Exerciții spirituale pentru familii – Eparhia de Oradea

22.03.2022, Oradea (Catholica) - Între 18 și 20 martie 2022, au avut loc la Pensiunea „Colț de Rai”, de lângă Municipiul Zalău, exerciții spirituale pentru familii. În fiecare zi au fost ținute conferințe, în total cinci. A fost și posibilitatea pentru împărtășiri. Împărtășirile au avut scopul să se exprime ce a atins pe fiecare cuplu în parte, să se poată învăța din experiențele lor, din viața lor matrimonială și cum implementează viața de cuplu, care se desfășoară în familie și societate, cum se poate concorda viața matrimonială de creștin cu lumea cotidiană, cu familia. La aceasta a contribuit relatorul don Renzo Bonetti – expert în pastorația familiei la nivel internațional și pentru o lungă perioadă de timp director al Biroului Național pentru Pastorația Familiei în cadrul Conferinței Episcopale Italiene.
Don Renzo Bonetti a dat impulsuri din experiența lui sacerdotală și de învățat al Bisericii Catolice Universale, și anume: cuplurile sunt conștiente că sunt soți în Cristos; soții sunt părtași ai iubirii materne și paterne a Tatălui, Creatorul tuturor văzutelor și nevăzutelor; soții cred în Mirele Bisericii, Fiul lui Dumnezeu; soții sunt conștienți că Spiritul Sfânt oferă iubirea și reînnoiește fidelitatea noastră; Iubirea a fost lăsată ca expresie nupțială în Euharistie, o iubire dăruită în chip fidel; fiecare familie devine Evanghelie vie între oameni; Sacramentul Căsătoriei consacră relația de soț și soție; Isus rămâne credincios fiecărui cuplu, chiar și când este criză; Sacramentul Căsătoriei este indisolubil; în celebrarea Euharistiei duminicale, fiecare familie poate redescoperi și trăi vocația proprie. Aceasta este o scurtă prezentare a Crezului Soților, analizat și prezentat de don Renzo Bonetti.
Translatori și moderatorii conferințelor au fost: pr. dr. Mihai Tegzeș – Vicar eparhial cu pastorația laicilor, responsabilul Departamentului pentru Familii și Adulți; și pr. Mihai Vătămănelu – Vicar general. În ziua de 20 martie, Duminica a 2-a a Postului Mare (a Sf. Grigore Palamas), a fost celebrată Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în biserica greco-catolică Sfânta Familie, din Zalău. Protos a fost pr. Mihai Vătămănelu. Au concelebrat pr. Valer Părău, protopop de Zalău, pr. Mihai Tegzeș, don Renzo Bonetti și un sobor de preoți. Atât la conferințe, la începerea acestora, cât și la finalul Liturghiei duminicale, a fost transmis și salutul arhieresc al Preasfinției Sale dr. Virgil Bercea, care din motive pastorale bine întemeiate nu a putut să fie prezent, participând la o conferință în Slovacia.
Credința întărește speranța. Amândouă aprind iubirea. Înțelepciunea ne face să fim drepți, după care prindem curajul necesar, iar astfel vom fi cumpătați. Și în acest mod ni se clarifică faptul că Isus Cristos este Calea, Adevărul și Viața. Acestea sunt principii atât pentru viața matrimonială cât și în toate situațiile din viața creștinului. Și în acest mod persistă fidelitatea și iubirea în cupluri, între soți. (subdiacon mag. Eugen Clintoc pentru EGCO.ro)