Tinerii din protopopiatul de Șimleu se bucură întru Domnul

13.04.2022, Oradea (Catholica) - Convinși de darul mântuirii pe care Domnul Isus l-a oferit omenirii în mod necondiționat, tinerii din protopopiatul de Șimleu au răspuns invitației părintelui protopop Bodea Nicolae, părintelui responsabil cu pastorația tineretului în protopopiat Șanta Ioan și tuturor părinților preoți din parohiile protopopiatului, petrecând un timp valoros la exercițiile spirituale organizate pentru ei la Șimleu.
Pentru început tinerii au participat la o meditație pe o temă provocatoare: „Și a zis Dumnezeu: să se facă lumină! sau Bing Bang?”, urmată de împărtășire, când aceștia au primit răspunsurile la nedumeririle pe care le-au exprimat, după care au urmat discuțiile pe grupuri, menite să aprofundeze aspectele luate în discuție. Participanții au fost foarte încântați și curioși, luând la modul cel mai serios subiectele abordate, dobândind capacitatea de a discerne între adevărurile de credință și controversele de care se lovesc în viața de zi cu zi. A urmat timpul unei agape, prilej de comuniune și socializare pentru invitați.
După prânz au urmat activitățile libere și jocurile, atât de așteptate de tineri, pregătite cu mult drag și inspirație de preoteasa Florica Bodea, care au inclus chiar și un film interesant și un concurs de bătut toaca, după care aceștia și-au îndreptat gândul către Isus într-o Adorație pregătită anume pentru ei, care să îi ajute să simtă bucuria de a fi lângă Domnul dar și de a beneficia de posibilitatea spovezii unde erau așteptați de preoții disponibili. În continuare aceștia au ascultat a doua meditație pe tema Cristos în mijlocul nostru. După această parte, a venit timpul unei pauze pentru gustări, a discuțiilor și concluziilor finale, urmate de pizza pentru toți. În încheiere s-a rostit rugăciunea finală urmată de cântecele atât de plăcute tinerilor.
Tinerii s-au simțit foarte bine și au fost foarte impresionați de ceea ce au văzut și au auzit, fiind foarte curioși în special la tema despre Creația lumii. (pr. Șanta Ioan pentru EGCO.ro)