Reculegeri spirituale în parohia Marin, Sălaj
04.04.2012, Oradea (Catholica) - Ziua de vineri, 30 martie 2012, a fost o zi deosebită pentru comunitatea greco-catolică din Marin – credincioşii s-au bucurat de o zi de reculegere spirituală ţinută de pr. Daniel Bertean de la parohia Ss. Petru şi Pavel din Zalău, citim pe EGCO.ro. Programul a început vineri dimineaţa, la ora 9.30, cu un moment de rugăciune, timp în care pr. Daniel a fost disponibil pentru spovezi, iar la ora 10 a început Liturghia Darurilor Înaintesfinţite. După terminarea Liturghiei, părintele a ţinut prima meditaţie, în care a făcut o scurtă descriere a ce înseamnă reculegerile spirituale, ce rol au ele şi în ce fel trebuie trăite. Tema primei meditaţii a fost „Timpul omului” şi s-a referit la modul în care omul zilelor noastre îşi petrece timpul zi de zi, descriind importanţa chivernisirii timpului, atât în cele lumeşti, cât şi în cele spirituale.
A doua meditaţie a început la ora 16 cu recitarea rugăciunilor începătoare şi rugăciunea Orei a IX-a, apoi părintele a citit din Sfânta Scriptură pasajele din Evanghelia după Matei legate de patimile şi moartea lui Isus, aceasta fiind şi tema celei de-a doua meditaţii. La această meditaţie, părintele a explicat gesturile personajelor care au participat la patimile lui Isus (Iuda, Petru, Pilat, Simeon Cireneul, Fecioara Maria, femeile evlavioase …), şi a făcut o asemănare şi identificare a noastră cu fiecare dintre personaje. A urmat apoi în program Calea Crucii, la care au participat mai mulţi preoţi din protopopiat: pr. Daniel Bertean, pr. Petru Peştean, pr. Iancu Neagotă şi parohul, pr. Mihai Şofineţi. După încheierea rugăciunii şi concluziile finale, s-a făcut ungerea cu mir iar părintele predicator a împărţit participanţilor câte o iconiţă, ca amintire a acestei zile binecuvântate.