Baia Mare va găzdui întâlnirea națională a Reuniunii Mariane

03.08.2019, Baia Mare (Catholica) - În zilele 8-10 august a.c., se va desfășura la Baia Mare întâlnirea națională a Asociației Reuniunea Mariană (RM). Întâlnirea va avea loc în parohia greco-catolică nr.1- Capelă, din incinta Episcopiei, pe strada Vasile Lucaciu, nr. 50. Potrivit invitației semnată de către președinta eparhială a asociației, Mirela Coman, tema pentru meditațiile din acest an este: „Fecioara ascultătoare, model pentru copiii lui Dumnezeu”, iar motoul ales: „Faceți tot ce vă va spune El” (Ioan 2,5).
Întâlnirea se adresează tuturor marianiștilor, dar și credincioșilor care nu fac parte din asociație, însă doresc să petreacă momente de reculegere și rugăciune în aceste zile. Programul spiritual al întâlnirii pentru prima zi este: ora 18.00 – Sfânta Liturghie arhierească și Cuvânt de deschidere (transmise live prin Radio Maria), vorbitorii anunțați fiind PS Vasile, Episcop al Eparhiei de Maramureș, pr. Ioan Fîrte – Spiritualul RM Maramureș, Angela Groza, președinta la nivel național a Reuniunii Mariane. A doua zi, vineri, programul include: ora 7.15 – rugăciunea Sfântului Rozariu; ora 8.00 – Sfânta Liturghie; ora 10 – 10.30 – prelegere I, susținută de către pr. Ioan Balea/ pr. Emil Gîrboan, protopop; ora 11 – 11.30 – prelegere II, susținută de către pr. Ioan Balea/ pr. Emil Gîrboan, protopop; ora 12 – Rugăciunea „Îngerul Domnului” și cântece mariane/ coordonator pr. Ioan Fîrte; ora 15.30 – Mănăstirea din Prilog – Țara Oașului; ora 16,00 – a doua meditație susținută de către pr. protopop Iusco Vasile/ pr. Ioan Fîrte; ora 17,00 – Paraclisul Maicii Domnului – pr. celebrant Fodorut Florin/ pr. Ioan Fîrte; ora 18,00 – recitarea Sf. Rozariu de mărire. Cântece mariane.
Ultima zi a întâlnirii, sâmbătă, 10 august 2019, va începe la ora 7.15 cu rugăciunea Sfântului Rozariu, fiind urmată de momentul final, la ora 8.00 – Sfânta Liturghie pr. Ioan Fîrte și preoții din țară. (comitetul de organizare al RM)