Vizită pastorală a PS Ioan în parohia Bârzava

02.07.2022, Lugoj (Catholica) - În Duminica a doua după Rusalii, la 26 iunie 2022, Preasfințitul Călin Ioan Bot, Episcop auxiliar de Lugoj, însoțit de către Mons. Angelo Pop, Vicarul general, a efectuat o vizită pastorală în parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bârzava, Protopopiatul de Arad. Ierarhul a fost întâmpinat în fața bisericii cu Sfânta Cruce și Sfânta Evanghelie de către pr. Radu Vorindan, protopop de Arad, de pr. Gabriel Ceaușu, parohul locului, de alți preoții invitați, de Gabriel Faur, primarul Comunei Bârzava, și de tineri îmbrăcați în porturi populare care i-au oferit flori, pâine și sare.
La Sfânta Liturghie arhierească au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, pr. Radu Vorindan, protopop de Arad, pr. Gabriel Ceaușu, parohul locului, pr. Ioan Oltean Ardelean, paroh la Vladimirescu pr. Emanuel Cristian Micu, paroh la Julița, pr. Ioan Coman, paroh la Lipova. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Ioan a vorbit pe marginea lecturii Evangheliei Duminicii: chemarea primilor apostoli. Printre altele a scos în evidență cele trei funcții ale Preoției: magisteriul, ministerul și jurisdicția; a învăța, a sfinți și a călăuzi (conduce).
Astfel: 1) Preotul învață, predică, vorbește în numele celui care îl trimite. El transmite un conținut sfânt, venit din cer și despre cer: „Cele ce le-am văzut la Tatăl vi le-am făcut cunoscute și vouă.” (Ioan 15, 15). 2) Funcția de a sfinți, adică de a promova întâlnirea dintre oameni și Dumnezeu și a-i „compatibiliza” cu El cel misterios, a-i face prieteni ai Săi, „V-am numit pe voi prieteni” (Ioan 15, 15), prin Sfintele Taine, mai ales prin Botez, Spovedanie, Cuminecare. 3) A călăuzi, judecând ce e bine și ce e rău, sfătuind, arătând care drum duce la lumină și viață și care duce la suferință și moarte. Un sfat înțelept la timp poate salva un suflet, o viață. Aceasta se face prin îndrumare spirituală, sufletească.
La final, Preasfințitul Ioan a adresat mulțumiri primarului pentru susținerea acordată parohie și părintelui paroh Gabriel Ceaușu pentru activitatea pastorală și administrativă iar părintele paroh Gabriel a mulțumit lui Dumnezeu, Preasfințitului Ioan pentru vizită, preoților concelebranți, domnului primar și tuturor celor care s-au ocupat de pregătirea acestei vizite. Bucuria sărbătorii a continuat cu o agapă fraternă. (Raimondo-Mario Rupp pentru EpiscopiaLugoj.ro)