Vizita seminariștilor orădeni la Zalău

09.03.2017, Oradea (Catholica) - La invitația parohului de la biserica Sfinții Petru și Pavel din Zalău, pr. Daniel Bertean, seminariștii orădeni au făcut o vizită la Zalău, animând celebrarea Sfântului Maslu și a Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, sâmbătă și duminică, 4-5 martie 2017. La celebrarea Sfântului Maslu, alături de preoții parohiei, pr. Daniel Bertean și pr. Simion Mărieș, au participat și pr. Iancu Negotă, Alexandru Fiț, Radu Puie, Ioan Mitre și rectorul Seminarului din Oradea, pr. Anton Cioba, alături de pr. spiritual Anton Rus. După ungerea cu untdelemn a credincioșilor a urmat venerarea Relicvelor Sfintei Cruci a Mântuitorului, aduse de către părintele rector pentru această ocazie, citim în materialul de pe EGCO.ro.
La finalul celebrării, el a ținut o meditație celor prezenți, vorbind despre influența răului în lume, diavolul fiind cel care dorește să ne separe de Dumnezeu și să ne fure fericirea. Acest lucru ne face să luptăm în fiecare zi împotriva dușmanului nostru spiritual. De asemenea, ca propunere pentru Postul Mare, care a început de câteva zile, părintele i-a invitat pe cei prezenți ca înainte de a-și propune să se abțină de la anumite alimente sau de a face anumite mortificări – deci să nu facă ceva – să înceapă mai bine prin a face ceva: postul înseamnă a te apropia de celălalt, a-i întinde mâna, a-l ierta, a-l ajuta, a-l iubi. Dacă trecem de acest stadiu, de la a face, atunci va putea avea sens și acțiunea de a nu face: adică mortificările pe care ni le propunem.
În predica de la Sfânta Liturghie de duminică, părintele rector i-a îndemnat pe credincioși la o viață fericită în Domnul, cu Domnul și prin Domnul. La finalul Sfintei Liturghii, vorbindu-le despre Jubileul aniversar al celor 225 de ani de la fondarea Seminarului orădean, în numele întregii comunități, i-a oferit părintelui paroh o medalie aniversară, ca semn al acestei vizite. Cu această ocazie, asigurându-i pe toți credincioșii de rugăciunile seminariștilor, aceștia au fost rugați la rândul lor să îi pomenească în rugăciuni și să se roage pentru vocații la viața consacrată: preoție și călugărie. După ce au încheiat vizita pastorală în Zalău, seminariștii au poposit și la parohia greco-catolică din Șimleu Silvaniei, mai exact acasă la pr. Florin Mărincean, unde, acesta, alături de familia sa și de pr. protopop de Șimleu, Nicolae Bodea, i-au întâmpinat cu brațele deschise și căldură frățească.