O Cruce de 13 metri sfințită în județul Bihor
02.09.2016, Oradea (Catholica) - Cu zece ani în urmă a încolțit ideea, acum patru ani s-a copt, de o lună a început să fie pusă în practică, iar sâmbătă, 27 august, rezultatul a putut fi văzut de toți. Aproximativ 500 de localnici din Valea Cerului, cei mai mulți slovaci, dar și vecinii lor români, precum și rude venite din străinătate tocmai în acest scop, au participat la un eveniment rar în viața unei comunități: sfințirea unei uriașe cruci ridicate pe Dealul Popuri, în marginea comunei Suplacu de Barcău, din contribuțiile benevole ale oamenilor, informează Bihoreanul
Pe dealul din capătul satului Borumlaca a fost realizat, de fapt, un întreg ansamblu, de la jumătatea lui fiind amenajată o Calea a Crucii pe alee din piatră prinsă în beton, străjuită de 14 mici coloane, ce simbolizează cele tot atâtea opriri ale Mântuitorului pe Golgota, decorate cu icoane în piatră. Centrul ansamblului este dominat de o cruce înaltă de 13 metri, asamblată din bare metalice, iar în spatele acesteia șerpuiește o altă alee până la o micuță capelă închinată Sfântului Anton de Padova, unde pelerinii ce vor veni pe aici se vor putea ruga și medita. Sfințirea Crucii a fost oficiată de un grup de preoți slovaci romano-catolici din zonă, condus de Episcopul auxiliar al Bratislavei, Jozedf de Halko, ce slujește slovacii din Diaspora. Au celebrat și Episcopul romano-catolic al Oradiei, PS Bocskei Laszlo, și Episcopul greco-catolic, PS Virgil Bercea, ulterior oficiindu-se și Sfânta Liturghie, cu rugăciuni în limbile slovacă și română.
La finalul Liturghiei, Preasfințitul Bocskei a adresat în ambele limbi un mesaj tuturor credincioșilor veniți în pelerinaj, dar și pentru toți cei pe care aceștia i-au purtat în gândurile și în rugăciunile lor. Crucea, a spus înaltul prelat, este un semn și o mărturie a credinței, care trăiește în om și îl împlinește peste aspirațiile și bucuriile lui lumești. „De ce am făcut noi acest lucru? Omului, prin natura sa, îi place să construiască, să lase ceva în urma lui, centre comerciale, acvaparcuri, cluburi, ca să se simtă bine, să se înnoiască, și toate acestea au un scop în interpretarea lumească”, a făcut PS Bocskei introducerea, pentru ca apoi să vorbească despre semnificația spirituală a noii construcții, a doua de acest fel din Bihor, după cea de la Carastelec.
„Aceasta este o construcție deosebită, pentru că apelează interiorul omului, sufletul său, aspirația omului care privește în sus. O Cale a Crucii nu este un loc de distracție, ci un loc de reculegere și de întâlnire, un loc unde omul se întâlnește cu Dumnezeu”, a spus Episcopul, invocând apoi întâlnirile cu Dumnezeu ale unor personaje biblice, toate petrecute în locuri înalte, începând cu Moise pe munte, unde a și primit Poruncile, continuând cu Abraham, care tot pe un munte a adus jertfă lui Dumnezeu și încheind cu Isus pe Muntele Tabor. O Întâlnire cu Dumnezeu, a spus PS Bocskei, „presupune să ne ridicăm puțin, să ne depărtăm de cele lumești și să privim în sus”.
Episcopul romano-catolic a citit în finalul cuvântării sale și o scrisoare în care a amintit despre eforturile celor care au ctitorit construcția și a lăsat poruncă să se oficieze aici în fiecare an, pe 14 septembrie, o Sfântă Liturghie cu ocazia Înălțării Sfintei Cruci. O premisă că noua Golgotă va deveni încă un loc de pelerinaj pentru creștinii bihoreni, catolici și ortodocși deopotrivă, dar și un loc în care să vină inclusiv turiștii mai puțin credincioși, pentru a se bucura și ei de minunata creație.