Vizita papală în Napoli începe cu Pompeiul
29.12.2014, Roma (Catholica) - Pompei va fi prima oprire în călătoria pe care Papa Francisc o va face în regiunea Campania. Pe 21 martie Sfântul Părinte îşi va începe pelerinajul spre Napoli, pornind de la statuia închinată Fecioarei Rozariului din Pompei, susţine Arhiepiscopul delegat oficial al Sanctuarului, Mons. Tommaso Caputo, care a adăugat că vizita Pontifului constituie un eveniment de o importanţă eclezială extraordinară.
„Devoţiunea mariană filială şi tandră pe care Papa continuă să o arate este şi la rădăcina angajamentului Bisericii din Pompei faţă de cei umili şi nevoiaşi dintre noi”, a explicat prelatul. „Astăzi, mai mult ca niciodată până acum, forţele motivante ale carităţii, intim legate de nevoia de dreptate şi de respect pentru demnitatea fiecărei persoane, sunt puternic resimţite. Pe lângă bucuria noastră pentru această vizită, sperăm că Papa Francisc ne va arăta calea de asumat pentru a fi mai aproape şi mai uniţi cu oamenii noştri.”
Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a vizitat şi el Pompeiul pe 21 octombrie 1979, în timpul vizitei făcute la Napoli, întorcându-se aici pe 7 octombrie 2003, la finalul Anului Rozariului. Şi Papa Benedict al XVI-lea a vizitat Sanctuarul, tot în luna Rozariului, dar în anul următor: 2008.