Isus pe cruce: încredinţarea totală în mâinile Tatălui
16.02.2012, Vatican (Catholica) - Aşa cum a făcut şi miercurea trecută, şi în dimineaţa zilei de 15 februarie 2012, Papa Benedict al XVI-lea şi-a concentrat audienţa generală pe rugăciunea lui Isus în apropierea morţii. De această dată, Sfântul Părinte s-a oprit în particular asupra Evangheliei lui Luca. Cea de-a treia dintre Evangheliile sinoptice relatează trei dintre frazele rostite de Isus pe cruce. Prima este o implorarea adresată Tatălui după ce a fost pironit pe cruce. Cererea de iertare pentru proprii călăi este în perfectă coerenţă cu Predica de pe Munte: „Iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc”. „Acum, de pe cruce, El nu doar îi iartă pe călăii săi, ci se adresează direct Tatălui mijlocind în favoarea lor”.
„Această atitudine a lui Isus găseşte o ‘imitare’ emoţionantă în povestirea lapidării Sfântului Ştefan, primul martir”, a observat Pontiful. „Ştefan, într-adevăr, apropiindu-se de sfârşit, ‘căzând în genunchi, a strigat cu glas puternic: Doamne, nu le socoti păcatul acesta, şi, spunând aceasta, a adormit’: acestea au fost ultimele sale cuvinte”. „Isus pe cruce se adresează Tatălui şi nu cere numai iertarea pentru cei care l-au răstignit, ci oferă şi o interpretare a ceea ce se întâmplă. Potrivit cuvintelor sale, oamenii care l-au răstignit ‘nu ştiu ce fac’. Adică El pune ignoranţa, ‘a nu şti’, ca motiv al cererii de iertare adresată Tatălui, pentru că această ignoranţă lasă deschisă calea spre convertire”.
A doua frază a lui Isus pe cruce este adresată tâlharului pocăit. „Tâlharul cel bun înaintea lui Isus intră în sine însuşi şi se căieşte, simte că se găseşte în faţa Fiului lui Dumnezeu, care face vizibilă Faţa însăşi a lui Dumnezeu, şi îl roagă: ‘Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia Ta!’ Răspunsul Domnului la această rugăciune depăşeşte cu mult cererea; într-adevăr îi spune: ‘Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis!’ Isus este conştient de intrarea directă în comuniune cu Tatăl şi de redeschiderea pentru om a căii spre paradisul lui Dumnezeu. Astfel, prin acest răspuns, oferă speranţa neclintită că bunătatea lui Dumnezeu poate să ne atingă chiar în ultima clipă a vieţii şi rugăciunea sinceră, chiar şi după o viaţă greşită, întâlneşte braţele deschise ale Tatălui bun care aşteaptă întoarcerea fiului”.
În fine, chiar înainte de a muri, Isus strigă: „Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu”. Sfântul Părinte a remarcat că acest lucru are loc tocmai atunci când au loc eclipsa de soare şi sfâşierea catapetesmei templului. „Moartea lui Isus este caracterizată în mod explicit ca eveniment cosmic şi liturgic; în particular, marchează începutul unui cult nou, într-un templu neconstruit de oameni, întrucât este însuşi Trupul lui Isus mort şi înviat care adună popoarele şi le uneşte în Sacramentul Trupului şi Sângelui Său”. Tatăl în mâinile căruia Isus s-a încredinţat definitiv este cel în casa căruia, la 12 ani, a afirmat că trebuie să fie. „Atunci a rămas pentru trei zile în Templul din Ierusalim, a cărui catapeteasmă acum se sfâşie… De la început până la sfârşit, ceea ce a determinat în totalitate simţămintele lui Isus, cuvintele Sale, acţiunile Sale, este relaţia unică cu Tatăl. Pe cruce El trăieşte pe deplin, în iubire, această relaţia filială a Sa cu Dumnezeu, ce însufleţeşte rugăciunea Sa”.
Cuvintele rostite de Isus, după invocaţia „Tată”, reiau o expresie dintr-un Psalm: „În mâinile Tale îmi încredinţez sufletul”. „Aceste cuvinte, însă, nu sunt o simplă citare, ci mai ales arată o decizie fermă: Isus se ‘încredinţează’ Tatălui într-un act de totală abandonare… În Ghetsimani, atunci când a intrat în lupta finală şi în rugăciunea mai intensă şi era pe cale să fie ‘dat în mâinile oamenilor’… inima Sa era pe deplin ascultătoare faţă de voinţa Tatălui… Acum, în ultimele clipe, Isus se adresează Tatălui spunând care sunt cu adevărat mâinile în care îşi încredinţează întreaga Sa existenţă… Isus s-a lăsat dat ‘în mâinile oamenilor’, însă în mâinile Tatălui îşi aşează sufletul său; astfel – cum spune evanghelistul Ioan – totul s-a săvârşit, actul suprem de iubire a fost dus până la capăt, până la limite şi dincolo de limite”.
Sfântul Părinte a concluzionat: „Cuvintele lui Isus pe cruce în ultimele clipe ale vieţii Sale pământeşti oferă indicaţii pentru rugăciunea noastră, „dar o deschid şi către o încredere senină şi către o speranţă fermă… Ne invită la dificilul gest de a ne ruga şi pentru cei care ne fac rău, ne prejudiciază, ştiind să iertăm întotdeauna, pentru ca lumina lui Dumnezeu să poată lumina inimile lor: şi ne invită să trăim, în rugăciunea noastră, aceeaşi atitudine de milostivire şi de iubire pe care Dumnezeu o are faţă de noi… În acelaşi timp, Isus, care în momentul final al morţii se încredinţează în întregime în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, ne dă certitudinea că, oricât de dure ar fi încercările, dificile problemele, apăsătoare suferinţele, niciodată nu vom cădea din mâinile lui Dumnezeu, acele mâini care ne-au creat, ne susţin şi ne însoţesc în drumul vieţii, pentru că sunt conduse de o iubire infinită şi fidelă”.
