Grupul „Icoane” a concertat în Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea
25.11.2019, Oradea (Catholica) - „Vă mulțumesc căci în seara aceasta ne-ați întors un pic către izvoare de unde trebuie să ne adăpăm fiecare dintre noi.” Sunt cuvintele cu care Preasfinția Sa, Virgil Bercea, a mulțumit ansamblului de muzică tradițională Icoane și maestrului Ioan Bocșa la încheierea unuia dintre cele mai apreciate concerte, care a avut loc vineri seara în Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicolae din Oradea.
„Doresc să vă mulțumesc căci în seara aceasta ne-ați întors un pic către izvoare de unde trebuie să ne adăpăm fiecare dintre noi. Cred că toți cei care ați fost în seara aceasta în Catedrala greco-catolică Sfântul Nicolae ați văzut ficiori adevărați și fete adevărate. Felicitări! Ne-ați oferit o seară splendidă! Vedeți Dvs cum se îmbină unele cu altele? La început au fost copiii aceștia mici, alții mai mărișori, care probabil vor învăța din ceea ce ne-ați transmis Dvs în această seară. Unii sau alții ar fi putut spune că ați cântat melodii populare într-o biserică. Și de sacralizare. Toate aceste melodii s-au cântat sub marea boltă a Bisericii Cerului. Bunul Dumnezeu cred că-i bucuros atunci când vă dăruiți cu atâta inimă și cu atâta suflet. Maestre, felicitări! Dragilor, sunteți extraordinari! Vă doresc sărbători fericite, cu haruri și binecuvântări de la Domnul!”, a încheiat Preasfinția Sa.
În deschiderea concertului a cântat corul Enjoy Music, condus de Ovidiu Lazăr și Alex Cristea care a stârnit simpatia nu numai prin interpretare, dar și prin candoarea și firescul micuților membri ai corului, urmat de Corul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” condus de Nicoleta Țâmpu care a reușit să anime publicul și să creeze emoție. Ansamblul de muzică tradițională românească „Icoane” și-a făcut apariția în aplauzele publicului, prezent în Catedrală în număr copleșitor de mare. Este condus de profesor universitar doctor Ioan Bocșa, alături de alături de lector univ. dr. Alina Stan, doctarand și asistent universitar Larisa Uța, profesor Ovidiu Barteș. A interpretat cântece rituale de seceriș, de cătănie, de ritual funebru, de joc, de nuntă, colinde. Concertele ansamblului sunt restituiri către public a valorilor satului românesc de acum câteva sute de ani prin care se încearcă reînvierea atmosferei tradiționale.
Ioan Bocșa a fost prezentator sau mai bine zis, un prețios vorbitor despre valorile folclorului românesc autentic, prea puțin cunoscute de publicul larg, din care reproducem câteva fragmente. „În general concertele pe care le dăm le punem sub genericul ‘Praguri’. De ce praguri? Producțiile muzicale sunt producții care însoțesc principalele evenimente sătești ale țăranului român : naștere, căsătorie, cătănie, moarte, cântece de dragoste, cântece de muncă, colinde.” Cântecele rituale aveau o funcție. Acestea se cântau ” în forță, pe voce, cu voce metalică, să se audă în tot satul”. De pildă, „cântarea rituală de seceriș avea loc la încheierea activității de secerat pentru anumite gazde, moment în care se împletea o cunună de spice de grâu, se punea pe capul unei fete fecioare pe care o conducea până la casa gazdei iar pe parcursul acestui drum vecinii și sătenii stropeau și cununa și pe însoțitori. Acest obicei avea funcția de asigura recolta și pentru anul viitor. Motivul pentru care se stropea cununa: cununa era păstrată până în primăvară când se sfărâmau câteva spice și grâul rezultat se amesteca cu sămânța de acest an și oamenii aveau încredere că și în anul care urmează recolta va fi pe măsura efortului.”
Cântecele care însoțeau ritualul plecării feciorilor la armată erau ” menite și să îi îmbărbăteze și să le aline necazul familiilor care rămâneau, în primul rând fiindcă rămâneau fără niște brațe de muncă foarte importante, le rămâneau drăguțele, fetele fără ficiori în sat, rămâneau frați , surori și acesta era rolul acestor cântece care se cântă pe voce, bărbătește, ficiorește”. Cântecele din ritualul funebru, cântecele de joc, de nuntă, au fost exemplificarea tot atâtor praguri din viața omului comunității sătești. Și toate s-au împletit în concert cu firescul cu care viața dă prilej unei familii dintr-o parte a satului să se bucure de nașterea unui copil, în altă parte împărtășeau bucuria creării unei noi familii, iar în alta plângerii celui care a părăsit prematur această viață. Astfel aflăm că exista „cântecul ritual de înmormântare care se cânta de un grup de femei și care avea funcția în comunitatea sătească atunci când pleca cineva drag, odată să-i ușureze trecerea în lumea cealaltă și avea funcția catartică, de a alina durerea celor rămași”.
Colindele au ocupat mare parte din timpul alocat concertului pentru că, pe de o parte, ele sunt dragi sufletului celor din ansamblu, pe de altă parte, pentru viața satului din vechime, acest timp de colindat era un timp în afara timpului în care ” era un moment din an în care prin obiceiuri, prin colindat, prin țurcă, prin urături (sunt mult mai multe obiceiuri decât colindatul) credeau că pot fi influențate cele mai importante evenimente care se vor se vor petrece în anul următor și credeau. Colindele aveau o funcție foarte importantă în viața satului nostru tradițional. Colinda tradițională românească, majoritatea cercetătorilor afirmă că are origini pre-creștine, mergând cu gândul până la calendele romane și chiar înainte și aceasta o demonstrează atât structurile muzicale arhaice vechi, cât și textele foarte diverse care acoperă majoritatea problemelor de viață dintr-un sat românesc. Bineînțeles că evenimentul central în aceste colinde este Nașterea Domnului care în secolul IV a fost stabilită pe 25 decembrie și, spunea Mircea Eliade, că parcă niciun popor nu a amestecat credința cu simțămintele proprii și cu spiritul propriu așa cum le-au amestecat românii. Colindele noastre, spunea Béla Bartók , colinda tradițională, nu sunt evlavioase, sunt mai degrabă sălbatic- războinice. El se referea la modul în care erau interpretate. Colindele se cântau de către feciori în forță, și era o vorbă și la noi în sat, așe trebă să cânte ficiorii de tare să se stângă lampa. Colindele sunt foarte diverse, și ca tematică și ca moment al interpretării lor. Sunt colinde de drum, care vestesc gospodarii (casele erau răsfirate) de apropierea colindătorilor, sunt colinde care se cântă la fereastră, sunt colinde care se cântă în casă. Unde era fată în casă se mai și juca.”
La finalul concertului am cerut domnului Ioan Bocșa un gând pentru orădeni și credincioși greco-catolici deopotrivă și a avut amabilitatea să ne transmită: „Nu este prima dată când venim să concertăm în Oradea și s-a confirmat în prezenta noastră întâlnire cu publicul că în Oradea există o categorie de spectatori aparte. Concertul nostru am putea să îl numim mai mult decât un concert, am putea să îl numim un eveniment cultural și mă bucură faptul că în Oradea găsim o mie de oameni dornici să participe la un eveniment cultural și să plece de acolo cu bucurie și senin. Ceea ce pot să vă spun că în numele ansamblului Icoane și în numele meu personal aș vrea să spun să contați pe sufletele noastre. În orașele medievale era un fel de patrulă care umbla noaptea și din două în două ore strigau tare: „dormiți liniștiți, straja nu doarme!”. Cred că ăsta este rolul nostru în momentul de față legat de folclorul național : să știți să dormiți liniștiți, noi nu dormim și, încă o dată, contați pe sufletele noastre!”
Mulțumim Preasfinției Sale, mulțumim artiștilor și tuturor celor implicați în organizare pentru acest concert de excepție, dorindu-le sănătate! Ansamblului Icoane, în plus, le dorim succes la Vatican, acolo unde vor să afirme valorile românești, acum, în decembrie. Cât de firesc și copleșitor se aude mărturisirea domnului Bocșa: „Identitatea națională nu este un dar pe vecie. Identitatea trebuie descoperită, identitatea trebuie salvată, identitatea trebuie promovată și nu în ultimul rând, identitatea trebuie afirmată. Ceea ce facem noi acum, asta facem, ne afirmăm identitatea și apartenența, iar muzica tradițională este un element foarte important din amprenta noastră națională.” Suntem recunoscători Domnului că am avut parte de un fragment de timp în afara timpurilor. (Rodica Indig, consilier cultural EGCO)
