatea de a verifica.
Scria în urmă cu mulți ani Cardinalul Martini, imaginând deriva pe care o lua acest mod fără inimă de a înțelege informația, că totul se naște din voința de „a provoca senzații puternice și incitante pentru «a vinde» mai bine și mai mult decât alții informațiile”: „Concentrându-se pe senzațional, mergând pe amănuntele care provoacă atracție, dezgust, greață, milă – afirma el – se generează o inflație a sentimentelor și în același timp o nevoie crescută de emoții tot mai electrizante”. Dar acest lucru – comenta el – devine și mai îngrijorător atunci când „cutia de rezonanță” apare legată de interese puternice și oculte. Pentru aceasta – cred eu – cu mesajul său, Papa Francisc ne invită să privim înăuntrul inimii noastre și ne avertizează să ne întoarcem la rădăcina vocației jurnalistului și a comunicatorului: a căuta adevărul cu înțelepciunea inimii curate, fără prejudecăți; a se confrunta cu propria conștiință, a ști să discearnă în dezorientare, în contradicții, în bârfă, adevărul dincolo de aparență. Și a-l împărtăși, pentru a-l face să crească în dialog, în relație. (Paolo Ruffini pentru Agenția SIR, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
