Concert de cântări bisericeşti la Şimleul Silvaniei
28.02.2005, Zalău (Catholica) - Duminică, 27 februarie 2005, în parohia Şimlul Silvaniei a avut loc un concert de cântări bisericeşti. La invitaţia parohiei greco-catolice de aici la recital au participat corul parohiei „Sf. Familie” din Zalău şi corul parohial din Şimleu. Programul a început cu oficierea Sfintei Liturghii, după care cele două coruri au interpretat piese religioase, aflăm de la pr. protopop Valer Parau.
În cuvântul său, vicarul foraneu, pr. Gheorge Ţurcaş, parohul Şimleului, a arătat importanţa unor astfel de întâlniri locale pentru viaţa religioasă din ţinutul Silvaniei: „Cu aceste tipuri de acţiuni stimulăm cântul bisericesc printre credincioşii noştri”. Cele două coruri sunt conduse de prof. Grigore Grigoruţ (Zalău) şi de ing. Chiorean Ioan (Şimleu). „Putem spune că se reînnoieşte o tradiţie între cele două protopopiate greco-catolice din ţinutul Sălajului, aceea de a cultiva suflete devotate cântului bisericesc”, a declarat pentru Catholica părintele protopop de Zalău.