Cardinalul Jean-Louis Tauran despre ziua de la Assisi
27.10.2011, Roma (Catholica) - Claritate, blândeţe, încredere şi prudenţă. Sunt cele patru caracteristici ale dialogului dintre religii, indicate de Papa Paul al VI-lea în Enciclica Ecclesiam suam din 1964. La acele cuvinte face referinţă Cardinalul Jean-Louis Tauran, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, pentru a explica – în acest interviu acordat pentru L’Osservatore romano, apărut în traducere pe Ercis.ro – pe ce linii directoare se desfăşoară astăzi dialogul dintre credincioşii de diferite religii. Un dialog care apare tot mai important în aceşti ani zbuciumaţi, pentru că „atunci când fanatismele riscă să desfigureze religiile – spune Cardinalul – este şi mai necesar ca aceia care cred, toţi cei care cred, să încerce să se cunoască mai bine şi să se înţeleagă reciproc”.
– Assisi propune din nou problema dialogului dintre creştini şi alte religii. Care sunt motivele care îi fac pe creştini să accepte să dialogheze cu persoane de alte religii?
– Să pornim de la o consideraţie foarte simplă: trăim în societăţi pluraliste, cu etnii, culturi şi religii diferite. Dincolo de aceste diferenţe, însă, toate persoanele, fie că ele cred sau nu cred, îşi pun – după cum spunea Kant – trei întrebări fundamentale: „ce pot să cunosc, ce trebuie să fac, ce pot să sper”. În acest context se situează dialogul interreligios. Atunci când fanatismele riscă să desfigureze religiile, devine şi mai necesar ca aceia care cred să încerce să se înţeleagă reciproc, să împărtăşească patrimoniul lor spiritual, respectând libertatea fiecăruia, cu scopul de a analiza ce pot să facă împreună pentru binele comun. De vreme ce în istorie religiile nu întotdeauna au favorizat înţelegerea şi pacea, este mai necesar ca oricând, în timpuri de globalizare, să se demonstreze că toate religiile, în realitate, sunt chemate să fie mesagere de fraternitate.
Trecând la consideraţii mai elaborate, trebuie să amintim unitatea neamului omenesc, creat de un Dumnezeu unic. În afară de aceasta, raţiunea fiind specificul omului, căutarea adevărului îi uneşte pe cei care cred şi pe oamenii de bunăvoinţă. Aşa cum spune Nostra aetate, „Biserica Catolică nu respinge nimic din ceea ce este adevărat şi sfânt în aceste religii. Ea priveşte cu respect sincer acele moduri de a acţiona şi de a trăi, acele precepte şi acele doctrine care, chiar dacă în multe puncte diferă de ceea ce ea însăşi crede şi propune, totuşi adesea reflectă o rază din acel adevăr care luminează pe toţi oamenii”. Într-o lume care favorizează „amestecul” – pentru a prelua o expresie îndrăgită de Cardinalul Scola – şi diversitatea, Biserica nu încetează să promoveze respectul, întâlnirea şi solidaritatea.
– Cum se articulează dialogul cu necreştinii?
– Dialogul interreligios are scopul de a cunoaşte religia celuilalt, de a analiza ceea ce ne uneşte şi ceea ce ne desparte şi de a vedea cum aceia care cred pot să pună la dispoziţia întregii societăţi energiile care vin din faptul de a crede. Pentru noi, catolicii, există o fraternitate fundamentală între toţi membrii familiei umane şi o voinţă a lui Dumnezeu de mântuire pentru toată omenirea, oferită de Cristos. Noi, creştinii, nu putem să renunţăm la a vesti, a propune, şi în acelaşi timp trebuie să recunoaştem că Isus Cristos este prezent şi activ în manieră misterioasă şi în realităţile umane şi în tradiţiile religioase ale omenirii. Mărturia în dialog a celor care cred se realizează concret prin patru modalităţi: dialogul vieţii; dialogul faptelor; dialogul teologic; dialogul schimbului experienţelor religioase. Avem un dialog cu evreii (de care se ocupă Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor), cu musulmanii, cu budiştii, cu hinduşii şi sperăm să dezvoltăm dialogul cu religiile tradiţionale africane. Este important de amintit că dialogul interreligios nu este un dialog teoretic între religii, ci un dialog între cei care cred şi acest dialog, conform Papei Paul al VI-lea, trebuie să aibă patru caracteristici: claritatea, blândeţea, încrederea şi prudenţa, aşa cum se citeşte în Enciclica Ecclesiam suam.
– Care este sensul rugăciunii care se ţine la Assisi?
– Înainte de toate merită spus faptul că credincioşii care se roagă, fiecare respectând propria tradiţie religioasă şi tradiţiile altuia – nu este vorba de a da impresia că încercăm să facem să se nască un fel de religie universală – amintesc că omul nu trăieşte numai cu pâine. În tăcere, căreia Papa Benedict al XVI-lea doreşte să îi dea însemnătate deosebită, ei vor putea să îşi amintească de faptul că unicul Dumnezeu este în acţiune în orice bărbat şi femeie de pe acest pământ, are un plan cu toată omenirea şi doreşte ca pământul să fie pământul tuturor: „Într-adevăr, toate popoarele alcătuiesc o singură comunitate; au o singură origine, căci Dumnezeu a rânduit tot neamul omenesc să locuiască pe toată faţa pământului; au, de asemenea, un singur scop ultim, pe Dumnezeu, a cărui Providenţă, ale cărui dovezi de bunătate şi planuri de mântuire îi îmbrăţişează pe toţi, până când cei aleşi se vor aduna în cetatea sfântă, luminată de slava lui Dumnezeu, unde toate neamurile vor umbla în lumina lui”, aşa cum afirmă Nostra aetate.
Papa Benedict al XVI-lea a invitat şi reprezentanţi ai bărbaţilor şi femeilor care îl caută pe Dumnezeu, care sunt încă în „curtea neamurilor”. Nu putem uita atitudinea Sfântului Paul faţă de ei în areopagul din Atena, precum şi ceea ce scria: „În Isus Cristos nu mai este străin, nici sclav, nici oameni liberi, ci toţi am fost mântuiţi de Isus Cristos”. Astfel, Paul se va face iudeu cu iudeii şi păgân cu păgânii, pentru mântuirea lor. Paul vine din Tars, unde cultura era greco-romană, a studiat la Ierusalim unde cultura era ebraică, apoi şi-a dedicat viaţa ca să predice un creştinism cu adevărat universal. Biserica este universală încă de la început.
– Este semnificativă prezenţa musulmanilor, în pofida coincidenţei cu pelerinajul la Mecca şi conferinţa de la Doha.
– Da, de data aceasta musulmanii sunt mai numeroşii decât altă dată, dar ar fi putut să fie şi mai mulţi dacă întâlnirea nu ar fi coincis chiar cu aceste întâlniri. Cu ei vom aminti că, aşa cum citim în Nostra aetate, „Biserica îi priveşte de asemenea cu stimă pe musulmani, care îl adoră pe Dumnezeul cel unic, viu şi existent în sine, îndurător şi atotputernic, Creatorul cerului şi al pământului, care a vorbit oamenilor. Ei caută să se supună din tot sufletul hotărârilor lui tainice, aşa cum s-a supus lui Dumnezeu Abraham, la care credinţa islamică face referire cu bucurie. Deşi ei nu îl recunosc pe Isus ca Dumnezeu, îl venerează totuşi ca profet; o cinstesc pe Mama lui, Fecioara Maria, şi chiar o invocă uneori cu pietate. Pe lângă acestea, ei aşteaptă ziua judecăţii, în care Dumnezeu îi va răsplăti pe toţi oamenii înviaţi. De aceea, ei preţuiesc viaţa morală şi aduc cult lui Dumnezeu mai ales prin rugăciune, pomană şi post. Chiar dacă, în decursul veacurilor, s-au iscat multe neînţelegeri şi duşmănii între creştini şi musulmani, Conciliul îi îndeamnă pe toţi ca, uitând trecutul, să se străduiască sincer pentru înţelegerea reciprocă şi să apere şi să promoveze împreună dreptatea socială, valorile morale, pacea şi libertatea, spre binele tuturor oamenilor”. Aceste momente de prietenie trăite cu prietenii noştri musulmani vor fi o ocazie pentru a face lumină asupra motivelor care de atâtea ori împiedică un progres susţinut în relaţiile noastre. Multă ignoranţă de o parte şi de alta se află adesea la baza dificultăţilor pe care le întâlnim. Rămâne mult de făcut la nivelul şcolilor şi al universităţilor, pentru ca religiile să fie prezentate în integritatea lor şi în manieră egală. Mi se pare că întreaga semnificaţie a întâlnirii din Assisi este rezumată în cuvintele rostite de Papa la Angelus în 1 ianuarie din acest an: „Cel care este în drum spre Dumnezeu nu poate să nu transmită pace, cel care construieşte pacea nu poate să nu se apropie de Dumnezeu”.
