Întâlnirea pentru unitatea creștinilor la Schitul din Stânceni

26.01.2022, Stânceni (Catholica) - Sâmbătă 22 ianuarie, începând cu ora 14:00, cca. 25 de creștini de diferite confesiuni (catolică, ortodoxă, adventistă) și rituri (bizantin-român și latin) din comună, din comunele apropiate și de mai departe s-au întâlnit cu această intenție. Întâlnirea a avut loc în condiții de iarnă. Maica Eliane, gazda întâlnirii, a introdus tema anuală a Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, precedată după cum se știe de o zi (17 ianuarie) dedicată raportului creștinilor cu iudaismul.
În acest sens, pr. Cornel Dîrle a prezentat câteva note de lectură a asupra unei cărți recent apărute pe tema mesianismului într-o colecție dedicată studiilor comparative iudaice și creștine. Maica Eliane a prezentat apoi câteva date statistice, conform celui mai recent recensământ, despre diferitele confesiuni prezente în comună și în județul Mureș. Părintele protopop greco-catolic Adrian Lung (Subcetate, HG) a prezentat demersul sinodal pe care Biserica Catolică, în ansamblul său, de curând l-a inițiat. A amintit și de recenta declarare a Sfântului Irineu din Lyon (+ 202) ca doctor unitatis Ecclesiae de către Papa Francisc.
Au urmat intervențiile participanților, invitați de către Maica Eliane să rezume experiențe personale în ce privește raporturile cu creștini de alte confesiuni, eventual aspecte edificatoare din punct de vedere spiritual. Remarci interesante, datorate și îndelungatei experiențe pastorale, a avut părintele ortodox Gheorghe Oană (Subcetate, HG) și o mărturie edificatoare am ascultat din partea mai tânărului părinte ortodox Adrian Stoian (Toplița, HG). Părintele Zoltan David, parohul romano-catolic din comună, a prezentat maniera în care enoriașii săi trăiesc realitatea pluri-confesională (și etnică), în multe cazuri în familii mixte. La finalul intervenției sale a propus o rugăciune cu un conținut cu adevărat ecumenic și cu o specificitate spirituală apuseană, către Inima lui Isus. Din intervențiile celorlalți participanți laici, printre care și doi profesori de religie ortodoxă, am reținut ca doleanță unanim exprimată, o dată comună pentru sărbătoarea Paștilor.
Din trapeza schitului ne-am mutat apoi în biserică pentru celebrarea vecerniei. La finalul ei, Părintele Adrian Stoian a făcut o scurtă prezentare a originii acestor zile de rugăciune pentru unitatea creștinilor, a tematicii anului în curs – „Am văzut steaua lui în răsărit și am venit să i ne închinăm” – urmată de o scurtă meditație încheiată cu rugăciunea propusă pentru cea de cincea zi din octavă de către autorii tematicii. Iar în final, doi candidați au fost primiți în Fraternitatea Sfântul Ilie, printr-o rugăciune de binecuvântare primită în fața icoanei învierii. Cei doi, Sandor și Ionela Bacîrcea sunt soți, localnici, romano-catolic, respectiv ortodoxă. Înainte de porni la drum, oaspeții au fost din nou invitați în trapeză la o ceașcă cu ceva cald și ceva dulce.
Ca o concluzie generală la această întâlnire și la altele similare din anii trecuți, cu titlu personal și eventual, sugestie de reflecție: o unitate în credință a Bisericii, imaginată ca o situare unanim confortabilă, nu cumva este amăgitoare? Nu cumva mai degrabă e un continuu șantier? (studiu de caz local: vocile acuzatoare la adresa greco-catolicilor, cum că ar vrea/fi vrut să vândă prunii Ardealului la inamic; sau caz universal: data Paștilor). Cred că Sfântul Irineu din Lyon ar avea ce să ne spună. (pr. Cornel Dîrle)