Invitație la conferință de presă: Papa Francisc la Catedrala Sf. Iosif

27.04.2019, București (Catholica) - Arhiepiscopia Romano-Catolică București (ARCB) vă invită marți, 30 aprilie 2019, ora 11.00, la o conferință de presă dedicată prezenței Papei Francisc la Catedrala Sf. Iosif din București. În cadrul conferinței de presă vor fi furnizate noi informații despre înscrieri și despre zona special amenajată pentru pelerinii care vor participa la Sfânta Liturghie prezidată de Papa Francisc în Catedrala Sf. Iosif, precum și alte informații de interes despre eveniment.
La conferința de presă vor lua cuvântul membrii comisiei de pregătire a vizitei Papei Francisc la București, din cadrul ARCB: pr. Daniel Bulai – responsabil cu organizarea celebrării Sfintei Liturghii pe care Papa Francisc o va prezida în Catedrala Sf. Iosif; pr. Francisc Doboș – purtător de cuvânt ARCB; Adriana Răcășan – producător delegat al evenimentului. Conferința va avea loc la sediul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București din str. G-ral Berthelot 19, București.
Așa cum a fost anunțat deja, în prima zi a vizitei Papei Francisc în România, pe 31 mai 2019, Sfântul Părinte va prezida Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala romano-catolică Sf. Iosif din București. Vă rugăm să confirmați participarea dumneavoastră la conferința de presă la adresa de e-mail birouldepresa@arcb.ro. (Biroul de presă al Arhidiecezei de București)