O nouă biserică sfinţită la Satu Mare
23.06.2010, Satu Mare (Catholica) - În ziua de duminică, 13 iunie 2010, sute de creştini din comunitatea de credincioşi greco-catolici din Protopopiatul Satu Mare, şi nu numai, au trăit un moment special de sărbătoare, prin participarea, începând cu ora 10.30, la sfinţirea bisericii cu hramul Sfântul Anton din cartierul Micro 16. La acest eveniment a participat şi PS Ioan Şişeştean, Episcop greco-catolic de Maramureş, dar şi primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, şi alte oficialităţi, aflăm de pe situl GrecoCatolicaSM.ro.
Biserica Sf. Anton este a patra biserică greco-catolică nou sfinţită în ultimii ani şi a şasea din localitate în care se celebrează oficii liturgice, ea putând fi construită şi cu ajutorul Consiliului Local Satu Mare, care a repartizat cultului greco-catolic o centrală dezafectată din cartierul Micro 16. Construcţia a început din anul 2006 şi la realizarea ei şi-au dat aportul foarte mulţi binefăcători din ţară şi străinătate, printre care şi Ştefan Buchmuller din Munchen, Germania, pr. Francesco Baiguini din Brescia, Italia, care a fost prezent şi la sfinţire, dar şi economistul Gheorghe Ciuclean si patronul Bob Petru din Satu Mare.
Ceremoniile au debutat cu rugăciunile de sfinţire a lăcaşului de cult, alături de PS Ioan Şişeştean aflându-se şi pr. protopop greco-catolic Dumitru Roman, precum şi alţi preoţi şi creştini de toate confesiunile din Satu Mare şi împrejurimi. Au fost prezente şi Surorile Lauretane din Baia Mare, care s-au prezentat şi cu un stand de obiecte religioase. În cuvântul său, PS Ioan a ţinut să sublinieze că dincolo de criza social-economică profundă care ne afectează în mod direct pe toţi, de toate problemele materiale şi economice cu care ne confruntăm, fiecare trebuie să ne rezolvăm mai întâi criza morală prin care trecem şi să ne lăsăm pătrunşi de harul lui Dumnezeu pentru a putea să găsim soluţii viabile situaţiei în care ne aflăm. Singurul care ne poate da putere în rezolvarea problemelor este Dumnezeu, iar biserica nou sfinţită este o mărturie a bunătăţii şi iubirii Lui faţă de oameni.