Vestire şi martiriu: iată ce ne învaţă creştinii coreeni (I)
06.08.2014, Roma (Catholica) - Cardinalul Fernando Filoni se pregăteşte să zboare la Seul pentru a doua oară în puţine luni. În Coreea, actualul prefect al Congregaţiei Propaganda Fide a mers în vizită pastorală în octombrie anul trecut, pentru a participa la a 50-a aniversare a înfiinţării Diecezei de Suwon. Cu acea ocazie, Cardinalul a putut să perceapă izvoarele şi exprimările proprii ale dinamismului misionar singular aflat în desfăşurare în comunitatea catolică coreeană. Acum, şeful dicasterului misionar vatican se pregăteşte să îl însoţească pe Papa Francisc în prima şi de acum iminenta sa călătorie asiatică. Având privirea îndreptată şi spre China. Interviul acordat de Cardinalul Fernando Filoni pentru Vatican Insider a fost publicat în traducere pe Ercis.ro. Vă oferim astăzi prima parte.
– Ce poate sugera experienţa catolică din Coreea tuturor celorlalte comunităţi creştine?
– Biserica din Coreea are în ADN-ul său istoric o încărcătură misionară care din totdeauna s-a manifestat în mod cu totul deosebit în laici. Cu mulţi ani în urmă, când eram secretar la Nunţiatura din Teheran, îmi amintesc că a venit să mă viziteze un cuplu de coreeni şi doamna mi-a spus: aş vrea să vă cer să fiţi naş soţului meu. Eu sunt catolică şi el nu este, dar acum a cerut să primească Botezul. Era clar că pentru acel bărbat adult, toată opera apostolică a primei vestiri şi apoi a drumului de pregătire a avut loc nu graţie unui preot sau unui misionar, ci graţie soţiei, în interiorul dinamicii obişnuite a vieţii familiale. Aceste dinamici au fost dintotdeauna prevalente ca modalităţi de transmitere a credinţei în Coreea.
Vestirea creştină, din punct de vedere istoric, a fost făcut mereu de botezaţi în virtutea Botezului lor. Şi apoi Biserica din Coreea nu a fost niciodată percepută ca o Biserică „impusă” din exterior, eventual prin mecanismele tradiţionale ale evanghelizării. Când în urmă cu circa 300 de ani Evanghelia a intrat în Coreea, cinci înţelepţi laici au cerut să cunoască mai bine Evanghelia şi apoi au invitat Propaganda Fide să trimită primii misionari. Aşadar, chiar şi primul nucleu de evanghelizare este autohton, este local. Sunt dinamici care prefigurează în modul lor viziunea pastorală şi imaginea Bisericii „în stare permanentă de misiune” pe care Papa Francisc a sugerat-o tuturor în Evangelii gaudium.
– Totuşi, şi în Coreea găsesc spaţii campanii care par să conceapă evanghelizarea ca o strategie de expansiune a companiei. Există unii care vorbesc despre „marketing spiritual”.
– Această tentaţie se poate răspândi pretutindeni, nu numai în Coreea, de fiecare dată când aşa-numitele planuri pastorale, care sunt instrumente utile, sunt concepute ca strategii de prozelitism după modelul campaniilor publicitare. Astfel, totul se transformă într-o bătălie pentru a avea mai mulţi „clienţi” decât alţii. Dinamica apostolică are un cu totul alt izvor. Şi forţa sa atractivă se află în întregime în entuziasmul celor botezaţi pentru vestirea creştină, un entuziasm care adesea este mai puternic chiar în neofiţi. Aceste dinamici sunt foarte vii în Coreea. Şi sunt un bun antidot la concepţiile eronate ale celui care concepe Biserica drept o specie de „produs” al documentelor pastorale sau o identifică cu o firmă de servicii gestionată de Episcopi şi preoţi, în care laicii fac partea spectatorilor sau a „utilizatorilor”. Şi în Coreea, ca pretutindeni, Biserica creşte după modalitatea descrisă de imaginea evanghelică a drojdiei, care fermentează aluatul în tăcere, cu o dinamicitate internă care schimbă natura unei mase informe şi o transformă într-o realitate bine formată.
– Papa Francisc va beatifica în Coreea 124 de noi martiri.
– Discriminarea, persecuţia şi martiriul au marcat cel puţin două sute de ani de istorie a Bisericii din Coreea. Primii intelectuali care s-au interesat de creştinism l-au primit încă de la început ca o înţelepciune venită din afară, pe care ei o întâlniseră în China, unde ajunsese graţie lui Matteo Ricci şi iezuiţilor. Şi chiar primii convertiţi îmbrăţişau credinţa ca o „lumină” venită în Coreea din exterior faţă de aparatul cultural care dădea formă societăţii locale, marcate de confucianism şi de budism. La Seul am putut celebra Liturghia în sanctuarul din Jeoldusan, care se ridică pe „Colina martirilor”, unde creştinii erau decapitaţi şi rămăşiţele aruncate într-un fluviu de jos, care să îi ducă la vale. Se vorbeşte despre 10 mii de martiri coreeni. Însă nu se cunoaşte nici măcar numele pentru mare parte dintre ei. Cei canonizaţi până acum, şi cei pe care îi va beatifica Papa Francisc, sunt numai o mică parte din această constelaţie de sfinţi necunoscuţi. Sunt cei pentru care a fost posibil până acum să se găsească informaţii istorice sigure. Printre cei 124 de noi fericiţi de la 16 august este şi un preot chinez, pr. Zhu Wen-mo.
– Care sunt trăsăturile proprii ale martiriului creştin de care trebuie ţinut cont pentru a evita interpretări reductive şi instrumentalizări ale persecuţiilor îndurate de creştini?
– Şi în Coreea, ca în altă parte, martiriul era legat de faptul de a fi primit Botezul. Însă a adera la creştinism era perceput şi ca o ruptură faţă de obiceiuri şi moduri de a fi ancestrale, reglementate de tradiţia confucianistă. Creştinii, cu martiriul lor, mărturiseau imposibilitatea de a renega darul pe care l-au primit în propria viaţă. Însă pentru cel care îi persecuta pe creştini, adesea motivaţia subiectivă prevalentă consta în a voi să pedepsească ceea ce era perceput ca un refuz al tradiţiei şi al ordinii constituite. În evaluarea martiriului există mereu aceste două aspecte, care nu pot să fie separate. Biserica, prin beatificare, scoate în evidenţă că Botezul şi darul credinţei dau harul de a da mărturie despre gloria lui Dumnezeu până la renunţarea la propria viaţă. În cultura noastră de astăzi, această natură proprie a martiriului creştin este adesea pierdută din vedere şi prevalează o concepţie care riscă să facă şi din martiriu numai o chestiune de drepturi umane încălcate sau care trebuie revendicate.
