Interviu cu Episcopul care l-a invitat pe Papa în Coreea
12.08.2014, Daejeon (Catholica) - A fost chiar el, Lazzaro You Heung-sik, cel care a găsit cuvintele potrivite pentru a-l aduce pe Papa în Coreea. Şi acum, la puţine zile înainte de sosirea Papei Francisc, Episcopul de Daejeon are idei clare cu privire la spiritul cu care merită să fie primit Succesorul lui Petru. Interviul publicat de Vatican Insider a fost tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro.
– Aşadar, sunteţi gata să-l primiţi pe Papa?
– Eu încerc să fac partea mea. Şi sunt mulţumit.
– La ce punct sunt pregătirile? Vă concentraţi pentru o organizare perfectă?
– Lucrurile trebuie organizate bine, însă apoi ceea ce contează este să punem sufletul, inima. Îmi place atunci când la sfârşitul zilei nu îmi vine să spun «astăzi am lucrat mult», ci mai degrabă «astăzi am slujit mult, pentru că am iubit mult».
– Şi acest lucru este valabil şi pentru vizita papală?
– Ar fi frumos ca acesta să fie spiritul zilelor pe care le vom petrece împreună cu Papa. Prin Evangelii gaudium a dorit să sugereze numai atât: totul se poate naşte şi renaşte din întâlnirea cu Cristos, care poate să înflorească în noi bucuria Evangheliei. Acesta este lucrul cel mai interesant pe care îl avem de spus lumii. Şi de acolo se pot naşte atâtea roade bune pentru vieţile tuturor.
– În schimb impresia este că şi în Biserică prevalează o atitudine a eficienţei. Ceea ce se exprimă şi în aşa-numitul „program 20%”, care în Coreea ţinteşte să ajungă la 20 la sută dintre botezaţi în 2020…
– Papa Francisc repetă aceasta mereu: ceea ce face vie şi atrăgătoare Biserica este harul lui Cristos şi darul Duhului Sfânt. Dacă nu reflectă harul lui Cristos, Biserica devine un ONG ca atâtea altele, eventual un pic mai mare şi deranjant. Aceste lucruri se percep bine, şi din Dieceza al cărei Episcop sunt. Mai mult, probabil că se percep mai bine aici decât în alte locuri. Uneori unii se străduiesc să construiască planul perfect, aşa de perfect încât pare că nu vor să lase nici un spaţiu acţiunii Duhului Sfânt. Am spus aceasta preoţilor: să facem lucrurile bine, dar să nu uităm niciodată să cerem darul Duhului.
– Dvs aţi fost cel care l-aţi adus pe Papa în Coreea…
– Am scris o scrisoare Papei Francisc la începutul pontificatului său. Seminarul din Dieceza mea celebra douăzeci de ani de întemeierea sa la 19 martie 2013, în sărbătoarea Sfântului Iosif, şi chiar în ziua în care a fost Liturghia de începere a pontificatului Papei Francisc. Când ne-a spus că nu trebuie să ne fie frică de duioşie.
– Şi apoi? Ce s-a întâmplat?
– Apoi am mers la ZMT din Rio de Janeiro cu 350 de tineri coreeni, şi acolo el le-a spus tuturor tinerilor să meargă în toată lumea pentru a-i sluji pe fraţi. Pentru a sluji, nu pentru a condamna. Atunci i-am scris o altă scrisoare, pentru a-i spune cât de frumos ar fi să îl avem fizic printre noi cu ocazia întâlnirii cu tinerii din Asia. Apoi când, în aprilie, l-am întâlnit la Roma, Papa mi-a spus că în timp ce citea scrisoarea mea a simţit un glas în piept care îi spunea: trebuie să mergem în Coreea. Atâtea miracole au însoţit viaţa creştinilor din Coreea: aici creştinismul s-a răspândit prin lucrarea apostolică a laicilor botezaţi şi în virtutea mărturiei dată de martiri. În viaţa cotidiană şi în martiriu, creştinii coreeni au mărturisit că vestea Evangheliei se răspândeşte prin har şi nu prin efort uman. Papa mi-a spus: trebuie să ne rugăm ca miracolele să continue, numai aşa Biserica din Coreea va putea continua să meargă şi să crească.
– Experienţa martiriului va fi în centrul vizitei papale. Ce sugerează aceasta creştinilor din Coreea?
– O treime din martirii coreeni veneau din ţinuturile Diecezei mele. Fugiseră în satele de la munte pentru a scăpa de persecuţii şi acolo au păstrat credinţa trăind în mici comunităţi după exemplul Bisericii apostolilor, iubindu-se şi ajutându-se unul pe altul. Pentru ei credinţa şi viaţa erau acelaşi lucru. Şi rămân pentru totdeauna un model pentru toţi. Tinerii care vor veni aici din toată Asia, vor putea redescoperi darul care poate face captivant drumul vieţilor lor. Chiar dacă în ţările lor trebuie să înfrunte dificultăţi şi probleme. Aşa vor fi şi misionari ai păcii printre popoare.
– La ce roade vă aşteptaţi de la aceste zile?
– Vizita Papei va dura patru zile, dar apoi va trece. Cu noi va rămâne Isus, şi acesta este lucrul important. Prin Isus şi cu Isus pot să întâlnesc pe oricine şi să merg oriunde. Papa Francisc nu face decât să ne indice acest drum şi pentru aceasta ne copleşeşte pe toţi: ne ajută să nu ne acomodăm în conformismele noastre. Şi eu, când îl văd vorbind, nu mă simt liniştit. Mă descopăr plin de limite şi rigidităţi faţă de imaginea Episcopului pe care el o propune încontinuu. Însă acest lucru nu mă amărăşte nici nu mă descurajează. Este un stimulent de a ne încrede în Dumnezeu în tot ceea ce facem.
– Proveniţi dintr-o familie creştină?
– Eu sunt primul catolic din familia mea. Tatăl meu a murit în războiul din Coreea. Am primit botezul la 16 ani, când frecventam o şcoală catolică. După doi ani am intrat în seminar, însă despre Biserică ştiam încă puţin… După un an, mama mea a primit botezul şi a devenit un adevărată apostol în familia noastră: după ea au îmbrăţişat Evanghelia copiii, fratele, verişorii. Prin molipsire. Deoarece credinţa şi iubirea lui Dumnezeu sunt ‘contagioase’. Se transmit aşa, prin viaţă, şi nu ca ideile sau ideologiile.
