Arhiepiscopul Rino Fisichella: Milostivirea nu are margini
16.02.2019, Vatican (Catholica) - Faptele de milostenie nu sunt numai cele trupești și sufletești sugerate de catehism, ci mult mai multe. Sunt toate acelea cu care ne confruntăm în fiecare zi a vieții. Aceasta este semnificația „vinerilor milostivirii” voite de Papa ca semn de caritate. Vorbește despre aceasta într-un interviu pentru „L’Osservatore Romano” Arhiepiscopul Rino Fisichella, președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, care aduce precizări și despre diferitele aspecte ale activității dicasterului.
– Una dintre moștenirile cele mai semnificative ale jubileului încheiat acum peste doi ani sunt „vinerile milostivirii”, care continuă să ritmeze drumul pastoral al Papei Francisc. Care este semnificația lor?
– Vinerile milostivirii continuă pentru că sunt un semn care este oferit Bisericii. Papa le-a voit în timpul jubileului. Am realizat câte una în fiecare lună pentru a arăta că aceste vizite „surprinzătoare” pe care le face Papa sunt o indicație pentru viața Bisericii și pentru pastorație. Și în 2018 am făcut câteva. Sunt mereu gesturi simbolice. Pontiful este cel care merge să îi salute pe tinerii dintr-o școală medie din periferie, merge să viziteze un centru de primire pentru migranții sanitari, merge să împărtășească un pic de timp cu tinerii neputincioși mintali care i-au scris destăinuindu-i dorința unei vizite a lui, merge în întâmpinarea noilor sclavii care derivă din droguri sau din prostituție.
Toate sunt semne ale diferitelor forme de sărăcie; pentru ca să nu uităm: sărăcia are multe fețe. Suntem obișnuiți în general să vorbim despre săraci; însă aceste persoane au fețe marcate de formele cele mai disparate de marginalizare, de neatenție, de indiferență, de rebutare. Cu aceste vineri, Papa vrea să reafirme că faptele de milostenie nu sunt numai cele trupești și sufletești pe care ni le-au învățat la catehism, ci sunt toate acelea cu care în fiecare zi trebuie să ne confruntăm în viață. Așadar nu sunt numai paisprezece: sunt infinite. Vinerile ne amintesc că în fiecare zi trebuie – așa cum spune Pontiful – „să milostivim”, adică să trăim concret milostivirea.
– O altă moștenire a jubileului sunt misionarii milostivirii. Care este astăzi rolul lor?
– Jubileul Milostivirii continuă cu spiritualitatea sa. Milostivirea este un cuvânt cheie pentru a-l înțelege pe Papa Francisc. Jubileul a fost trăit realmente la nivel universal. Să nu uităm că a fost prima dată când poarta sfântă a fost deschisă în toate Catedralele din lume precum și în sanctuare. Am avut circa nouă sute cincizeci de milioane de credincioși care au trăită și au experimentat bogăția acestui an Sfânt. Numerele nu sunt importante, dar arată că a fost un fenomen intens de trăit în toată Biserică, nu un fiasco, cum vor să insinueze unele limbi rele cu alte intenții! În acest context, misionarii continuă lucrarea lor. Anul acesta Papa i-a întâlnit și le-a încredințat un mesaj foarte angajant. În urmă cu câteva săptămâni, primind în audiență pe responsabilii sanctuarelor, Pontiful a amintit că în sanctuare trebuie să se evidențieze și mai mult figura misionarilor milostivirii. Înseamnă că este vorba despre o temă deosebit de importantă și foarte îndrăgită de el.
– Câți sunt actualmente misionarii?
– Sunt circa o mie, însă numărul lor este destinat să crească pentru că există dorința de a-i face mai vizibili, pentru ca acțiunea lor să devină tot mai extinsă și eficace. Anul viitor se vor desfășura întâlniri naționale înainte de noua întâlnire cu Papa Francisc în 2020. Am realizat și un anuar care va fi trimis tuturor Episcopilor, pentru ca să își poată da seama personal de importanța acestor misionari și să îi poată contacta eventual pentru celebrări deosebite, cum ar fi „24 de ore pentru Domnul”, sau în Postul Mare, ca predicatori pentru a-i sensibiliza pe oameni cu privire la tema milostivirii. Ei reprezintă o continuitate concretă a mesajului anului jubiliar.
– La sfârșitul anului trecut Papa Francisc a celebrat a doua Zi Mondială a Săracilor. Care este sensul acestei inițiative?
– Această zi este înainte de toate un semn. Și ca orice semn, este o chemare de a merge dincolo de ceea ce este realizat în mod concret. Înainte de toate Ziua Mondială a săracilor se prezintă printr-un mesaj al Papei care devine în fiecare an o reflecție dar și o provocare. Tema ultimei celebrate în noiembrie 2018 a fost: „Acest sărac strigă și Domnul îl ascultă”. Reflecția Pontifului intenționa să ne facă să înțelegem că nu suntem sintonizați întotdeauna cu același răspuns pe care îl dă Dumnezeu la nevoile săracilor, pentru că rămânem indiferenți și continuăm să ne îndreptăm privirea în altă parte. Din această perspectivă semnul a atins inimile persoanelor, pentru că în lume se începe celebrarea în mod concret a Zilei Mondiale a Săracilor. Există multe Zile Mondiale dedicate diferitelor teme: unele se celebrează de acum de peste jumătate de secol. Cea a săracilor este abia la a doua ediție, deci încă are nevoie să se dezvolte ulterior. Oricum, ceea ce impresionează mai mult sunt inițiativele care sunt organizate în Dieceze.
Numai pentru a da un exemplu, Catedrala din Berlin în această perioadă este închisă pentru restaurări, însă Arhiepiscopul a voit să o redeschidă chiar cu ocazia Zilei, transformând-o într-o mare „masă” pentru a găzdui la prânz pe săraci. Aceasta asumă o semnificație care nu este neglijabilă, și pentru că avem despre Germania o imagine legată mai mult de bogăție și de opulență. Dimpotrivă, am văzut Catedrala din Berlin redeschisă pentru săraci chiar în același timp cu prânzul pe care Papa l-a luat cu ei în Aula Paul al VI-lea. În acest sens, în Bisericile locale ziua devine și un moment în care, măcar o dată pe an, protagoniștii sunt cu adevărat săracii, care în acest mod ne evanghelizează. Iată intuiția fundamentală a Papei Francisc: săracii ne evanghelizează. Atenția față de săraci este mesajul pe care îl transmit: bucuria Evangheliei.
– Care sunt inițiativele mai semnificative promovate pentru această ocazie?
– Trebuie amintită garnizoana sanitară solidară, care a prestat serviciu de la 12 la 18 noiembrie. Aș vrea să subliniez faptul că a fost amenajată în Piața San Pietro, adică tocmai în interiorul „casei Papei”. Ne-a deschis inima să vedem că în fiecare zi a săptămânii garnizoana a fost luată cu asalt de atâția nevoiași. Înseamnă că există o urgență. Este un semn al nevoii de a pune în centru pe săraci, cel puțin o dată pe an. Au fost administrate peste trei mii de prestații sanitare și am cumpărat și distribuit sute de medicamente. Dar dincolo de numere contează mai ales micile istorii zilnice, care ne-au și învățat să ținem cont de exigențe deosebite la care nu ne gândisem. De exemplu, unul dintre oaspeți a venit pentru a se supune unei consultații oculiste. Medicul îi arăta literele din alfabetul nostru, dar el nu reușea să răspundă pentru că era un imigrat și nu le cunoștea. Atunci oculistul i-a arătat numerele și cu acelea a găsit un limbaj comun. Un alt exemplu au fost rezultatele analizelor clinice. Era o persoană care se uita la rezultate dar nu știa să le interpreteze. Atunci i-a fost explicat în linii mari cum să le citească. Ei bine, imediat după ea deja alte șase persoane s-au așezat la rând pentru a cere explicații. Aceasta ne face să înțelegem cum serviciul trebuie să fie adaptat mereu la cei pe care îi primim.
– Ce rol au în acest sens sanctuarele?
– Sanctuarele sunt un loc privilegiat în care milostivirea găsește locuință. Sunt locul primirii, unde se trăiește reconcilierea, unde săracii de orice gen sunt primiți, unde și cel care nu împărtășește credința noastră găsește un spațiu de tăcere, găsește posibilitatea de a contempla frumusețea. De acolo poate să apară dorința de Dumnezeu. În sanctuare credința poporului se regăsește în mod instinctiv. Oamenii noștri trăiesc credința în maniera cea mai simplă și nu au nevoie de tratate de teologie. Este nevoie numai de semne care să indice apropierea, duioșia. Milostivirea se exprimă în atâtea moduri, are atâtea fețe și nume. Și unul dintre numele ei este duioșia. În urmă cu câtva timp la Loreto am trăit experiența pelerinajului la Sfânta Casă. Este interesant a vedea simplitatea credinței poporului nostru, care toată noaptea participă la o veghe în așteptarea și în amintirea mutării zidurilor casei Fecioarei. Aceasta provoacă emoție profundă, deoarece ne face să atingem cu mâna ceea ce este credința celor simpli, cărora Domnul le revelează misterul împărăției cerurilor. (traducere de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
