Invitaţie la sfinţirea capelei şi a monumentului „Crucea AGRU„
02.11.2004, CUGIR, judeţul ALBA (Catholica) - Parohia Română Unită cu Roma (greco-catolică) din localitatea Cugir, împreună cu A.G.R.U. şi Composesoratul Grăniceresc Cugir, invită pe toţi cetăţenii oraşului Cugir, precum şi pe orice persoană de bună-credinţă, fie ele persoane fizice sau juridice, indiferent de naţionalitate, confesiune sau apartenenţă politică, să ia parte, împreună familia şi cei apropiaţi, la triplul eveniment al comunităţii noastre locale:
1. VIZITA PASTORALĂ a Preasfinţiei Sale Alexandru Mesian,
2. SFINŢIREA capelei de la demisolul Bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” şi
3. SFINŢIREA crucii AGRU.
Ceremonia va avea loc duminică, 28 noiembrie 2004, ora 10.00.
Serviciul religios va începe cu sfinţirea capelei situată în Str. Gheorghe Doja (zona blocului 1 Mai), la demisolul bisericii, de către PSS Alexandru Mesian, urmată de celebrarea Sfintei Liturghii pontificată de către PSS Alexandru Mesian, Episcop român unit de Lugoj, însoţit de către un sobor de preoţi.
Imediat după dumnezeiasca Liturghie se va merge în procesiune de la biserică spre crucea AGRU, situată la intersecţia străzilor 21 Decembrie 1989 şi Traian Vuia (lângă Monumentul Eroilor), unde va avea loc sfinţirea acesteia de către P.S.S. Alexandru Mesian (aprox. 1200).
Credincioşii greco-catolici Vă aşteaptă să participaţi la bucuria lor şi să Vă împărtăşiţi împreună cu ei din fericirea imensă a acestei triple sărbători.
Vă aşteptăm pe toţi cu dragoste întru Isus Cristos!
P A R O H
Pr. Viorel Gheorghe Codrea
anunţ trimis de Pr. Viorel Codrea