Sfinţirea bisericii din Sarcău
14.09.2009, Oradea (Catholica) - După finalizarea lucrărilor de reabilitare a bisericii din Sarcău, judeţul Bihor, duminică, 13 septembrie 2009, a sosit momentul sfinţirii acesteia, aflăm de pe BRU.ro. Preasfinţitul Virgil Bercea, Episcop de Oradea, a fost întâmpinat în localitate de către autorităţile locale în frunte cu primarul comunei Sîrbi, precum şi de un grup de copii care i-au dăruit flori. Alături de Preasfinţia Sa au participat la această sfinţire pr. protopop de Marghita Zorel Miclăuş şi preoţi din acelaşi protopopiat. De asemenea au participat numeroşi credincioşi din localitate, dar şi din alte localităţi învecinate.
În cuvântul său de învăţătură, referindu-se la Evanghelia zilei, Preasfinţitul Virgil a spus: „Dumnezeu a dorit ca în Ţara Sfântă să ajungă nu oameni care au fost sclavi, ci o altă generaţie, de oameni liberi. Sclavia este una a păcatului. Noi suntem noul popor al lui Dumnezeu. Domnul ne doreşte liberi. Când intrăm în casa Domnului trebuie să intrăm liberi de orice păcat. Este mare lucru ca atunci când intrăm în biserică să ne considerăm fii ai acesteia”. La rândul său, pr. paroh Gabriel Şcuta a mulţumit Bunului Dumnezeu şi tuturor celor care au contribuit la finalizarea lucrărilor. La finalul Liturghiei, PS Virgil a acordat pr. Şcuta crucea eparhială pentru meritele deosebite pe care le-a avut în dezvoltarea comunităţii greco-catolice din Sarcău şi mai ales pentru implicarea în repararea lăcaşului de cult.
Prima biserica din Sarcău a fost construită din pământ şi acoperită cu şindrilă în anul 1828. Actualul lăcaş de cult a fost construit în perioada 1933-1938 de către pr. Gheorghe Miclăuş. Lucrările de reabilitare au constat în tencuirea exterioară şi interioară, repararea acoperişului, precum şi schimbarea iconostasului. La finalul slujbei participanţii au fost invitaţi la o mică agapă frăţească. Localitatea Sarcău este renumită pentru aşa-numita „proclamaţie de la Sarcău” a preotului şi revoluţionarului greco-catolic Ioan Munteanu, care a participat activ la revoluţia de la 1848.