Vizită pastorală a PS Claudiu în parohia Cojocna

05.12.2022, Cluj (Catholica) - În Duminica Vindecării femeii gârbove, 4 decembrie 2022, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla s-a aflat în vizită pastorală în parohia greco-catolică Cojocna. A fost întâmpinat tradițional, cu pâine și sare, în fața bisericii parohiale cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, de către pr. Daniel Bilaus, parohul greco-catolic din Cojocna, și de comunitatea de credincioși. Pr. Daniel Bilaus i-a urat Ierarhului bun venit, iar apoi a fost salutat și de primarul comunei Cojocna, Sorin Ranga. A urmat Sfânta Liturghie, celebrată în biserica de la a cărei edificare s-au împlinit 120 de ani. Împreună cu Preasfinția Sa Claudiu și preotul paroh, la masa sfântului altar s-au aflat pr. Marius Cerghizan, protopop de Someș, și pr. Traian Bob, preot misionar.
Au fost de față credincioșii parohiei greco-catolice Cojocna, cărora li s-au alăturat pr. Georgel Rednic și credincioșii parohiei ortodoxe Cojocna. Răspunsurile liturgice au fost date de studenți ai Seminarului eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca și de credincioși. În cuvântul de învățătură, Ierarhul s-a oprit la Evanghelia duminicii, a vindecării femeii gârbove, pentru a observa că „prin tot ceea ce facem, prin felul în care facem, prin suferințele pe care le avem, prin problemele din familie, prin problemele personale, prin problemele din lumea în care trăim, și noi suntem într-un fel sau altul gârbovi. Fiindcă problemele noastre și lumea aceasta încearcă să ne împingă cu capul în jos, să privim doar pământul, să nu mai privim cerul. Și de aceea este atât de important să fim împreună și să fim aici într-un loc în care dăm mărturie despre Cer. În care, chiar prin prezența noastră aici, ne spunem nouă și unii altora că nu totul se rezumă la acest pământ, ci că e ceva mai mult decât atât și noi celebrăm deja astăzi acest ceva mai mult.”
„Sfânta Biserică, Sfânta Liturghie, Sfânta Scriptură, Tainele Bisericii, toate ne spun că noi nu suntem făcuți pentru acest pământ, că noi parcurgem o perioadă din drumul nostru pe acest pământ, dar partea frumoasă, partea bună, partea care ne dă speranță este că nu se termină totul aici. (…) Noi vom intra în acea Împărăție pregătită pentru noi de către Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, în care nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit. Dacă privim din acest punct de vedere lucrurile – și aici avem nevoie de ajutorul Bisericii și de Sfânta Liturghie și de viața noastră comunitară – dacă privim cu acești ochi lumea în care trăim, înțelegem ceea ce ne spune apostolul în lectura dinaintea Evangheliei: că lupta noastră nu este a unora cu alții, că noi luptăm împotriva unor puteri ale întunericului care încearcă încontinuu să ne împingă cu fața în jos, să vedem doar pământul. Iar dacă vedem doar pământul, atunci nu ne mai vedem ca frați și surori, ci ne vedem ca rivali, fiindcă fiecare dintre noi, dacă avem doar perspectiva umană, atunci vrem o bucată din acest pământ și vrem mai mult decât celălalt. Și nu contează dacă pământul a fost al celuilalt, nu contează nici dacă bisericile nu sunt ale noastre, ci au fost ale altora, ci noi vrem aici, pe pământ, cât mai mult…”
După celebrarea liturgică, Preasfinția Sa Claudiu a binecuvântat biserica la încheierea lucrărilor de reînnoire și apoi, după o procesiune de la biserica parohială până la noua capelă mortuară, în apropierea bisericii, împreună cu preoții și diaconii, Ierarhul a binecuvântat și această capelă, care a fost edificată în colaborare cu parohia ortodoxă Cojocna și cu Primăria și Consiliul Local Cojocna. Capela va fi utilizată atât de parohia ortodoxă cât și de parohia greco-catolică din localitate. În capela mortuară s-a celebrat un parastas de pomenire pentru preoții care au păstorit de-a lungul timpului parohia greco-catolică Cojocna. După rugăciune, Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit tuturor celor prezenți, în mod particular lui Sorin Ranga, primarul comunei Cojocna, și preotului ortodox Georgel Rednic, fiindcă „am auzit mărturia legată de felul creștinesc și fratern în care aici, în Cojocna, se întâmplă lucrurile. Cred că e, într-adevăr, o mărturie și pentru alte locuri” această bună colaborare, „nu doar între greco-catolici și ortodocși ci și cu alte culte, și cred că dincolo de culte și de confesiuni, pentru faptul că stăm pe acest pământ, suntem fiii și fiicele lui Dumnezeu, parte a aceleiași familii a lui Dumnezeu și ne afectează la fel și crizele și pandemiile și războaiele, nu contează nici ce confesiune, nici ce etnie avem. Și atunci cu atât mai mult trebuie să fim întăriți.”
„Dintotdeauna suferința i-a unit pe creștini și pe oameni în general. Perioada persecuției comuniste a fost un moment de suferință mare dar și de comuniune. În pușcăriile comuniste nu mai conta dacă ești greco-catolic sau ortodox sau baptist, penticostal sau fără o credință anume, ci în suferință toți se simțeau frați și surori. Să dea Domnul să nu trebuiască să ajungem la suferințe mai mari pentru a ne aduce aminte că suntem parte a unicei familii a lui Dumnezeu”. În încheiere, și pr. paroh Daniel Bilaus a adus mulțumiri, în mod special Primăriei, Consiliului Local și parohiei ortodoxe Cojocna, „pentru foarte buna colaborare pe care am avut-o de-a lungul timpului, în toți acești ani, pentru clădirea capelei mortuare și pentru toate celelalte lucrări și investiții care s-au făcut în această comună.” Doar prin buna colaborare și prin contribuția tuturor au fost posibile aceste realizări – renovări, sfințirea capelei ș.a., „așa cum se cuvine la creștini”.