Un schimb între cer şi pământ
16.08.2009, Castel Gandolfo (Catholica) - Şi astăzi, în duminica a XX-a de peste an în ritul latin, Papa Benedict a recitat împreună cu credincioşii rugăciunea Angelus. Pontiful se află actualmente la reşedinţa de la Castel Gandolfo, unde va rămâne până în septembrie. La momentul de rugăciune de astăzi au participat numeroşi pelerini, notează Radio Vatican, de unde am preluat şi traducerea alocuţiunii dinaintea recitării antifonului.
Iubiţi fraţi şi surori,
Ieri am celebrat marea sărbătoare a Mariei Înălţate la Cer, iar astăzi citim în Evanghelie aceste cuvinte ale lui Isus: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer” (Ioan 6,51). Nu se poate să nu rămâi impresionat de această corespondenţă ce planează în jurul simbolului „cer”: Maria a fost „ridicată” în locul din care Fiul său „coborâse”. Fireşte, acest limbaj, care este biblic, exprimă în mod figurat ceva ce nu intră cu totul în lumea conceptelor şi imaginilor noastre. Dar să ne oprim un moment să reflectăm! Isus se prezintă ca „pâinea cea vie”, adică hrana care conţine însăşi viaţa lui Dumnezeu şi este în stare să o împărtăşească celui care mănâncă din El, adevărata hrană care dă viaţa, nutreşte realmente în profunzime. Isus spune: „Cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi în veci; iar pâinea pe care eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6,51).
Ei bine, de la cine Fiul lui Dumnezeu a luat acest „trup”, umanitatea sa concretă şi pământească? A luat-o din Fecioara Maria. Dumnezeu a asumat de la ea trupul uman pentru a intra în condiţia noastră mortală. La rândul său, la capătul existenţei pământeşti, trupul Fecioarei a fost înălţat în cer de către Dumnezeu şi făcut să intre în starea cerească. Este un fel de schimb, în care Dumnezeu are întotdeauna iniţiativa deplină, dar, cum am văzut în alte ocazii, într-un anume sens, are nevoie şi de Maria, de „da-ul” creaturii, al trupului său, al existenţei sale concrete, pentru a pregăti materia jertfei sale: trupul şi sângele, de oferit pe Cruce ca instrument de viaţă veşnică şi, în sacramentul Euharistiei, ca mâncare şi băutură spirituale.
Dragi fraţi şi surori, ceea ce s-a petrecut în Maria, este valabil – în alte feluri, dar în chip real – şi pentru fiecare om, bărbat şi femeie, deoarece fiecăruia dintre noi Dumnezeu îi cere să-l primească, să-i punem la dispoziţie inima şi trupul, întreaga noastră existenţă, carnea noastră – spune Biblia – pentru ca El să poată locui în lume. Ne cheamă să ne unim cu El în sacramentul Euharistiei, Pâine frântă pentru viaţa lumii spre a forma împreună Biserica, Trupul Său istoric. Şi dacă noi spunem „da”, asemenea Mariei, mai mult, în însăşi măsura acestui „da” al nostru se petrece şi pentru noi şi în noi acest misterios schimb: suntem asumaţi în divinitatea Aceluia care a asumat umanitatea noastră. Euharistia este mijlocul, instrumentul acestei transformări reciproce care îl are întotdeauna pe Dumnezeu ca scop şi ca actor principal: El este Capul iar noi sunt mădularele, El viţa, noi mlădiţele. Cine mănâncă din această pâine şi trăieşte în comuniune cu Isus lăsându-se transformat de El şi în El, este salvat de la moartea veşnică: desigur, moare la fel ca toţi, participând şi la misterul pătimirii şi al crucii lui Cristos, dar nu mai este sclav al morţii, ci va învia în ziua cea din urmă pentru a se bucura de sărbătoarea veşnică împreună cu Maria şi cu toţi Sfinţii.
Acest mister, această sărbătoare a lui Dumnezeu începe aici pe pământ: este mister de credinţă, de speranţă şi de iubire ce se celebrează în viaţa şi în liturgia mai ales euharistică, şi se exprimă în comuniunea fraternă şi în serviciul pentru aproapele. Să o rugăm pe Fecioara Maria, ca să ne ajute să ne hrănim mereu cu credinţă din Pâinea vieţii veşnice pentru a gusta deja aici pe pământ bucuria cerului.
