Enciclica Spe Salvi prezentată la Cluj
12.03.2008, Cluj (Catholica) - La capela „Sfântul Iosif” a Catedralei în construcţie din Piaţa Ciapariu, în zilele de 6-7 martie a.c., a fost prezentată recenta scrisoare enciclică Spe Salvi a Papei Benedict al XVI-lea. În conferinţele ce s-au desfăşurat în după-masa fiecărei zile, au avut, pe rând cuvântul, pr. Florin Bozântan, consilier eparhial cu probleme teologice, prof. Călin Săplăcan de la Facultatea de Teologie greco-catolică din Cluj-Napoca (FTGC), pr. Anton Crişan, vicar cu preoţii şi persoanele consacrate, care au abordat aspecte dogmatice, filosofice şi spirituale ale enciclicii, iar în încheiere, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla a realizat o imagine de ansamblu asupra acestei scrisori pontificale.
În prima zi de conferinţe, pr. Florin Bozântan, în consideraţiile sale dogmatice, a arătat: „Speranţa este pusă de Dumnezeu în inima fiecărui om, ea asumând aşteptările care inspiră activităţile oamenilor, le purifică, pentru a le îndrepta spre Împărăţia Cerurilor. Viaţa nu este un simplu produs al legilor şi al materiei, ci în toate şi în acelaşi timp, există o voinţă personală, există un spirit care în Isus Hristos s-a revelat ca şi iubire. Sfântul Părinte face o trecere de la speranţa în trecut, o speranţă a venirii Mântuitorului aşteptat de Biserica primară, la o speranţă a timpului actual, care interesează viaţa şi moartea omului astăzi.” După o incursiune istorică şi o analiză a scrisorii din perspectiva filosofică, prof. Călin Săplăcan a reluat problematica speranţei. „Ce înseamnă a spera, ce anume putem spera?”, a spus el. „Constatarea pe care Sfântul Părinte o face, este legată de decalajul care există între progresul ştiinţific şi cel etic. Între reacţiile de după apariţia acestui document este şi aceea că Papa Benedict al XVI-lea doreşte să dea un răspuns acelora care-şi pun întrebarea despre ce este după moarte. Răspunsul Sfântului Părinte este fundamentat într-o convingere creştină puternică, bazată pe mesajul lui Isus Hristos, şi care vizează sensul vieţii. Deoarece speranţa nu vizează ceea ce se petrece după moarte ci vizează ceea ce se petrece acum, aici. Acesta este unul dintre punctele forte ale enciclicii Spe Salvi: de a spune, în ciuda reproşurilor pe care Karl Marx sau Nietzsche le-au făcut creştinismului, că speranţa creştină este posibilă. Speranţa creştină este pentru acum, pentru prezent, dar îşi va găsi împlinirea dincolo, după moarte.”
În continuare, pr. Anton Crişan a prezentat aspecte spirituale între care răspunsul central pe care credinţa creştină îl dă tuturor întrebărilor pe care şi le-au ridicat oamenii din toate timpurile: „Sfântul Părinte spune că `omul este răscumpărat prin Iubire`, dar aici nu este vorba de iubirea umană, care este fragilă şi care poate fi distrusă de moarte. Este vorba de acea iubire care dă certitudinea să spui împreună cu Pavel : `Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru` (Rom 8,38-39). Cine vrea să rămână în această iubire, acela trebuie să împărtăşească trăirea sfântului Pavel, care spune: `trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi s-a dat pentru mine` (Gal 2,20).” La rândul său, PS Florentin a spus: „Răscumpărarea ne este oferită în sensul că am primit o speranţă demnă de încredere. Mântuirea noastră este un dar gratuit, nemeritat. Dumnezeu ne face acest dar, pentru ca să trăim cu speranţă. Poate că nu înţelegem bine ce reprezintă această mântuire în timpul vieţii noastre. Cu siguranţă, după momentul trecerii, vom înţelege mult mai bine care este marele har al faptului că suntem mântuiţi. `Prin har aţi fost mântuiţi` – spune Sfântul Apostol Pavel. Iată cum mântuirea trebuie să fie izvor de speranţă pentru noi, astăzi, care să ne facă să putem trăi altfel prezentul nostru. Să ne ajute în momentele dificile, dar mai cu seamă să ne ofere un scop, un ţel, un punct final vieţii noastre, spre ce ne îndreptăm. Spre un neant, spre un haos, spre o groapă din cimitir? Nicidecum! Dumnezeu ne-a chemat să fim părtaşi la bucuria gloriei Sale împreună cu Fiul său, acum înălţat la ceruri, cu Preasfânta Fecioară Maria şi cu toţi sfinţii.”
