Hirotonire la Arad, prima dată după 50 de ani
13.09.2004, Arad (Catholica) - Duminică, 12 septembrie, credincioşii greco-catolici din Arad au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe PS Alexandru Mesian, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj. Vizita pastorală a Preasfinţiei Sale a coincis cu hramul bisericii din Parohia Arad-Centru şi cu prima hirotonire de preot în Arad după mai bine de 50 de ani.
În prezenţa televiziunilor locale şi a circa 700 de credincioşi, Episcopul a fost primit de tineri cu pâine şi sare, la ora 9.30. La Sf. Liturghie arhierească au mai concelebrat între alţii Mons. Mihai Todea, Vicar general de Cluj-Gherla; Mons. Rene Bremond, din Dieceza de Rheims; pr. dr. Ioan Mitrofan, din Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş; pr. drd. Călin Bot, din Eparhia de Cluj-Gherla; pr. drd. Vasile Bizău, din Eparhia de Maramureş; pr. prot. on. Coriolan Mureşan, paroh în Arad-Centru; don Giulio Villa, paroh al parohiei romano-catolice romane S. Giustino Martire din Roma; preoţi din Protopopiatul Arad. Câţiva studenţi de la Roma au fost de asemenea prezenţi la hirotonirea colegului lor.
În timpul Sf. Liturghii, PS Mesian l-a hirotonit întru preoţie pe diaconul Coriolan Ciprian Mureşan. Noul preot şi-a început studiile universitare la Institutul Teologic din Blaj, urmând mai apoi, din 1996, studiile la Roma. A urmat Facultăţile de Filosofie şi Teologie la Universităţile Pontificale Gregoriana şi Urbaniana, fiind licenţiat în Filosofie şi Teologie cu „Magna cum laude”. Din 2002 a urmat Masteratul în Drept canonic oriental la Institutul Pontifical Oriental din Roma, urmând să facă aici cursurile de doctorat. Tânărul preot provine dintr-o familie sacerdotală, fiind fiul parohului actual de Arad-Centru.