Prevenirea abuzurilor în cauzele de nulitate a căsătoriei printr-o pastoraţie eficientă
28.04.2012, Vatican (Catholica) - Cum se previn abuzurile în cazurile de nulitate matrimonială? Cum să se faciliteze o interpretare corectă a canonul 1095 din Codul de Drept Canonic? Cum să fie apărată şi protejată indisolubilitatea căsătoriei într-o atmosferă de poluare a valorilor? Sunt câteva dintre întrebările aflate în centrul Întrunirii de studiu de joi 26 şi vineri 27 aprilie 2012 de la Universitatea Pontificală Santa Croce din Roma. „Avem nevoie urgentă de o acţiune pastorală eficientă pentru a contrasta admiterea presupusă ca sigură a logodnicilor la Sacramentul Căsătoriei”, a declarat Cardinalul Francesco Coccopalmerio, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative, intervievat de Radio Vatican.
„Uneori, se face confuzie între anulare şi nulitate. Biserica nu anulează căsătoriile: dacă este necesar, le declară nule şi neavenite, dar nu are puterea de a anula o căsătorie, cu excepţie, în anumite cazuri. Însă când vorbim despre căsătorii adevărate, pe care le definim în termeni tehnici ‘rati et consumati’, Biserica nu are puterea de a le anula”. Cardinalul a explicat ce înseamnă abuzul în acest domeniu: „Abuzul se verifică atunci când o persoană ştie despre căsătoria ei că este validă, este valabilă, şi, în acelaşi timp, încearcă să smulgă din partea Bisericii o declaraţie de nulitate. În acel caz, se recurge la trucuri pentru a arăta că respectiva căsătorie este nulă şi neavenită atunci când, în realitate, căsătoria nu este nulă. Aici trebuie să se ia în considerare nu numai corectitudinea soţilor, ci şi corectitudinea deontologică a avocaţilor, a judecătorilor, care nu trebuie în nici un fel să se lase atraşi de posibile avantaje, cum ar fi de pildă cele economice”.
De mai multe ori, Papa Benedict al XVI-lea, şi întâlnind reprezentanţii Tribunalului Rota Romana, a manifestat speranţa ca în cauzele de nulitate, să se poată concilia dreptatea şi caritatea şi să nu se ajungă la poticniri din cauza unor simple formalităţi. „Cred că judecătorii tribunalelor apostolice – în special ai Rotei şi Signaturii Apostolice – au receptat în întregime această invitaţie şi o pun în practică în totalitate. Evident, oricine poate face greşeli, care sunt însă greşeli omeneşti. Cu toate acestea, cred că există într-adevăr o mare competenţă şi un mare angajament. Invitaţia trebuie receptată şi la nivelul celorlalţi subiecţi, al celor care denunţă căsătoria şi al celor care îi însoţesc pe cei doi în desfăşurarea procedurii matrimoniale”.
Pentru a se evita să se ajungă la cererile de anulare „trebuie să existe o pastoraţie pre-matrimonială din ce în ce mai eficientă şi inteligentă, tot mai dedicată. Acolo căsătoria se creează în conştiinţa părţilor, în consimţământul lor, şi, prin urmare trebuie să existe o educaţie pentru căsătorie – în special în privinţa indisolubilităţii – chiar de la cateheza adolescenţilor. Tinerii trebuie să fie deja sensibili asupra acestui punct, trebuie să îl accepte ca pe ceva personal, trebuie să îl simtă. Nu ar trebui să se limiteze la o pastoraţie pre-matrimonială pentru cei doi logodnici, ci ar trebui să se anticipeze această pastoraţie în cateheză de la vârste mai mici. În măsura în care va exista o adevărată conştiinţă despre esenţa căsătoriei, o mentalitate despre caracterul ei sacru şi despre indisolubilitatea ei, evident cauzele de nulitate matrimonială vor fi reduse la minim”.
Intenţia Bisericii, este în primul rând aceea de a păstra valoarea căsătoriei creştine într-un moment în care multe institute de statistică semnalează o creştere a divorţurilor. „Desigur, trăim într-o cultură care ne duce într-o altă direcţie. Putem spune că trăim într-o atmosferă foarte ‘poluată’, în care căsătoria a devenit o ‘glumă’, ceva care poate fi tratat cu libertate completă. Pot să îl resping sau să o resping la un moment dat pe acela sau aceea cu care m-am căsătorit pentru toată viaţa aşa cum pot refuza un lucru care a devenit inutil, vechi sau depăşit. Acelaşi lucru se întâmplă atunci când căsătoria este abordată cu un fel de uşurătate, de superficialitate, cu lipsă de respect pentru persoană. Acest lucru este teribil. Din păcate, însă, aceasta este atmosfera în care trăim. Papii Benedict al XVI-lea şi Ioan Paul al II-lea au făcut mult, fără îndoială, în acest sens. Chiar şi din punctul de vedere al valorilor din mass-media şi al mărturiilor transmise de televiziune ar trebui să propunem un alt mod de a vedea lucrurile.
