Deschiderea anului universitar 2022/2023 la Cluj-Napoca

03.10.2022, Cluj (Catholica) - Studenții Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai (FTGC) și ai Seminarului Teologic Eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” au pornit, împreună cu profesorii și formatorii lor, cu toți cei angajați în procesul de învățământ, pe drumul unui nou an universitar, odată cu deschiderea porților instituțiilor universitare de învățământ, luni, 3 octombrie 2022. Pentru a pune început bun noului an universitar, 2022-2023, deschiderea oficială a anului de studii a constat în celebrarea, de la ora 9, a Sfintei Liturghii în Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea, din Piața Cipariu, Cluj-Napoca.
Celebrant principal a fost pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla, alături de care au concelebrat preoți profesori și formatori din cadrul FTGC și al Seminarului Teologic Eparhial: pr. Marius Furtună, director al departamentului Cluj al FTGC și rector al Seminarului, pr. Florin Bozântan, pr. Marcelin Rotaru și preoții care slujesc în Capela „Sfântul Iosif”. Au diaconat dc. Lucian Ovidiu Marișca, cancelar eparhial, și dc. Petre Mureșan. S-au unit în rugăciune studenții seminariști – care au dat și răspunsurile liturgice – împreună cu studenți și cadre didactice de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, nivel licență – Teologie pastorală, Teologie – Asistență socială, Teologie didactică; și nivel master – Teologie biblică.
Pr. Vasile Tofană, în nume personal dar și în numele Preasfințitului Claudiu, Episcopul eparhial, a adresat studenților cuvinte pilduitoare și care să le conducă pașii în noul an. În primul rând le-a urat să fie „călăuziți de Dumnezeu pe tot parcursul acestui an”. Le-a oferit exemplul Sfântului Dionisie Areopagitul”, cel pe care Biserica îl pomenește în această zi, care „ne învață că învățătura acestei lumi nu este suficientă”. A atras atenția, în mod special studenților seminariști – viitori preoți, dar și tuturor studenților, că și-au asumat o trăire exemplară a vieții creștine, a credinței lor, fiindcă ei trebuie să fie modele pentru ceilalți. I-a învățat să se lase călăuziți de logica lui Dumnezeu care contrazice logica acestei lumi: „alegerea de a studia, de a te ruga, de a fi aproape de Dumnezeu merge contra curentului astăzi”. I-a îndemnat să privească spre „oamenii care sunt în comuniune cu Dumnezeu, care s-au lăsat transformați de cuvântul Său”.
Pr. Vasile Tofană a reluat lecturile zilei (Filipeni 2,12-16; Luca 6,24-30), menite să ne trezească, cu îndemnuri „adresate tuturor creștinilor, pentru că Isus se străduiește neîncetat să ne redirecționeze inimile spre ceea ce este etern”. „Așadar, la începutul acestui an universitar, să vedem de ce nu ar trebui să ne mulțumim cu ceea ce ne oferă lumea”. S-a oprit, meditând pe rând la fiecare dintre Fericirile enunțate de Isus; la mărirea deșartă, spunând că a fi mari în fața lui Dumnezeu nu înseamnă a fi recunoscuți, apreciați de oameni; la bogăție, prosperitate materială, despre care a arătat că poate robi sufletele; la mâncare – dar al lui Dumnezeu, dar care trebuie folosit cu chibzuință. A spus: „Și, ca să vedeți că nimic nu este nou sub soare, în profetul Amos (8,11) găsim un avertisment: «Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, în care voi trimite foamete pe pământ. Nu foamete de pâine și sete de apă, ci de a auzi cuvintele lui Dumnezeu»”.
I-a îndemnat pe studenți la echilibru în toate, la stabilirea priorităților, pentru ca fiecare să își poată urma, cu bucurie, chemarea. Și, nu în ultimul rând, i-a îndemnat să fie fideli cuvântului lui Dumnezeu, mesajului lui Dumnezeu, chiar dacă acesta poate supăra, poate să nu fie pe placul lumii. A făcut observația: „Vai de preotul care nu condamnă niciodată filozofiile acestei lumi”. A încheiat cu urarea: „Fie ca Sfântul Iosif, Patronul Eparhiei noastre, să vă însoțească în acest an universitar și să vă ajute în desăvârșirea chemării”. După celebrarea liturgică, pr. Marius Furtună a mulțumit pentru comuniune pr. Vasile Tofană și pr. Mircea Marțian, paroh al parohiei din cartierul Andrei Mureșanu, gazda evenimentului.
Părintele rector a adresat, totodată, un călduros bun venit studenților din anul I de la licență și masterat și o bună revedere studenților din ceilalți ani de studiu. I-a asigurat de dorința întregului colectiv al Departamentului Cluj al FTGC de desfășurare a cursurilor în format fizic, față în față. A împărtășit câteva îndrumări de ordin administrativ, în vederea începerii, din data de 4 octombrie, a programului de studiu. „Declar deschis anul universitar 2022-2023 la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Cluj. Bunul Dumnezeu să ne ajute și să ne vedem cu bine și sănătoși la încheierea anului. Amin!”, a anunțat oficial părintele rector în acest frumos moment de întâlnire, reîntâlnire și binecuvântare a noii și fascinantei călătorii spre desăvârșire, ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu, Cel care îl cheamă pe fiecare pe nume, ca fiu al Său.